Sionismul si tipurile de sionism

Sionismul, miscarea nationala pentru intoarcerea populatiei evreiesti in patria lor si pentru reluarea suveranitatii evreiesti pe pamantul Israelului, si-a propus chiar de la inceput atat tinte tangibile cat si unele spirituale. Evreii de toate felurile, de stanga sau de dreapta, religiosi sau laici, s-au unit pentru a forma miscarea sionista si au colaborat pentru realizarea acestor

„In Basel am fondat statul evreiesc . . . Poate in cinci ani, daca nu, cu siguranta in cinzeci, toata lumea va realiza acest lucru.”

Theodor (Binyamin Ze’ev) Herzl, vizionarul Sionismului, s-a nascut la Budapesta in 1860. A fost educat in spiritul germano – evreiesc ilumunist al timpului, invatat fiind sa aprecieze o cultura seculara. In 1878 familia s-a mutat la Viena, iar in 1884 Herzl a obtinut doctoratul in Drept la Universitatea din Viena. A devenit scriitor, dramaturg si jurnalist. Corespondentul la Paris al influentului ziar liberal vienez Neue Freie Presse era nimeni altul decat Theodor

Pe parcursul anilor care au trecut de la inceputurile sale, sionismul a luat mai multe forme. Toate aceste forme diferite au ca punct comun scopurile sioniste da difera in vederile lor cu privire la modalitatea de a le realiza si la inspiratia care se afla in spatele acestei miscari. Acesti factori au aparut din convingeri religioase, factori sociali, inclinatii politice si accentul pus pe pamant sau pe afaceri.

Astazi, dezbaterea in legatura cu exact ceea ce reprezinta sionismul si cum este definit continua inca. Mai jos sunt descrise unele dintre principalele credinte si organizatii ale sionismului care au aparut in cadrul acestei probleme. Acestea sunt opiniile si organizatiile care cuprind majoritatea evreilor care cred in sionism.

HIBAT ZION
Hibat Zion a fost o miscare pre-sionista, incepand din anii 1880 care pleda pentru renasterea vietii evreiesti pe pamantul sfant. Aderentii la aceasta miscare munceau pentru dezvoltarea fizica a Pamantului si au infiintat asezarile bazate pe agricultura din Palestina. La intrunirea Primului Congres Sionist in 1897, incepusera deja sa transforme fata acestui pamant. Herzl, insa, a vazut scopul miscarii sioniste  ca un charter al unei entitati nationale evreiesti pe pamantul Israelului mai degraba decat dezvoltarea lui prin colonizari fragmentare.

HOVEVEI ZION
Primele organizatii Hovevei Zion (Iubitorii Sionului) au fost stabilite intre 1881-1882 cu scopul de a continua colonizarea evreiasca in Eret Israel, in special in scopuri agriculturale. Grupurile variau nu numai in marime ci si in activitate. Unii au fost interesati de munca filantropica in timp ce altii erau interesati de imigrarea in Eret Israel

De la inceputurile sale, grupurile Hovevei Zion din Rusia au incercat sa cladeasca un cadru recunoscut la nivel national. Dupa negocieri intense in care autoritatile au cerut ca societatea sa fie infiintata ca o institutie de caritate; infiintarea ei a fost aprobata la inceputul lui 1890 ca „Societatea pentru sprijinul fermierilor evrei si a artizanilor din Siria si din Eret Israel,” care a ajuns sa fie cunoscuta sub numele de „Comitetul de la Odesa.”

In 1892, organizatia avea aproximatic 14.000 de simpatizanti in Rusia. Printre conducatorii acesteia se aflau Rabinul Samuel Mohilever (1824-1898), Moshe Leib Lilienblum (1843-1910) si Leon Pinsker (1821-1891). Dupa publicarea articolului lui Herzl Der Judenstaat in 1896 si infiintarea Organizatiei Sioniste Mondiale, majoritatea filialelor Hovevei Zion s-au aliniat cu noua miscare.

SIONISMUL GENERAL
Sionism general a fost initial termenul folosit pentru credintele tuturor membrilor Organizatiei Sioniste care nu se alaturasera unei anumite factiuni sau unui anumit partid apartinand numai organizatiilor sionise la nivel national. De-a lungul anilor, sionistii generali au creat institutii ideologice si s-a alaturat Organizatiei generale sioniste infiintate in 1922 ca partid de centru in Organizatia sionista. Preceptele sionismului general includeau un sionism in stilul Basel, lipsit de ornamente ideologice, si primatul sionismului asupra oricarui interes de clasa, de partid sau personal.  Acest partid, in multele sale metamorfoze, a sustinut cauze precum initiativa privata si protectia drepturilor clasei de mijloc. In 1931 sionistii generali s-au despartit in factiunile A si B ca rezultat al neintelegerilor in legatura cu problemele Palestinei: probleme sociale, economice, atitudinea fata de Federatia Generala a Laburistilor Evrei (Histadrut), etc. In 1945, factiunile s-au reunit.

