ANALIZĂ George Friedman: Naţionalismul e în creştere, nu fascismul

Recent, au apărut mai multe articole şi declaraţii care afirmă că fascismul este în creştere în Europa şi că Donald Trump este un exemplu american de fascism. Aceasta este o denaturare a unui fenomen foarte real. Statul naţional se reafirmă drept principalul vehicul al vieţii politice.

Instituţiile multinaţionale precum Uniunea Europeană şi tratatele comerciale multilaterale sunt contestate deoarece sunt văzute de unii ca nefiind în interesul naţional. Acuzaţia că fascismul este în creştere derivă de la o neînţelegere profundă a ceea ce înseamnă fascismul. De asemenea, este o încercare de discreditare a renaşterii naţionalismului şi de apărare a sistemelor multinaţionale care au dominat Vestul de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Naţionalismul reprezintă baza conceptului de democraţie liberală a Iluminismului. Această mişcare susţine că dinastiile multinaţionale, care au guvernat într-un mod autocratic, au ignorat drepturile de bază ale omului. Printre aceastea era şi dreptul de autodeterminare naţională şi dreptul cetăţenilor de a decide ce era în interesul naţional. Cu excepţia lui Immanuel Kant, Iluminismul se temea de tiranie şi considera că imperiile multinaţionale care dominau Europa reprezentau esenţa tiraniei. Distrugerea lor însemna înlocuirea lor cu state naţionale. Atât Revoluţia Americană, cât şi cea Franceză au fost răscoale naţionaliste, la fel ca celelalte răscoale naţionaliste care au cuprins Europa în 1848. Revoluţiile liberale au fost prin definiţie naţionaliste, deoarece au fost răscoale împotriva imperiilor multinaţionale.

DIFERENŢE MAJORE 

Fascismul diferă faţă de naţionalism în două moduri profunde. În primul rând, autodeterminarea nu a fost considerată de fascişti ca fiind un drept universal. Adolf Hitler, Benito Mussolini şi Francisco Franco, menţionez doar trei exemple fasciste evidente, au susţinut naţionalismul doar pentru Germania, Italia şi Spania. Dreptul altor ţări la un stat naţional propriu a fost, în cel mai bun caz, neclar pentru fascişti. Într-un fel foarte real, Hitler şi Mussolini au crezut în multinaţionalism, chiar dacă celelalte state ar fi trebuit să se supună voinţei lor. Fascismul, în forma sa istorică, a fost un atac asupra dreptului ţărilor de a-şi urmări propriul interes şi o majorare a dreptului fasciştilor de a-l urmări pe baza superiorităţii inerente a statelor lor şi a dreptului lor de a conduce.

Fascismul fără dictator, fără eliminarea alegerilor, fără suprimarea libertăţii de expresie şi a dreptului la libera adunare, nu este fascism.

Dar cea mai mare diferenţă a ţinut de cum a fost concepută guvernarea internă. Naţionalismul liberal a acceptat faptul că dreptul de a deţine puterea trebuie supus unei selecţii periodice şi clare a liderilor poporului. Modul în care acest lucru s-a făcut a variat. Sistemul american este foarte diferit faţă de cel britanic, dar principiile fundamentale rămân aceleaşi. Este asigurat şi dreptul oponenţilor de a vorbi împotriva aleşilor şi de a organiza partide prin intermediul cărora să-i conteste în viitor. Cel mai important, acest sistem garantează faptul că cetăţenii au dreptul să guverneze ei înşişi prin aceste mecanisme şi că cei aleşi pot să conducă trebuie să guverneze în numele poporului. De asemenea, liderilor trebuie să li se permită să guverneze, iar măsurile în afara legii nu pot fi folosite pentru a paraliza guvernul, la fel cum nici guvernul nu are dreptul de a-i suprima pe care care au păreri diferite.

Fascismul susţine că oameni precum Hitler şi Mussolini reprezintă poporul, dar nu răspund în faţa lor. Esenţa fascismului este ideea dictatorului care apare prin propria sa voinţă. El nu poate fi contestat fără trădarea poporului. Drept urmare, libertatea de expresie şi partidele de opoziţie sunt interzise, iar cei care încearcă să se opună regimului sunt trataţi ca nişte criminali. Fascismul fără dictator, fără eliminarea alegerilor, fără suprimarea libertăţii de expresie şi a dreptului la libera adunare, nu este fascism.

