Suedia „atee si civilizata”: Tinerii partidului Liberal solicita legalizarea INCESTULUI si NECROFILIEI.

Iata ce putem citi in articolul „Suedia: După poligamie, „tineretul” cere legalizarea incestului și a necrofiliei” de pe site-ul CulturaVietii.ro

spn_necrophilia

Aripa tânără a principalului partid liberal din Suedia, Folkpartiet liberalerna (Partidul Liberal al Poporului) a anunțat că „face un pas înainte” în politică și a cerut legalizarea incestului și a necrofiliei

În Europa, nebunii au ajuns la conducerea azilului. De parcă nu erau de ajuns problemele economice, valul de migratori și demografia în criză, peste Europa occidentală s-a instalat o altă plagă: copiii copiilor generației ’68 au ajuns la maturitatea politică și doresc să preia conducerea șandramalei spre a o zdrobi, definitiv, de zid.

Duminică, 21 februarie, organizația de tineret a partidului Liberal, Tineretul Liberal al Suediei (LUF) și-a ținut la Stockholm convenția anuală, pe care a încheiat-o cu un apel la legalizarea incestului de la vârsta de 15 ani și a relațiilor sexuale cu cadavre umane (necrofilia).

Argumentele servite în sprijinul acestei moțiuni sunt acelea că „legea nu ar trebui să țină cont de morală” și, evident, că „fiecare are drept să decidă asupra propriului corp”, inclusiv în legătură cu soarta acestuia după deces. 

„Nu ne plac legile care țin cont de morală”, a declarat lidera Tineretului Liberal, Cecilia Johnsson, într-un interviu pentru cotidianul Aftonbladet. „Suntem organizația de tineret şi rolul nostru este să gândim un pas mai departe”. Cu siguranță „liberalii” au avut în vedere să nu rămână mai prejos de alți „vizionari politici”, colegii lor din tineretul „conservator” care au solicitat anul trecut legalizarea poligamiei.

Johnsson a declarat că, deși cele mai multe dintre societăți văd practicile acestea ca „dezgustătoare”, astfel de acte nu ar trebui să fie scoase în afara legii de către guvern.

„Am înțeles că aceasta poate fi văzută ca ceva neobișnuit și dezgustător, dar legislația nu se poate baza pe ceva ca fiind dezgustător”, a spus ea.

În conformitate cu moțiunea „liberalilor”, doi frați care consimt şi au vârsta de minim 15 ani ar trebui să se poată angaja în relații sexuale. De asemenea, relațiile sexuale cu un cadavru uman ar trebui să fie permise, cu condiția ca decedatul să-și fi dat permisiunea scrisă înainte de moarte.

Propunerea grupului de tineret a fost dezavuată de foști și actuali membri ai partidului.

„Tineretul Liberal din Suedia se concentrează pe publicitate, dar se concentrează mai greu pe problemele care determină și viitorul nostru al Suediei”, a declarat fostul deputat liberal Carl B. Hamilton, citat de ziarul britanic Daily Mail.

Deși chiar și ultra-toleranta medie suedeză pare șocată de intențiile viitorilor lideri ai țării, ideile lor cu greu mai pot fi suprinzătoare pentru cineva. De decenii, „liberalii” din Suedia au fost principalii promotori în establishment-ul politic ai homosexualității, avortului și secularizării. După legalizarea „familiei” de homosexuali, după liberalizarea extremă a avortului la cerere până la 24 de săptămâni de sarcină, după ce Suedia rămâne practic singura țară din UE care nu permite medicilor să refuze practicarea avortului și după ce creștinismul a fost aruncat la marginea societății și abandonat, era de așteptat ca „noul val” al politicii să își găsească noi obiective „mărețe” de îndeplinit.

Citiți și: Barnevernet, un gulag norvegian al copiilor

Și, da, este vorba despre aceeași Suedie campioană la indicele „bunei guvernări”, conform ultragiatei Alina Mungiu, care lăuda recent țara nordică în același articol în care înfiera mișcarea de susținere a familiei Bodnariu. „Rușii” sunt în spatele susținătorilor familiei Bodnariu, ne spune Mungiu, și chiar dacă n-ar fi, cine suntem noi să criticăm când „e vorba de Norvegia, Suedia și Finlanda, trei țări în topul bunei guvernări și care fac mai mult pentru respectarea drepturilor omului la ele în țară și în restul lumii decât toată Asia la un loc.”

Chiar așa. Au grijă chiar și de drepturile omului mort.

Iată și titlurile din presa suedeză:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s