Majoritatea miscarilor liberale sau a partidelor din Israel s-au format din inspiratia sionistilor generali si reflecta uniunile si despartirile de aceasta miscare.

SIONISMUL POLITIC
Sionismul politic a subliniat importanta actiunilor politice si considera atingerea drepturilor politice in Palestina o preconditie pentru indeplinirea intreprinderii sioniste. Sionismul politic este legat de numele lui Theodor Herzl, care considera problema evreiasca a fi una politica care trebuie rezolvata numai prin actiune deschisa pe arena internationala. Scopul lui era sa obtina un charter, recunoscut de liderii mondiali, care le asigura evreilor suveranitate in teritoriile detinute de evrei. Programul de la Basel, realizat in concordanta cu aceste principii, afirma ca sionismul are ca scop infiintarea „unui refugiu sigur, condus de legea publica, pentru poporul evreu din Israel.” Au fost infiintate mecanisme organizationale si economice (Organizatia Sionista (ZO), Fondul National Evreiesc [Keren Kayemet L’Israel], Trustul Colonial samd) pentru ducerea la bun sfarsit a acestui program.

SIONISMUL PRACTIC
Sionismul practic punea accent pe mijloace practice de a atinge idealurile sionuste, ca de exemplu aliya (imigrarea), asezarea in zonele rurale si infiintarea de institutii educationale, in ciuda conditiilor politice neadecvate. Aceasta abordare isi are originile in miscarea Hibbat Zion din anii 1880, cu mult inaintea sionismului politic. Dupa moartea lui Theodor Herzl (1904), sperantele de obtinere a unui charter in Palestina s-au spulberat, mai ales dupa controversa asupra Programului Uganda (1905).

Sionismul practic, care cerea intensificarea asezarilor in zone rurale in Palestina, a prins putere. Sustinatorii acestei doctrine au fost membrii celei de-a Doua Aliyah, care s-au stabilit in Palestina in aceasta perioada. Au infiintat asezari rurale, unele dupa principii cooperative; au construit orase moderne si au infiintat primele intreprinderi industriale. Decizia din 1907 de a organiza biroul din Palestina al miscarii sioniste la Iafa, in frunte cu Dr. Arthur Ruppin, a intarit si mai mult aceasta abordare.

SIONISMUL RELIGIOS
Sionismul religios isi are originile in „pionierii Sionului” (Mevasrei Zion, precursorii miscarii Hibbat Zion), inclusiv rabinii Yehuda Alkalai, Smuel Mohilever si Naftali Zvi Yehuda Berlin. Bazat pe fuziunea dintre religia iudaica si ideea de natiune, acesta are ca scop nu numai restabilirea libertatii politice evreiesti ci si a religiei iudaice in lumina Torei si a poruncilor ei. Pentru sionismul religios, iudaismul bazat pe porunci este un sine qua non pentru viata nationala evreiasca in patria lor.

In1902, ca raspuns la decizia celui de-al cincilea congres sionist de a considera activitatea culturala ca facand parte din programul sionist, rabinii Reines si Ze’ev Yavetz au infiintat organizatia Mizrachi (mizrachi fiind abrevierea ebraica de la  merkaz ruhani – „centru spiritual”). Mizrachi a tinut prima sa conventie mondiala in 1904 si si-a compus platforma program, care se ocupa in principal cu respectarea poruncilor si intoarcerea la Sion. In Palestina, rabinul Avraham Yitzhak Hacohen Kook a acordat sionismului religios sustinerea lui personala si spirituala, considerand asezarea pe pamantul Israelului ca fiind inceputul Mantuirii.

Sionismul religios si-a dedicat o mare parte a eforturilor si resurselor pentru construirea unui sistem educational national religios. Hapoel Hamizrahi s-a despartit de miscarea principala (1922) pentru a pune accentul pe asezarea ortodocsilor in Palestina rurala sub sloganul „Tora va’Avoda” (Tora si munca). In 1956, cele doua miscari, Mizrachi si Hapoel Hamizrahi, s-au unit sub umbrela Partidului National Religios, care este si astazi activ in politica israeliana.

SIONISMUL REVIZIONIST
Sionismul revizionist este un rezultat al sionismului politic al lui Herzl, amplificat de ideile lui Vladimir (Ze’ev) Jabotinsky. In 1925, Jabotinsky a infiintat Alianta Sionista Revizionista, care a sustinut o revizuire, o reexaminare a principiilor sionismului politic. Scopul principal al partidului a fost sa schimbe politica moderata a lui Chaim Weizman fata de regimul Mandatului britanic.

