ELIE WIESEL CEL REAL

Elie Wiesel si Ion Iliescu

La 6 Iunie 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române Elie Wiesel, publicist născut in Sighetul Marmaţiei, deportat de către autoritătile maghiare care la vremea aceea stăpâneau Transilvania de Nord conform dictatului de la Viena, la Auschwitz, de unde a ajuns la Paris in 1945 unde a urmat cursurile universitare la Sorbona. Nu este primul omagiu care i se aduce acestui binecunoscut personaj a cărui „prodigioasă activitate de ziarist si scriitor” este „dedicată cu predilectie holocaustului” (cităm din comunicatul Academiei Române din 30 Iulie 2002 de pe internet). In 1986 lui Elie Wiesel i s’a decernat premiul Nobel pentru pace. Alegerea dlui Wiesel ca membru de onoare al Academiei Române a avut loc, aflăm din comunicatul sus citat, „ca omagiu pentru eminenta operă spirituală şi morală închinată umanitătii contemporane”.

Tema discursului de receptie a d-lui Wiesel la ceremonia de la Academia Română a fost „lectii de memorie şi recunoştintă”. Inmânându-i d-lui Wiesel diploma, insigna şi carnetul de membru de onoare al Academiei Române, academicianul Eugen Simion a subliniat in traditionalul laudatio ca in operele lui Elie Wiesel „se face auzit glasul unui moralist care vrea sâ facă o operâ morală”. De la catedra acestei imense înăltimi morale, dl. Wiesel a dat românilor lectii, neuitând să le reproşeze nepăsarea şi cruzimea cu care au asistat la deportarea evreilor din Sighetul Marmatiei, dar uitând că autoritătile maghiare au făcut deportările şi că autoritătile române n’au deportat niciodata evreii, care se refugiau in România ca să scape de deportări. La sfârşitul lunii Iulie 2002 Elie Wiesel a revizitat Sighetul Marmatiei, oraşul copilăriei sale, cu care ocazie ia îndemnat pe locuitorii mai tineri ai oraşului să-i întrebe pe cei mai vârstnici care au asistat la deportarea evreilor din Sighetul Marmatiei -fară să mişte un deget, „dacă au dormit bine după aceea”… Cei neinformati cred poate că dl. Wiesel, autorul „eminentei opere spirituale şi morale închinate umanitătii contemporane” pe care i-o găseşte Academia Română, are căderea să facă aceste reproşuri românilor din Sighetul Marmatiei care sub cotropirea maghiară nu s’au jertfit ca să-i salveze pe evrei din ghiarele autoritătilor maghiare. Altii, care cunosc mai bine statura morală a d-lui Elie Wiesel, descriu aceste lectii de morală pe care le împarte dânsul cu potrivitul cuvânt idiş „chuzpah”.

Să vedem ce zic cei care cunosc mai bine biografia şi realizările d-lui Elie Wiesel. Iată ce ne relatează profesorul Robert Faurisson (Universitatea din Lyon):

Când i s’ a înmânat premiul Nobel pentru pace lui Elie Wiesel in 1986, ziarul francez Le Monde a aplaudat salutar omagiul adus acestui martor al exterminării evreilor de către nazişti in camerele de gazare de la Auschwitz, acum când există voci care exprimă îndoieli cu privire la aceste camere de gazare. Dar in memoriile sale, in cărtile sale de înaltă tinută morală, Elie Wiesel nu pomeneşte despre camere de gazare nici la Auschwitz, nici la Buchenwald. Dintre toate versiunile circulate despre exterminarea evreilor de către nazişti (prin opărire cu apă fierbinte, prin gazare cu motoare Diesel, prin electrocutare, etc.), dl. Wiesel a ales-o in 1956 pe cea conform căreia evreii erau aruncati in gropi de foc ca să ardă de vii. In volumul Noaptea, Wiesel povesteşte cum a văzut cu ochii lui cum nemţii descărcau copii mici din camioane in fata unor şanturi in care ardeau flăcări gigantice şi in care aruncau copiii ca sa ardă de vii (Night, Avon, pp. 41-44, 79, 93). Intr’un şant alăturat erau aruncaţi adultii ca să ardă de vii, şi victimele care-şi aşteptau rândul la marginea şantului trebuiau să asiste la „agoniile prelungite” ale celor care ajunseseră la marginea şantului înaintea lor. El însuşi, ne povesteşte Wiesel, a înaintat la trei paşi – la doi paşi – la numai un pas doar de groapa cu flăcări mistuitoare, când in mod miraculos i s’a ordonat să facă stânga ‘mprejur şi să se reîntoarcă la baracă.