DREPTUL LA AUTODETERMINARE

Argumentele care susţin că rămânerea în Uniunea Europeană nu este în interesul Marii Britanii, că NATO şi-a pierdut utilitatea, că politicile protecţioniste sau cele anti-imigraţie sunt valide, nu sunt fasciste. Aceste idei nu au nicio legătură cu fascismul. Ele sunt mult mai legate de democraţia liberală tradiţională. Ele reprezintă reafirmarea bazei democraţiei liberale, adică statul naţional care se autoguvernează. Este fundaţia Organizaţiei Naţiunilor Unite, ai cărei membri sunt state naţionale şi unde dreptul la autodeterminare este fundamental.

Democraţia liberală nu decide dacă o naţiune ar trebui să fie membră a unei organizaţii multinaţionale, să adopte politici de liber-schimb sau protecţionism, sau să primească sau să excludă imigranţi. Acestea sunt decizii care trebuie să fie luate de oameni – sau, mai exact – de reprezentanţii pe care ei îi aleg. Deciziile ar putea fi înţelepte, imprudente sau chiar nedrepte. Totuşi, puterea de a lua aceste decizii stă, într-o democraţie liberală, în mâinile cetăţenilor.

Ceea ce vedem acum este ridicarea statului naţional împotriva organizaţiilor şi a acordurilor multinaţionale. Există întrebări serioase în legătură cu apartenenţa la UE, NATO, şi cu acordurile comerciale şi, în mod egal, în legătură cu dreptul de a controla graniţele. Oamenii rezonabili pot să nu fie de acord şi este responsabilitatea procesului politic din fiecare naţiune de a determina schimbări de politici. Nu există nicio garanţie că cetăţenii vor fi înţelepţi, dar acest argument este valid în ambele direcţii.

CÂT DE BINE MAI FUNCŢIONEAZĂ MULTINAŢIONALISMUL? 

Creşterea naţionalismului din Europa este rezultatul eşecului instituţiilor europene de a funcţiona într-un mod eficient. La opt ani după 2008, Europa încă nu şi-a rezolvat problemele economice. La un an după afluxul masiv de refugiaţi în Europa, încă nu există o politică coerentă şi eficientă care să abordeze problema. Având în vedere aceste lucruri, ar fi iresponsabil ca cetăţenii şi liderii să nu se întrebe dacă ar trebui să rămână în UE sau să-i urmeze directivele. La fel, Donald Trump nu are niciun motiv să nu conteste ideea că liberul schimb este întotdeauna avantajos sau să nu pună la îndoială NATO. Oricât de enervant ar fi stilul său şi oricât de confuză ar fi prezentarea sa, el pune nişte întrebări care trebuie puse.

În anii ’50, Mccarthy-iştii îi acuzau că ar fi comunişti pe toţi cei de care nu le plăceau. Astăzi, cei care nu sunt de acord cu cei care contestă sistemul actual îi numesc fascişti. Acum, unii oponenţi ai UE sau ai imigraţiei chiar ar putea fi fascişti. Dar este destul de dificil să fii fascist. Fascismul înseamnă mult mai mult decât rasismul, manipularea sistemului judiciar sau organizarea unei demonstraţii violente. Fascismul adevărat înseamnă „principiul liderului“ al Germaniei Naziste – care cerea supunere absolută în faţa Fuhrer-ului, a cărui autoritate era recunoscută ca fiind deasupra legii.

Vedem o revenire la naţionalism în Europa şi în Statele Unite deoarece multora nu le este clar dacă internaţionalismul, aşa cum a fost de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial încoace, le mai oferă vreun beneficiu. Ar putea avea dreptate sau s-ar putea înşela, dar ideea că fascismul acaparează Europa şi Statele Unite ridică întrebarea dacă cei care spun asta înţeleg principiile fascismului sau legătura intimă între naţionalism şi democraţie liberală.

Traducere din limba engleză a textului „Nationalism Is Rising, Not Fascism“, publicat de George Friedman în geopoliticalfutures.

sursa: Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: