Concursul de Creaţie Plastică “Ciucea lui Goga”

Pentru omagierea operei şi personalităţii poetului Octavian Goga, Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea, instituţie publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, organizează Concursul de Creaţie Plastică “Ciucea lui Goga”.

Concursul este deschis tuturor copiilor de vârstă şcolară şi constă în selectarea şi premierea celor mai bune lucrări de artă plastică pe teme legate de activitatea, viața și creația poetului Octavian Goga, precum și de domeniul de la Ciucea, atât de drag acestuia. Lucrările pot fi realizate într-o tehnică la alegere ( desen, grafică, acuarelă, tempera) pe hârtie sau carton, cu dimensiunile de maxim 297 x 420 mm (format A3). Lucrările trebuie depuse sau expediate, astfel încât să ajungă la sediul Muzeului Memorial ”Octavian Goga” din loc. Ciucea, str. Principală nr. 4, cod 407225, până, cel mai târziu, în data de 31 martie 2016, ora 11 am.

O selecție a lucrărilor participante la concurs vor fi expuse la sediul muzeului (în Casa Albă), începând din data de 1 aprilie 2016, ora 13. Muzeul Memorial „Octavian Goga” va acorda premii constând în diplome și publicaţii proprii ale muzeului. Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea, în 21 mai 2016, ora 19, la deschiderea evenimentului NOAPTEA MUZEELOR. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0264/259003 sau 0770278806 – persoană de contact Ioana Lidia Ilea.

Evenimentul pe Facebook

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s