Mai sunt şi alte miracole in mărturiile d-lui Wiesel. Astfel, la Babi Iar, in Ucraina, unde zice el că naziştii au masacrat evreii, „lună după lună, s’a cutremurat pământul într’ una, şi din când in când tâşneau din pământ fântâni arteziene de sânge” (Paroles d ‘étranger, Editions du Seuil, 1982. p. 86). Alt miracol a fost felul in care la Buchenwald, unde fusese internat un răstimp, deşi naziştii exterminau 10.000 (zece mii) de evrei zilnic, el personal întotdeauna era întotdeauna printre ultimele sute care erau întorse din drum şi trimise înapoi in barăci („Author, Teacher, Witness”, in revista Time, 18 Martie 1985, p. 79). Astfel a fost salvat pentru a da omenirii înaltele sale lectii de iubire şi morală. Iată una din lectiile de iubire şi morală ale d-lui Elie Wiesel. El scrie: „Fiecare evreu trebuie să rezerve in fiinta lui o zonă aparte pentru ură – o ură sănătoasă, bărbătească – pentru tot ceeace este personificat in nemti şi pentru ce supravietuieşte la nemti. Dacă ar face altfel i-ar trăda pe cei morti” (Legends of Our Time, New York, Schocken Books. 1982, p. 142). Dar ura asta nestinsă pentru întregul popor german din adâncurile preistoriei şi dincolo de sfârşitul veacurilor nu l-a împiedecat de Elie Wiesel atunci când se afla internat la spital la Birkenau in Ianuarie 1945 din cauză că avea o infectie la un picior, unde tatăl său îi tinea tovărăşie până la însănătoşire, la apropierea trupelor sovietice, să prefere să se retragă in Germania împreună cu trupele naziste. Wiesel tatăl şi fiul au analizat bine situatia şi au cerut să insotească trupele germane in retragere, in loc să-i aştepte pe eliberatori (Night. p. 93).

Oare Elie Wiesel inventează minciuni? Sau poate doar exagerează putin? Avem cel putin un exemplu de „oarecare exagerare”: la 7 Februarie 1996 i s’a înmânat un doctorat de onoare din partea Universitătii fraceze Jules Verne din Picardia, ocazie cu care, spune dânsul, „sute de anti-semiţi virulenti şi înrăiti, bine organizati şi bine finantati, demonstrau împotriva mea.” Aceste sute de antisemiti înrăiti şi bine finantati care au manifestat împotriva lui erau in realitate in număr de zero. Acolo se aflau trei francezi, Pierre Guillaume, Serge Thion, şi profesorul Faurisson, care ofereau amatorilor un articol tipărit. Nimeni nu i-a finantat. Nici înrăiti nu se poate spune că sunt, căci cu toate atacurile criminale ale asasinilor şi huliganilor împotriva lor, aceşti trei martiri ai adevărului nu şi au permis nici măcar o invectivă împotriva persecutorilor lor (The Journal of Historical Review, Mai-Iunie 1999, p. 28). De la zero manifestanti la sute de anti-semiţi virulenti şi înrăiti organizati şi bine finantati e o mică exagerare…

Dar nimeni nu apreciază chuzpah lui Elie Wiesel mai bine decât Norman Finkelstein, autorul cărtii The Holocaust Industry: Reflections on the Exploitation of Jewish Suffering (Verso.’ 2000). El însuşi evreu, fiul unor evrei polonezi deportati in lagăre de concentrare naziste, supravietuitori ai holocaustului, Norman Finkelstein cunoaşte toate aspectele problemei din sursă directă. A scris această carte ca protest la comercializarea nesăţioasă a religiei holocaustului, al cărui principal mare sacerdot este tocmai Elie Wiesel. Căci holocaustul evreiesc nu mai este relatarea a ceea ce s’a întâmplat sau s’ar fi întâmplat cândva şi undeva, in timp şi spatiu, ci este o religie, o dogmă care serveşte unor scopuri economice şi teritoriale bine definite, zice Finkelstein. El povesteşte cum părintii lui vedeau cu amărăciune cum evrei care au suferit alături de ei in lagărele de concentrare şi-au pierdut integritatea şi au început să participe la afacerea holocaustului, „croindu-şi credintele pentru a acapara putere şi profituri” (p. 7). „Campania pe care o duce astăzi afacerea holocaustului pentru a stoarce bani din Europa in numele unor victime nevoiaşe ale holocaustului a redus statura morală a martiriului lor la cea a unui cazinou de la Monte Carlo”, scrie Finkelstein (p. 8). Scriitorul israelian Boas Evron descrie „cunoaşterea holocaustului” ca „o îndoctrinare oficială propagandistică, emitătoare de lozinci şi creatoare a unei viziuni false despre lume, al cărei adevărat scop nu este înţelegerea celor petrecute in trecut, ci manipularea prezentului” (apud Finkelstein, p. 41). „Holocaustul” este o industrie; şi este o dogmă, o religie, nu un fapt istoric.

„Două dogme centrale sustin structura Holocaustului”, scrie Finkelstein, care ortografiază holocaustul cu H mare când se referă la această industrie, „l) că Holocaustul este un eveniment istoric unic, şi 2) că marchează culmea unei uri irationale eterne pe care o nutresc toti ceilalti pentru evrei” (pp. 41-42). Din aceste dogme centrale derivă „sacralizarea holocaustului”, o mistificare cel mai bine pusă in practică de Elie Wiesel. Pentru Wiesel, Holocaustul este un „mister religios”, scrie Finkelstein (citându-l pe Peter Novick). Astfel, „Wiesel psalmodiază că Holocaustul ‘ne scufundă in întuneric’, ‘neagă orice răspuns’, ‘se situază înafara istoriei, dincolo de ea chiar’, ‘sfidează atât cunoaşterea cât şi orice descriere’, ‘nu poate fi nici explicat nici imaginat’, nu ‘trebuie să fie niciodată înteles ori comunicat’, marchează ‘distrugerea istoriei’ şi ‘mutatii de mărime cosmică’. Numai supravietuitorul şi sacerdotul lui – citeşte: numai Elie Wiesel – este capabil să-i pătrundă misterul. Misterul holocaustului, zice Wiesel ‘este incomunicabil’; ‘nici măcar nu putem vorbi despre el’. Astfel, pentru un onorar stabilit de 25.000 de dolari (plus limuzină cu şofer), Wiesel conferentiază ca ‘secretul’ adevărului despre Auschwitz ‘rezidă in tăcere”‘. Să încerci să pricepi cele întâmplate este o blasfemie: căci o apreciere ratională neagă unicitatea şi misterul Holocaustului. O comparatie între suferintele Holocaustului şi suferinţele îndurate de altii, după Wiesel, este „o trădare cumplită a istoriei evreilor” (p. 45). Când îl admonestează pe ministrul israelian Simon Perez pentru că pomeneşte de „cele două holocausturi ale secolului 20: Auschwitz şi Hiroşima”, când doar ar trebui să ştie că Holocaustul e unic, e numai unul, Wiesel ne arată că „în viată de multe ori farsa se transformă in realitate,” scrie Finkelstein (p. 46). Acest mister sacru in care trebuie învăluită istoria celui de-al doilea război mondial îi este foarte util d-lui Wiesel: celor care remarcă discrepanta dintre versiunea lui, cu arderea evreilor de vii in gropi gigantice la Auschwitz din autobiografia sa (Noaptea, Night, New York, 1960), cu versiunea oficială a camerelor de gazare, Elie Wiesel le răspunde: „Camerele de gazare să rămână interzise ochilor iscoditori, şi imaginatiei” (All Rivers Run to the Sea, New York, 1995, p. 74, apud Robert Faurisson, Journal of Historical Review, vol. 17 no. 2, p. 19).

După Wiesel, scrie Finkelstein, „lumea liberă şi civilizată i-a predat pe evrei calăilor lor. Erau acolo ucigaşii, călăii, şi erau apoi cei care au privit in tăcere”: evreii au pierit pentru că toti neevreii, indiferent dacă au fost fâptaşi sau doar spectatori, vroiau să-i omoare (p.49). Wiesel scrie: „Timp de două mii de ani am fost mereu amenintati… pentru ce motive? Fără nici un motiv”…. Arabii urăsc Israelul „pentru că suntem noi şi pentru ceea ce reprezintă patria noastră Israelul – inima vietii noastre, visul visurilor noastre”, şi nu pentru că Israelul le-a confiscat patria, le-a asasinat familiile şi i-a izgonit in lagăre de refugiati in Liban şi Iordania unde îi masacrează periodic. „Nimeni pe lume nu ştie să fie mai recunoscător decât noi; noi suntem veşnic recunoscători”, scrie Wiesel (Against Silence, v,i, pp. 255, )’84, apud Finkelstein p. 53) ” Veşnic persecutati şi veşnic nevinovati, aceasta este soarta evreilor”, comentează ironic Finkelstein (p. 53).

Scriitorul Peter Novick se întreabă oare ce-ar fi holocaustul in America fară Wiesel. Finkelstein îi dă răspunsul: Wiesel a fost promovat şi propulsat ca marele preot al Holocaustului după 1967 din cauză că este util din punct de vedere ideologic. El propovăduieşte că suferinţele evreilor sunt unice / evreii sunt unici, aparte / neevreii sunt veşnic vinovati / evreii sunt veşnic nevinovati / orice face statul Israel este bine făcut / interesele evreieşti trebuie apărate in orice conditii şi cu orice pret. Astfel întruchipează Elie Wiesel, Holocaustul (Finkelstein. p. 55). Un exemplu este cazul polonezului Jerzy Kosinski, autorul cărtii The Painted Bird, scrisă in englezeşte in Statele Unite unde Kozinski imigrase după 1945. Cartea este o descriere pornografică a unor torturi sexuale sadice pe care, sustine Kosinski, le-a suferit el orfan evreu fiind din partea tăranilor polonezi pe când rătăcea singur prin Polonia in timpul celui de-al doilea război mondial. In realitate s’a dovedit că Jerzy Kosinski n’a fost niciodată orfan, n’a rătăcit niciodat singur pe nicăieri, iar ţăranii polonezi pe care-i acuză de torturi sexuale sadice au riscat mult ca să-1 protejeze şi să-1 adăpostească pe el şi pe familia lui, care au trăit bine mersi tot timpul războiului; poveştile din Cartea lui Kosinski sunt minciuni pure inventate de o imaginatie bolnavă de la un capăt la altul. La aparitie cărţii lui Kosinski, Elie Wiesel a salutat-o ca pe „unul dintre cele mai bune ” acte de acuzare a epocii naziste, „scris cu adâncă sinceritate şi sensibilitate”. Nici măcar după ce s’a dovedit că nu era decât o colecţie de minciuni patologice, Elie Wiesel n’a încetat să laude din răsputeri „această operă remarcabilă” (Finkelstein, op. 56). Nu există minciună destul de sfruntată ca să se dezică Elie Wiesel de ea.

Elie Wiesel este nu numai un mare moralist, este şi un mare intelectual. El ne povesteşte cum, eliberat recent de la Buchenwald, la 18 ani, a citit Critica Ratiunii Pure de Kant – in idiş. Dar Critica Ratiunii Pure de Kant n’a fost niciodată tradusă in idiş. Wiesel este capabil, ca şi cadavrele de la Babi Iar despre care ne povesteşte cum produceau cutremure locale şi aruncau jeturi de sânge luni de zile după moartea lor, de tot felul de miracole. Astfel îi povesteşte unui reporter de la un ziar evreiesc că de multe ori răguşea şi-şi pierdea vocea pentru că citea aşa de multe cărţi in gând, fără să-1 audă nimeni, pronuntând in gând doar cuvintele. Unui redactor de la New York Times i-a povestit cum 1-a lovit o maşină de-a zburat sus prin aer mai multe sute de metri, până pe strada cealaltă, de unde 1-a ridicat ambulanta, rănit dar nu prea grav. „Eu spun adevărul gol-golut”, suspină Wiesel. „Nu pot face altfel” (Finkelstein, p. 82).

E normal ca un om dotat cu o astfel de sensibilitate morală să fie şocat când, cu ocazia stoarcerii de bani de la elveţieni din – 1995, a fost convocat de către senatorul D’ Amato împreună cu câteva evreice bătrâne şi un evreu bătrân (dintre care nici unul n’a putut arăta că ar fi avut vreodată vreun bănut depus in Elvetia) ca să depună mărturie împotriva elvetienilor care chipurile îi jefuiseră pe evrei de banii depuşi in bănci elvetiene. Cu această ocazie Elie Wiesel a avut revelatia uluitoare că cei care de mii de ani îi urăsc pe evrei fară nici un motiv şi îi omoară cum pot şi când pot, îi şi jefuiesc! „La început am crezut că solutia finală a fost motivată doar de o ideologie înveninată. Acum ştim că n’au vrut doar să-i ucidă pe evrei, oricât de oribil sună acest lucru, ci au poftit şi la banii evreilor. Aflam in fiecare zi ceva in plus despre tragedia asta. Nu are durerea oare sfârşit? Nu are ultragiul oare limite?” exclamă Wiesel cu indignare poetică (apud Finkelstein, p. 96). Un om de o astfel de puritate sufletească, care nu si-ar fi putut închipui astfel de depravare morală, era desigur cel mai indicat să se declare public de partea unui alt om de aceeaşi mare puritate morală, pe când acesta era acuzat (şi dovedit) de acte dezgustătoare de adulter şi perversiune sexuală comise in biroul oficial al preşedintelui Statelor Unite, de vânzarea puterii militare a tării sale Chinei comuniste, şi de matrapazlâcuri financiare care 1-au îmbogătit: preşedintele Bill Clinton. Elie Wiesel s’a afişat alături de Hillary Clinton in Congres unde-şi tinea Clinton discursul anual, garantând cu prezenta lui morală probitatea acestei doamne, împotriva căreia se îndreptau acuze de ilegalităti şi matrapazlâcuri despre care lumea începuse să afle… (p. 144).

Norman Finkelstein nu este singurul evreu dezgustat de mascaradele lui Elie Wiesel. Distinsul om de ştiintă Noam Chomsky şi altii ca el îl descriu pe Elie Wiesel, laureat a sute de premii şi onoruri, prin cuvintele „un impostor îngrozitor” (a terrible fraud). Ei îi reproşează acestui campion al victimelor nevinovate, care a scris că „opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta”, şi care le reproşează locuitorilor Sighetului indiferenta criminală fată de suferintele evreilor, că el însuşi este total indiferent la suferintele palestinienilor nevinovati, torturati şi masacrati in zilele noastre sub ochii lui şi ai noştri. La care adăugăm că aceeaşi indiferentd o arată şi a aratat-o tot timpul dl. Wiesel pentru cele peste o sută de milioane de victime ale comunismului, ale căror suferinte şi torturi îndurate sunt documentate şi dovedite, spre deosebire de şanturile arzânde sub cerul liber in care zice el că a văzut cu ochsi lui cum aruncau naziştii copii mici să ardă de vii. Profesorul Daniel McGowan de la colegiul Hobart and William Smith din Geneva. statul New York, opinează că dl. Elie Wiesel urăşte nedreptatea şi terorismul, poate de aceea nu-i este mila de palestinieni, căci printre ei sunt unii care nu se dau înapoi de la acte disperate de teroare, sinucigându-se cu bombe in locuri in care speră ca pot dăuna Israelului. Dar atunci când lucra pentru banda teroristă Irgun (între Noiembrie 1947 şi Ianuarie 1949), bandă de asasini responsabilă pentru bombardarea hotelului King David, unde au murit atâtea victime nevinovate, şi pentru masacrul de la Deir Yassin, unul dintre cele mai crude, sângeroase şi barbare acte de terorism, din 9 Aprile 1949, lui Elie Wiesel nu-i displăcea terorismul. La acea data Elie Wiesel era jurnalist la ziarul bandei teroriste Irgun, şi dl. Wiesel n’a ignorat oribilul masacru comis de patronul său la Deir Yassin, căruia îi dedicã in total 8 cuvinte indiferente in All Rivers Run to the Sea. Elie Wiesel protestează vehement când se răstoarnă pietre funerare in cimitire evreieşti, dar n’a avut nici un cuvnnt de spus când s’a distrus cu buldozerul cimitirul in care zăceau femeile şi copiii masacrati de către banda Irgun la Deir Yassin. Când un grup de evrei şi de alti umanitarişti îl solicită să se pronunte cu privire la ridicarea unui monument pentru victimele nevinovate de la Deir Yassin. Elie Wiesel refuză să răspundă. Profesorul McGowan remarcă modestia lui Elie Wiesel, care declară că el „nu este nici un fel de simbol”, dar tine s’o contrazică: Elie Wiesel, zice McGowan, a devenit simbolul ipocriziei (scrisoare trimisă ziarului Jerusalem Post la 6 Iulie 1997, publicată in Washington Report on Middle East Affairs, Octombrie-Noiembrie 1999, p. 49).

De la un om integru ca Elie Wiesel au într’adevăr de luat pilda etică, românii. Un astfel de om merită laudele pe care i le-a adus academicianul Eugen Simion; noul membru desigur va face cinste Academiei Române.

 

Romanian Historical Studies, 2003

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s