Castelul din Ciucea NU si-a incetat activitatea, iar vizitatorii sunt bine-primiti

În urmă cu mai bine de zece ani, strănepoții Veturiei Goga au deschis o acțiune de revendicare prin care au cerut Muzeul ”Octavian Goga” din Ciucea. Donația s-a dovedit a fi nulă, însă testamentul a rămas în picioare. Ce se întâmplă cu muzeul acum, după două luni de la încheierea procesului?

Deoarece muzeul nu făcut parte efectiv din proces, acesta fiind îndreptat împotriva Consiliului Județean Cluj și a Primăriei din Ciucea, reprezentanții muzeului nu știu foarte multe informații despre cum a decurs procesul, despre cum s-a construit apărarea, etc. Ei știu detalii doar în măsura în care au fost înștiințați de autoritatea în subordinea căreia se află și anume Consiliul Județean.

Muzeul e la locul lui

Reprezentanții muzeului nu știu decât că actul de donație a fost anulat, însă nu și testamentul, iar muzeul funcționează la fel ca și înainte, iar moștenitorii nu au venit să ia nimic.

”Nu a venit nimeni, nu a fost vorba de nicio punere în posesie a obiectelor din muzeu. Testamentul rămâne în vigoare și în această situație nu au venit nepoții să ceară ceva”, spune Ioana Ilea, managerul Muzeului Octavian Goga.

Inițial, mediatizarea ce a fost făcută în anul 2014, când procesul a luat amploare, a trezit interesul și simpatia publicului, iar vizitatorii au fost din ce în ce mai mulți, în anul 2015 ajungând la peste 16.000 de vizitatori. Însă după puțin timp, roata s-a întors.

”Mulți au venit să vadă muzeul, în ideea că nu vor mai avea ce vedea. În ultimele luni în schimb am constatat că în mare măsură din cauza acestei mediatizări, oamenii au crezut că muzeul nu mai este, după ce în presă a apărut că s-a pierdut procesul, iar numărul de vizitatori a scăzut mult”, explică managerul.

Din statisticile pe care le-au făcut reprezentanții muzeului, vizitatorii nu caută ceva anume când vin să vadă locul unde a trăit marele scriitor Octavian Goga, ci sunt entuziasmați de tot ansamblul. Însă ceea ce au observat este că turiștii maghiari sunt foarte interesați de Casa Ady Endre, unde este o expoziție memorială foarte frumoasă.

Muzeul nu poate accesa fonduri

Procesul care durează de atâția ani este o mare piedică în accesarea oricărui tip de fonduri nerambursabile, fiindcă instituția, aflându-se în proces, este considerată ca nefiind elegibilă.

”Teatrul de vară nu mai funcționează, din păcate, de mai bine de 10 ani. Aici este o mare problemă într-adevăr, fiindcă a existat un proiect de reabilitare, de restaurare a teatrului de vară și s-a dorit accesarea unor fonduri, dar nu s-a putut din cauza procesului”, spune femeia.

Pentru ca obiectele din castel să fie păstrate în cele mai bune condiții se face o conservare preventivă care, după cum spun angajații muzeului, este o acțiune zilnică. Obiectele trebuie dezprăfuite, iar microclimatele trebuie monitorizate. Partea de întreținere generală are loc constant. În afară de asta, trimestrial se face o evaluare a stării de conservare în cadrul căreia obiectele sunt analizate și se selectează cele care necesită restaurate.

”Există un plan de restaurare care nu se poate duce la îndeplinire aici. Asta este una dintre dorințele mele, să se facă un laborator de conservare și restaurare aici. Desigur, colaborăm cu alte laboratoare, dar alegem doar prioritățile, alegem obiectele care sunt în stare mai proastă. Este un proces de durată și destul de costisitor”, zice femeia.

 Planuri de atragere a turiștilor

Pentru a rezolva problemele cauzate de mediatizarea excesivă a concluziei procesului, reprezentanții Muzeului Octavian Goga și-au propus să organizeze multe evenimente anul acesta. Scopul este cel de a atrage cât mai mulți vizitatori. Pentru anul 2016, la Muzeul Octavian Goga for fi organizate numeroase expoziții, printre care și o expoziție temporară aniversară pentru a sărbători 135 de ani de la nașterea scriitorului.

De asemenea muzeul va participa și la Noaptea Muzeelor ce are loc în luna mai, în cadrul căreia, și anul trecut muzeul a avut foarte mulți vizitatori.

De asemenea, anul acesta va avea loc ediția cu numărul XXXII al concursului de poezie și eseu din cadrul Festivalului național de poezie ”Zilele Octavian Goga”. Câștigătorii vor primi premii din partea muzeului.

Sursa:  MonitorulCj.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s