Evreii, responsabili pentru rascoala taraneasca din 1907

„Tarani” , de Abgar Baltazar

Răscoala ţărănească din 1907 a început în martie 1907 în Moldova şi s-a răspândit repede, ajungând până în Tara Romaneasca. Principala cauză a fost nemulţumirea ţăranilor legată de inechitatea deţinerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.

 

Majoritatea marilor proprietari funciari preferau să locuiască în oraşe, şi nu doreau să se ocupe direct de administraţia proprietăţilor lor. Prin urmare, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendaşi), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendaşii la rândul lor încercau să obţină profituri cât mai mari într-o perioadă cât mai scurtă de timp. În acea perioadă, ţăranii formau până la 80% din populaţia României, şi circa 60% aveau pământ foarte puţin sau nu aveau deloc, în timp ce latifundiarii aveau mai mult de jumătate din pământul arabil.

S-a încercat în epocă, în anumite medii, să se dea o tentă anti-semită răscoalei, prin afirmaţia că evreii ar fi fost de vină pentru asuprirea cruntă a ţăranilor. În realitate, puţini erau evreii care se ocupau cu arenda, iar în ţară erau şi mulţi arendaşi români. Dacă răscoala ar fi fost o mişcare anti-semită, ea ar fi trebuit să se limiteze la nordul Moldovei, unde arendaşii evrei predominau. Ori, răscoala s-a extins în zone cu foarte puţini arendaşi evrei, printre care şi Oltenia, unde s-a atins chiar apogeul şi unde represiunea a fost deosebit de feroce. Adevărul este că răscoala a fost o mişcare socială, şi nicidecum una etnică, o mişcare pentru care proprietarii şi arendaşii, arendaşii evrei şi arendaşii români sunt în egală măsură răspunzători.

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, în anii în care recoltele au fost îmbelşugate (între 1902 şi 1905), moşierii au crescut arenzile foarte mult astfel încât nemulţumirea ţăranilor a crescut şi ea ducând în cele din urmă în martie 1907 la răscoală. El arată că tulburările au început “în partea de miazănoapte a Moldovei, unde arendaşii erau puternici”, şi spune că numai trustul fraţilor Fischer, care deţinea moşii şi păduri totaliza 236.863 hectare, adică 2.368 kmp, ceea ce reprezenta aproape suprafaţa unui judeţ întreg.

Aşa cum s-a precizat şi anterior, răscoala a început pe pământurile unui arendaş, Mochi Fischer, din satul Flămânzi. Acesta a refuzat să semneze contractele cu ţăranii din localitate. Familia austro-evreiască Fischer arenda la acea vreme circa 75% din pământul arabil din trei judeţe din Moldova (aşa-numita „Fischerland”).

Ţăranii, speriaţi că vor rămâne fără locuri de muncă, şi, mai ales, fără mâncare, au început să se comporte violent. Mochi Fischer s-a speriat şi a fugit la un prieten de-al său din Cernăuţi, lăsându-i pe ţărani fără contracte semnate. Teama de a-şi pierde locul de muncă, împreună cu nişte presupuşi instigatori austro-ungari, a provocat răscoala ţăranilor. Aceasta s-a răspândit în curând în întreaga Moldovă, mai multe proprietăţi ale latifundiarilor fiind distruse, şi numeroşi arendaşi fiind ucişi sau răniţi. Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face faţă situaţiei, astfel încât liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea.

La 18 martie a fost declarată starea de urgenţă, apoi mobilizarea generală, până la 29 martie, numărul recrutaţilor ajungând la 140 000. Armata română a deschis focul asupra ţăranilor: aparent, 11 000 de ţărani au fost omorâţi şi mai mult de 10 000 arestaţi.

Numărul victimelor nu este cunoscut, şi nici măcar desfăşurarea evenimentelor nu e clară, deoarece regele Carol I a ordonat distrugerea tuturor documentelor referitoare la aceste evenimente, astfel încât guvernul liberal să nu fie făcut răspunzător de un eventual guvern conservator.

Numărul de morţi raportat de diplomaţii aflaţi în România la acea dată au fost, după cum urmează: între 3 000 şi 5 000 (cifrele diplomaţilor austrieci) şi între 10 000 şi 20 000 (cifrele diplomaţilor francezi). Istoricii pun cifrele între 3 000 şi 18 000, cea mai des întâlnită fiind aceea de 11 000 de victime.

Evenimentele au continuat să răsune în conştiinţa română, fiind subiectul unuia dintre cele mai bune romane interbelice, Răscoala, de Liviu Rebreanu, publicat în 1932. A fost de asemenea sursa de inspiraţie a unui tablou al lui Octav Băncilă, şi al unei statui monumentale care încă mai poate fi văzută la Bucureşti.

Consecințele răscoalei au fost:

  • Adoptarea unor măsuri pentru ameliorarea situației țărănimii: o lege nouă privind contractele agricole, înființarea unei bănci pentru creditul rural și a Casei Rurale sau abolirea trusturilor de arendași
  • Demolarea mitului „țărănimii fericite”, docile și servile, așa-numită „talpă a țării”.
  • Crearea în Occident a unei impresii nefavorabile despre Romania, considerată până atunci o țară pacifistă și aceasta datorită durității represiunii.
  • Elita conducătoare a fost nevoită să-și revizuiască concepțiile și astfel a apărut o nouă generație în cadrul clasei politice.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s