Scopurile declarate ale ideologiei revizioniste includeau aplicarea de presiuni permanente asupra Marii Britanii, inclusiv petitii si demonstratii in masa, pentru un stat evreiesc pe ambele maluri ale Iordanului; o majoritate evreiasca in Palestina; reinfiintarea regimentelor evreiesti; pregatire militara pentru tineri.

Revizionistii au dus o dezbatere aprinsa in cadrul Organizatiei Sioniste (ZO) in legatura cu stipularea imediata si publica a scopului final al Sionismului. Atunci cand abordarea lor a fost respinsa, s-au despartit de ZO (1935) si au infiintat Noua Organizatie Sionista. S-au intors la ZO in 1946, explicand ca acest lucru a fost posibil dupa Programul Biltmore care proclamase infiintarea unui commonwealth evreiesc in Palestina ca scop al sionismului.

Organizatia Nationala Militara (Etzel – Irgun) si unii membri ai Luptatorilor Evrei pentru Libertate (Lehi) provin din randurile revizionistilor. Dupa infiintarea statului Israel, Organizatia Sionista Revizionista s-a unit cu miscarea Herut fondata de Etzel pentru a forma partidul Herut, o componenta a Likudului, unul dintre cele doua mari partide politice ale Israelului.

SIONISMUL SOCIALIST
Socialismul sionist s-a straduit sa atinga mantuirea evreiasca nationala si sociala prin fuziunea sionismului cu socialismul. Fondatorul lui a fost Nachman Syrkin, care a promulgat aceasta opinie putin inainte de al treilea congres sionist (1899). Filosofia acestei miscari era bazata pe presupunerea ca problema evreimii din diaspora va ramane nerezolvata si dupa revolutia socialista si ca solutia la anomalia existentei evreiesti este emigrarea evreilor si concentrarea lor intr-o baza teritoriala. Dov Ber Borochov, un aparator prominent al socialismului sionist, a sustinut ca dezvoltarea capitalismului i-ar indemna inevitabil pe evrei sa emigreze in Palestina si ca numai acolo s-ar putea reconstrui structura poporului evreu ca baza pentru lupta de clasa a proletariatului evreu. Sionismul, a afirmat el, este o necesitate istorica pentru poporul evreu, iar rolul istoric de a conduce procesul de eliberare nationala a evreilor este rezervat proletariatului evreu.

Neintelegerile in legatura cu fundamentul conceptual si filosofic al sionismului socialist, cu metodele care trebuie folosite in Palestina pentru a realiza idealurile acestuia, precum si relatiile cu alte organizatii socialiste si partide din alte tari, au dus la formarea a multe si sumbre partide socialist sioniste. Unele dintre aceste entitati au evitat terminologia marxista si s-au ferit de a se numi in mod explicit socialisti. Altii, considerandu-se mai mult socialisti si mai putin sionisti, au renuntat la diferite momente la caracterul de membru in Organizatia Sionista.

Ideea socialismului sionist a dat nastere la multe miscari de tineret de pionierat, precum Hasomer Hat’air si Hehalut. Conducatorii partidelor socialist sioniste erau printre cei mai prominenti in comunitatea palestiniana dinainte de independenta si in statul Israel: David Ben Gurion, Yitzhak Ben Zvi si Berl Katznelson nu sunt decat trei asemenea exemple. Socialismul sionist este initiatorul majoritatii miscarilor de colonizare ale Israelului si a Partidului Muncii din Israel, unul dintre cele doua mari partide politice din Israel.

SIONISMUL SPIRITUAL
O tendinta in gandirea nationalista evreiasca si in ideologia sionista a fost sustinuta cu tarie de Ahad Ha’am (Asher Zvi Ginsberg), unul dintre conducatorii miscarii Hibbat Zion care a precedat sionismul.
Spre deosebire de vederile lui Theodor Herzl si ale sionismului politic, care vedeau existenta unui stat evreiesc ca pe o solutie la problema evreilor, Ahad Ha’am vedea iudaismul in miezul problemei, pentru ca, dupa parerea lui, acesta isi pierduse toate valorile spirituale – sursele sale de forta creativa si nationala.

Pentru ca Ahad Ha’am nu credea ca Palestina putea sa ofere un camin pentru toti evreii, crearea unui stat evreiesc acolo nu ar rezolva problema statutului social si economic al evreilor. Eforturile ar trebui sa se concentreze asupra infiintarii unui centru spiritual national, un miez de viata la standarde inalte care ar radia in toate comunitatile din Diaspora.

Cursul corect de actiune, afirma Ahad Ha’am, este activitatea educationala extensiva si continua printre evrei si o activitate moderata de colonizare a Palestinei.

SIONISMUL SINTETIC
Sionismul sintetic este o doctrina care a luat fiinta la al optulea Congres Sionist (1907). Chaim Weizman (care mai tarziu a devenit primul presedinte al Israelului) a fost pricipalul sau sustinator. Un amestec intre sionismul practic si politic, sionismul sintetic a sustinut actiuni simultane pe ambele planuri: activitate politica cuplata cu intreprinderi practice in Palestina. De asemenea, a pus accentul pe activitatile sioniste in Diaspora, cum ar fi educatia moderna, colectarea de fonduri pentru JNF si participarea activa, pe bilete separate evreiesti, la alegerile nationale si locale.

Sionismul sintetic, cu linia sa de realism politic, flexibilitatea si cautarea unui numitor comun intre partenerii ideii sioniste, a dominat miscarea sionista incepand cu al Zecelea Congres (1911).

SIONISMUL MESIANIC RADICAL
Pana in 1967 sionistii religiosi din Israel a u fost marginalizati atat de majoritatea laica cat si de catre grupurile mai vizibil religioase care pareau sa ofere un tip de religie mai autentica si mai putin dispusa la compromisuri.

Razboiul de Sase Zile din iunie 1967 a avut ca rezultat capturarea Ierusalimului de Est si a altor teritorii de pe Pamanturile biblice ale Israelului. Soarta pe termen lung a acestor teritorii si a ocupantilor lor arabi a devenit un subiect major de controversa intre politicienii israelieni. Dintr-o perspectiva pur laica, alegerea era intre securitatea militara oferita de granitele largite si de relativa stabilitate demografica care ar fi fost realizata daca masiva populatie araba ar fi fost exclusa din domeniul unui stat evreiesc.

Pretentia religioasa oferea o justificare puternica pentru cei care doreau sa pastreze teritoriile ocupate: Daca statul Israel are considerat a fi locul de desfasurare a unui scenariu mesianic, atunci miraculoasa victorie din Razboiul de Sase Zile era o etapa esentiala in acest proces. Teritoriile apartin poporului evreu (adica statului Israel) prin decret divin si nu pot fi predate in maini straine. Problema teritoriilor, vazuta in perspectiva escatologica, a devenit o trasatura definitorie pentru largi segmente ale sionismului religios in era post-1967.

Sub conducerea spirituala a fiului rabinului Kook, Zvi Yehuda Kook, care isi avea centrul in yesiva infiintata de Kook cel batran, „Merkaz Harav” din Ierusalim, mii de moderni tineri evrei religiosi au dus o campanie activa impotriva compromisurilor teritoriale si au infiintat numeroase asezari pe teritoriul Iudeei si Samariei. Multe dintre aceste asezari, desi initial formate ilegal, au fost ulterior acordate recunoastere oficiala de catre guvernul israelian, cu precadere sub regimurile de dreapta.

Cea mai puternica voce politica a miscarii impotriva compromisurilor teritoriale a devenit „Gus Emunim” (Blocul celor credinciosi). Totusi, politica fundamentala a Gus Emunim s-a infiltrat in cele obisnuite, in deosebi in retelele de educatie religioasa, in care nationalismul axat pe teritorii era prezentat ca forma cea mai inalta de virtute religioasa, iar istoriile sionismului si a statului Israel au fost considerate ca pasi ireversibili in scenariul mesianic aflat in desfasurare. Aspiratiile celor din Gus Emunim erau respectate de catre publicul evreu, in special atat timp cat intransigenta arabilor facea ca posibilitatea inapoierii teritoriilor sa fie indepartata si pur teoretica.

Cand acordurile de pace cu Egiptul (1977) si cu Frontul de Eliberare a Palestinei (1993) au readus teritoriile ocupate pe agenda politica reala, Gus Emunim s-a gasit in opozitie directa cu politicile si legile statului Israel. In anii 90 rabinii conventionalisti le ordonau evreilor religiosi sa nu asculte de comenzile militare de a evacua teritoriile ocupate si il considerau pe Prim Minstrul Yitzhak Rabin „un tradator” al cauzei evreiesti mai inalte. Unul dintre sutinatorii acestor idei l-a asasinat pe Rabin in noiembrie 1995.

Miscarea Gus Emunim, ca si partidele laice de dreapta, se exprima in general destul de vag sau ambiguu in legatura cu statutul rezidentilor neevrei din teritoriile ocupate. O pozitie etrema a fost adoptata de Meir Cahane, al carui partid rasist interzis „Kach” dispretuia democratia considerand-o un import neevreiesc si sustinea legi care sa interzica relatiile sexuale sau sociale cu arabii, militand activ pentru evacuarea arabilor din teritoriile care apartin de drept evreilor.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s