Jertfa Martirului VALERIU GAFENCU pentru salvarea pastorului iudeu RICHARD WURMBRAND

icoana-noua-valeriu-gafencu1

Cel mai impresionant gest creştinesc din câte a făcut Valeriu a fost, fărăîndoială, salvarea vieţii pastorului protestant de origine iudaică Richard Wurmbrand.

Unii bolnavi au primit de la familii medicamentul salvator, streptomicina, care pe atunci făceaminuni în bolile de plămâni. Printre ei se afla şi Leonida Stratan, a cărui stare de sănătatese îmbunătăţise. Drept urmare, se hotărăşte să-i dea medicamentul lui Valeriu, care se aflaîntr-o stare gravă. Valeriu l-a primit, dar la rândul său, în ciuda argumentelor şi opoziţieicelor apropiaţi, îl cedează pastorului Wurmbrand. Astfel, pastorul a fost salvat cu preţulvieţii lui Valeriu.Mai multe lucruri despre Wurmbrand aflăm de la părintele Mihai Lungeanu.„L-am cunoscut pe pastorul Wurmbrand prin 1950, pe când mă aflam laTârgu-Ocna. Am stat împreună aproximativ trei ani de zile. Îmi amintesc de venirea unuilot de deţinuţi bolnavi, trimişi din închisoarea Văcăreşti, printre care se afla şi un bărbat blond, înalt, de peste un metru nouăzeci, slab ca o umbră şi susţinut de doi deţinuţi. Era pastorul Richard Wurmbrand.A fost repartizat dintru început la camera 4, care era destinată muribunzilor.Cine intra aici ştia că drumul său este numai spre cimitir. În trei ani şi jumătate cât am statîn această închisoare, am văzut o mulţime de oameni care au murit în camera 4.
Singurul care a scăpat a fost pastorul Richard Wurmbrand. Am avut ocazia să stau de vorbă cu pastorul Wurmbrand de nenumărate ori.Cunosc amănunte din viața lui auzite chiar de la el. Când a venit la Târgu-Ocna, avea 18carii osoase de natură TBC şi o formă de tuberculoză pulmonară – fibronodulară – careacum se activase şi avea foarte multă expectoraţie. Din cele povestite de el, am reţinut căatunci l-au adus de la Ministerul de Interne, unde stătuse mult timp izolat în condiţii foartegrele.La Interne a fost anchetat, între alţii, de colonelul de securitate Dulgheru(Dulgherber). Acesta manifesta o ură dublă împotriva pastorului Wurmbrand. În primulrând pentru că amândoi erau evrei şi Wurmbrand trecuse de mult timp la credinţa creştină,îmbrăţişând forma cultului protestant. Fiind un aprig propovăduitor al credinţei în cadrulcomunităţii evreieşti din Bucureşti, făcuse foarte mulţi prozeliţi. În al doilea rând,Dulgheru îl ura pe Wurmbrand pentru că şi acesta fusese activist PCR în ilegalitate şi îi părăsise pe comunişti. Wurmbrand fusese cooptat în Partidul Comunist de către consululsovietic de la Paris. Aceasta l-a trimis la Moscova, unde a urmat un institut superior destudii politice, specializându-se în marxism-leninism. A cunoscut bine pe Ana Pauker şi pealţi lideri comunişti din ţară şi din străinătate. Nu mai ştiu cât a durat activitatea sa cailegalist şi nici alte amănunte în legătură cu aceasta. Fapt e că a fost arestat împreună cualţi comunişti, anchetat şi trimis la închisoare. S-a îmbolnăvit de TBC şi după eliberare, prin interrnediul unui ţăran s-a convertit la creştinism.Înainte de a ajunge la închisoarea de la Târgu Ocna, a stat la depozitul de laMinisterul de Interne. Aici a fost distrus fizic. Nu se mai putea ridica din pat şi nu era botezat ortodox. Era un om oscilant. El însuşi, în discuţiile în contradictoriu de la început,când susţineam Ortodoxia, mărturisea râzând: – Măi, voi vreţi să fiu şi eu ortodox? Păi eu sunt jidan, eu nu pot mai mult, sunt la prima generaţie de creştini, eu nu pot mai mult de neoprotestant! În una din seri, pastorul a povestit ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti, prin 1945 sau 1946, cu ocazia primului Congres naţional al preoţilor democraţi din România. Nu mai reţin în care sală mare din Bucureşti s-au adunat reprezentanţii tuturor cultelor,inclusiv şeful cultului mozaic din România, Şafran, împreună cu alţi rabini, apoireprezentanţii religiei islamice din ţara noastră, ministrul Cultelor şi mulţi alţii. S-auînscris la cuvânt şi au vorbit.La început, pastorul Wurmbrand nu a figurat pe lista vorbitorilor, dar discursulfurtunos ţinut de rabinul Şafran l-a determinat şi pe pastor să ia cuvântul.

