Glorie Armatei Romane acum si in veci!

TRAIASCA PAMANTUL STRABUN AL DACIEI ETERNE!

romania_dacica_by_rcandrei-d2ydmoc

OCTAVIAN GOGA – Supremul razim: Armata

Cuvintele rostite deunazi de generalul Averescu la Craiova, pentru a sublinia importanta armatei in viata noastra de stat, au starnit o adevarata revolta la cunoscutii arendasi de opinie publica din Bucuresti. Ca loviti de o bagheta magica, honigmanii si blumenbergii s-au zburlit de-a binelea. S-ar parea ca spectrul Curtilor martile a falfait o clipa deasupra atator cunostinte vinovate, preschimband temerile lor adormite de amnestie intr-o zgomotoasa chelalaiala. Toti s-au pomenit ca-i doare la democratie pe urma acestor declaratii si, susceptibili cum au fost totdeauna in materie de constitutionalism, ilustrii ganditori ai scrisului romanesc s-au infiorat, ca de obicei, de grozaviile, „dictaturii militare”.
Foarte bine! Intelegem perfect tresarirea spontana si nu ne mira catusi de putin protestarea lor. In definitiv, intre prafdul fe pusca si spiritul ofensiv al acestor reformatori n-a fost niciodata vreo cumetrie. Prea pronuntate impulsuri atavice i-au imunizat de asemeni slabiciuni. Razboiul recent le-a confirmat cu varf si-ndesat aptitudinile, cum am zice absolut civile, pe toata intinderea globului. La noi in tara cu deosebire au fost antimilitaristi din principiu si au practicat pacifismul multi dintre ei in tabara nemteasca. Daca s-ar deschide catastifele de la marele stat major, cifrele ar vorbi mult mai raspicat decat timidele noastre constatari. In frenezia unirii s-au sters aceste amintiri si, la dreptul vorbind, poate ca e mai potrivit sa nu mai rascolim capitolul sangelui, fiindca generozitatea sade bine biruitorului. De-atunci insa, de pe vremea transeelor si pana astazi, crizele lor umanitariste se tin lant si de cate ori vine vorba de armata amnestiati reintegrati in gazetarie trateaza cu o legitima onoare subiectul.
Ne dam seama, deci, de enervarea in chestiune si, cum spuneam, ii intelgem pe toata linia. Cuviinciosi si iertatori cum suntem, nu ne-am ingaduit niciodata sa le cerem ce nu ne putea acorda psihologia lor complicata. Nu le-am pretins astfel sa-si puie rotativele in serviciul ideii de aparare nationala, care nu se inchipuie astazi fara o forta militara bine oranduita. Le-am tolerat si ironii si batjocuri consecvente la adresa acestei institutii si nu i-am poftit sa inregistreze macar numele granicerilor nostri impuscati la Nistru de catre bolsevici, intr-o vreme cand Goldstein cu greva foamei ocupa coloane intregi la ziar si rebelii de la Tatar-Bunar erau incununati cu o aureola de simpatie. Nu le-am cerut nimic, fiindca i-am priceput. Suntem astfel in drept, ca in temeiul unei normale reciprocitati sa ne asteptam la un dram de toleranta atunci cand se intampla ca la rare ocazii sa se faca si din partea conducatorilor nostri marturisiri de credinta.
De la inceput tinem sa-i linistim pe ipersensibilii democrati: fara a se gandi, in treacat macar, la o suprimare a libertatii cetatenesti prin baioneta, generalul Averescu, la Craiova, cand a infatisat armata ca un factor important al guvernarii de astazi, n-a facut decat sa afirme in mod cinstit convingerile cetatenilor de bastina cu mintea in buna randuiala. Pentru aceatsa lume din tara, oricat s-ar trudi patriotii neofiti si tovarasii lor, armata inspira cu totul alte simtaminte. Ea nu reprezinta numai suprema garantie de pastrare a granitelor fata de dusmanul din afara ci, depozitar al energiei nationale, armata trebuie sa fie si surpemul izvor de autoritate fata cu miscarile subversive dinauntru. Pot sa se supere cat vor amicii d-lui Honigmann, noi, in zilele tulburi ca cele de azi, nu putem vedea in armata un corp de mercenari, ci un organism viu care strange intr-un manunchi sentimentul colectiv al tarii. Astfel fiind lucrurile, fara a cauta o clipa macar s-o atragem in framantarile politice, fara a incerca sa inlocuim cu tunul sufragiul multimei, cum o face Trotzki la Moscova, noi trebuie sa ne gandim la ea ca la un razim serios pentru o viata de ordine si normalitate.
Ca demagogii nu iubesc cazarma, se stie! Ca la „Liga drepturilor omului” d. Costa-Foru nu tine conferinte in care sa ceara sporirea armamentului nostru, e perfect adevarat. Aceasta nu va sa zica insa ca spiritul public la noi nu-si da seama de realitate. Printr-o orientare aproape instinctiva, lumea hartuita de lozinci catilinare se gandeste la aparatul fortei noastre militare ca la o chezasie a guvernarii pasnice si echilibrate. Mai mult! Se cerceteaza in mod firesc, cine dintre personalitatile de seama trezeste incredere in randurile armatei, pentru a vedea cine poate asigura cu mai multi sorti de izbanda netulburata a mecanismului nostru de stat. Sunt doar atatea exemple si sugestiuni, nu tocmai departate in memoria tuturora, pentru a legitima aceste preocupari. Fiti pe pace, nu invocam nici pe Mussolini nici pe Primo de Rivera, ca sa nu-i apuce frigurile pe democratii presei din Capitala. Ne gandim numai la perioada de agitatie care se pornise aici de pe urma raposatului guvern Vaida, cand generalul Averescu, prin popularitatea lui, dublata de prestigiul sau in randurile armatei, a inlaturat steagul rosu de pe calea Victoriei, a potolit grevele, a starpit germenii revolutiei si a pus ordine in tara. Lumea se intreaba cu drept cuvant: prin ce zguduiri am fi trecut daca intre capul guvernului de-atunci si armata n-ar fi existat acasta admirabila legatura organica, daca asa-zisa mana de fier a domnului Argetoianu s-ar fi balabanit in gol fara investitura invingatorului de la Marasti, sau daca o soarta rea ar fi instaalt in acele ore de primejdie barba d-lui Nicolae Iorga sau jacheta d-lui Iuliu Maniu la prezidentia Consiliului?
Daca atunci a fost asa, daca inainte cu sase ani intre armata si guvern, imprejurarile cereau o inrudire de suflet atatd e apropiata, oamenii cu judecata se intreaba de ce astazi n-ar fi la fel? Nu cumva curentele subversive au amutit in acest rastimp, frontierele sunt sigure, expoziturile bolsevice au intrat in pamant si sleahta demagogilor nu mai este?
Sa ma iertati, – si daca se poate sa nu fim stropiti cu prea multe bale de cerneala, – pentru sinceritatea noastra, dar avem impresia ca cu fiecare zi ce trece, in haosul inform care s-a abatut pe campul politic, relatiunea logica dintre armata si viitorul conducator al destinelor statuluir evine pe primul plan la toti bunii romani, dornici sa pastreze nestirbit patrimoniu actual.
De-aceea, mai domol cu vorbele mari aruncate la gazeta!
Generalul Averescu, la Craiova n-a spus decat cuvinte blande si masurate, s-ar putea intampla intr-o zi sa spuie mai mult…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s