Prezent la Tuşnad, Vicepremierul Ungariei instigă la DESTRĂMAREA României

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a pledat vineri la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad pentru obţinerea autonomiei de către maghiarii din afara graniţelor, susţinând că fiecare comunitate de maghiari trebuie să-şi elaboreze conceptul de autonomie care i se potriveşte, iar Ungaria îl va sprijini. 
‘Cert este faptul că fiecare parte a naţiunii trebuie să îşi elaboreze un concept de autonomie care să i se muleze perfect şi Ungaria, statul ungar, va sprijini conceptul de autonomie elaborat de naţiunea respectivă. Da, vom sprijini cu toate puterile acest concept de autonomie, putem arăta pildă în Uniunea Europeană şi putem spune că există deja exemple în UE pentru un anumit concept de autonomie şi, dacă există precedent, se poate şi pentru noi’, a afirmat Semjen Zsolt, potrivit traducerii oficiale, în cadrul dezbaterilor Universităţii de Vară Tusvanyos ce au avut ca temă ‘Părţile şi întregul – Masa rotundă a politicii naţionale’. 

Vicepremierul ungar a spus că chestiunea autonomiei reprezintă ‘punctul nevralgic în ceea ce priveşte ţările urmaşe, succesoare’ şi a susţinut că autonomia nu este o descoperire maghiară sau o cerere extremă, ci un drept uman, chiar ‘regina drepturilor omului’.

‘Este important să spunem că Ungaria niciodată nu a cerut, niciodată nu a solicitat, nu a vrut ceva pentru care să nu existe precedent în UE. Aşadar, autonomia nu este o descoperire maghiară, nu este o solicitare maghiară extremă, aşa cum se spune în politica internă românească, ci autonomia este, de fapt, un drept uman la nivelul comunităţii. Se spune că este regina drepturilor omului’, a spus Semjen Zsolt, citat de Agerpres.

La fel ca şi în anii precedenţi, el a susţinut că în ţările în care se înfăptuieşte autonomia ‘acest lucru este spre binele naţiunii minoritare şi majoritare laolaltă’ şi a adăugat că maghiarii nu sunt cetăţeni de gradul doi şi trebuie să spună că autonomia li se cuvine, aşa cum li se cuvine şi altor cetăţeni ai UE.

‘Iar noi, dacă putem să acceptăm, şi este important să vedem acest lucru şi să facem recunoscut şi cu ţările succesoare, dacă acceptăm faptul că există un drept, autonomia, care unora li se cuvine, iar nouă nu, atunci am accepta că suntem mai prejos decât ceilalţi, şi din moment ce nu suntem mai prejos decât nicio altă naţiune, nu suntem cetăţeni ai UE de rang doi, nu suntem oameni de rangul doi, motiv pentru care ceea ce se poate pentru alţii se poate şi pentru noi, ceea ce se cuvine altora, ni se cuvine şi nouă’, a susţinut Semjen Zsolt.

El a adăugat că nu de la Budapesta trebuie să se spună ce concepte de autonomie trebuie să existe şi că fiecare naţiune trebuie să-şi elaboreze propriile concepte, care vor fi susţinute de Ungaria.

‘Fiecare naţiune, ea însăşi, trebuie să îşi elaboreze propriul concept de autonomie. Cei din Voivodina, autonomia din Voivodina, cei din Ucraina Subcarpatică trebuie să procedeze la fel, ardelenii la fel – autonomie teritorială pentru maghiarii în bloc în secuime şi autonomie culturală pentru Partium şi pentru celelalte comunităţi de maghiari în diaspora’, a afirmat vicepremierul Ungariei.

Întrebat când crede că se va obţine autonomie teritorială în secuime, Semjen Zsolt a declarat că nu poate spune cu exactitate când se va întâmpla acest lucru, dar a menţionat că există succese faţă de anii precedenţi. El a subliniat că există exemple de autonomii europene şi este important să se vorbească despre asta ‘pentru ca şi fraţii noştri români să se obişnuiască cu autonomia’, adăugând că românii plecaţi la muncă în străinătate pot afla mai multe despre acest concept din ţările în care trăiesc, făcând referire la autonomia catalană.

Vicepremierul Ungariei a afirmat că pentru obţinerea autonomiei este nevoie, printre altele, de acceptarea de către majoritate, iar în România majoritatea deocamdată respinge această solicitare.

‘Această autonomie se va realiza dacă avem o masă critică. Dacă în cazul catalanilor a fost nevoie de 100 de ani şi noi vom avea nevoie de o fărâmă de timp pentru a o obţine’, a spus Semjen Zsolt.

La dezbaterea cu tema ‘Părţile şi întregul – Masa rotundă a politicii naţionale’, reprezentanţii maghiarilor din Serbia, Ucraina, Slovenia, Slovacia şi România au vorbit despre situaţia socială şi politică a comunităţilor pe care le reprezintă.

sursa: Jurnalul.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s