Romani cu care ne mandrim: Un tânăr român, cercetări de mare valoare pentru întreaga Uniune Europeană

BOGDAN BĂLĂUŢĂ

 

Un tânăr sucevean, absolvent al Facultăţii de Electrotehnică şi IT din Munchen, a avut o lucrare de licenţă care s-ar putea dovedi utilă pentru un proiect amplu al Uniunii Europene.

La finalul facultăţii, Bodgan Bălăuţă a avut o lucrare de licenţă care a vizat sistemele de navigaţie prin satelit. Scopul său exact a fost identificarea unor noi metode pentru a creşte precizia localizării GPS a utilizatorului.

„Am făcut câteva mici descoperiri şi s-a pus în discuţie brevetarea acestora”, este modest Bogdan într-un mic interviu acordat publicaţiei „Monitorul de Suceava„.

De obicei, la prezentarea lucrărilor de licenţă pot asista mai multe persoane. Însă, datorită caracterului inovativ al lucrări, la prezentarea finală a lucrării de licenţă a tânărului român au fost prezenţi doar membrii comisiei şi profesorul coordonator al lui Bogdan

Algoritmii descoperiţi şi prezentaţi în lucrare – notată cu „1”, nota maximă în sistemul de notare din Germania – ar putea fi implementaţi în cadrul proiectului Galileo. Galileo este un proiect al Agenţiei Spaţiale Europene şi al Comisiei Europene, un sistem de navigaţie şi de poziţionare prin satelit. Programul oferă Uniunii Europene o tehnologie independentă, care să concureze cu sistemele americane GPS şi cu sistemele ruseşti GLONASS.

În anul trei de facultate, românul a fost invitat de un profesor să ţină seminariile disciplinei „Teoria controlului”.

„Aveam o grupă de până la 50 de studenţi şi o dată sau de două ori pe săptămână aprofundam materia, propuneam exerciţii şi le rezolvam împreună. Le predam studenţilor de anul II sau celor din al III-lea an care nu reuşiseră să promoveze la materia respectivă”, povesteşte Bogdan.

În prezent, Bogdan este masterand al aceleiaşi universităţi, specializarea „Procesare de semnal”.

sursa: Ro.yahoo.com

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s