Ne-a povestit căel se afla în sală cu soţia sa Sabina şi ascultau pe cei ce vorbeau la microfon. I-a venit rândul rabinului-şef Şafran. La un moment dat acesta a strigat:
– Să se termine cu această minciună sfruntată că evreii L-au răstignit pe Hristos! Nu evreii L-au răstignit, ci romanii!
Probabil să Şafran a mai făcut şi alte afirmaţii contrare celor cunoscute din Noul Testament şi susţinute de Biserica creştină. Nimeni din reprezentanţii clerului ortodox sau catolic nu s-a ridicat să-l contrazică cu argumente biblice pe Şafran. Probabil le-a fost teamă să nu fie acuzaţi de antisemitism. Soţia pastorului, Sabina, i-a spus:
– Ascultă Richard, chiar de ar fi să te linşeze, scoală-te şi mergi de ia cuvântul! Spală obrazul lui Hristos, care a fost batjocorit! A ridicat mâna şi a cerut să fie înscris la cuvânt.
– M-am dus la microfon – povesteşte pastorul – şi am vorbit. Ştiu că eram revoltat de afirmaţiile rabinului Şafran. Nu mai ţin minte tot ce am spus. Îmi amintesc doar atât: Să nu ne mirăm că poporul evreu a avut atât de mult de suferit. Ce a suferit pânăacum, dar ce va avea de suferit de acum înainte! Asupra noastră apasă blestemul pe care şil-au luat singuri căpeteniile preoţilor şi o parte din mulţimea adunată la judecata lui Hristos şi condamnarea Lui la moarte prin răstignire:
Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!
Şi Pilat s-a spălat pe mâini înaintea lor, zicând: Nevinovat sunt eu de sângele dreptului acestuia. Voi veţi vedea!.
Acest blestem urmăreşte poporul evreu şi ei nu pot scăpa de urmările nefaste decât prin primirea lui Iisus Hristos ca Mesia prevestit de prooroci. Iar sângele Lui vărsat pe cruce devine astfel mijloc de mântuire şi nicidecum de blestem, aşa cum au cerut ei.
Personal – ca un comentariu la cele spuse de Wurmbrand – eu cred că acest blestem a căzut numai asupra celor care şi l-au luat singuri asupra lor, iar asupra poporului evreu este numai în principiu. Vina lor nu poate fi mai mare decât a creştinilor care-Lnesocotesc şi-L calcă în picioare pe Hristos. Deci vina există în orice caz, iar nuanţa oapreciază numai Dumnezeu, Care Şi-a vărsat sângele pe cruce pentru toată omenirea.

Revin în continuare la ceea ce povestea pastorul Wurmbrand:
– La auzul celor spuse de mine, toţi rabinii de faţă, împreună cu Şafran, ridicându-şi pumnii, au început să vocifereze, să ameninţe şi să se îndrepte spre locul unde mă aflam. Atunci preoţii ortodocşi au sărit în ajutorul meu, făcând un zid prin care nu aumai putut trece ca să mă agreseze. M-am trezit scos afară, înconjurat de o mulţime de preoţi care mă apărau. Apoi am avut multe de suportat din partea evreilor. De pildă, într-una din zile eram în amvon, în casa noastră de rugăciune şi predicam. Sala era arhiplină. La un moment dat au început să ni se spargă geamurile cu pietre şi au năvălit în interior o mulţime de evrei, lovind pe cei ce erau adunaţi la rugăciune. Când am văzut ce se petrece în sală, mi-am zis: «păstorul nu-şi părăseşte turma orice s-ar întâmpla. Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale». Numai că eu eram sus în amvon, oarecum la adăpost, iar lumea jos, pe câmpul de operaţii. La un moment dat, am observat că mulţimea agresorilor începe să scadă la număr și am descoperit imediat cauza: una din credincioasele mele, o servitoare româncă, aşa dădea cu pumnul în dreapta şi stânga, încât făcea cărare în urmaei și repede a eliberat terenul de combatanţi.La vederea acestui «spectacol», pastorul se distra râzând din toată inima şi felicita pe acea credincioasă atât de operativă. Ţin să subliniez că pastorul era un talentat povestitor, dotat cu un remarcabil simţ al umorului, dar era un umor tipic evreiesc.În nenumărate ocazii Wurmbrand mi-a mărturisit că-şi iubeşte foarte mult poporul, cu toate suferinţele pe care i le-a pricinuit şi că doreşte ca tot poporul evreu să-L primească pe Iisus Hristos ca Mesia. Doreşte ca toţi să devină creştini şi-i pare rău căevreii şi-au ratat menirea lor de popor ales. Repeta cuvintele sfântului Ioan Evanghelistul:

La ai Săi a venit şi ai Săi nu L-au primit (Ioan 1, 11).
Povestea pastorul cu haz că l-a auzit odată pe un evreu: «Doamne, mai caută-Ţi şi alt popor ales, că noi ne-am săturat de atâta suferinţă!».
Wurmbrand suferea mult din cauza lipsei de receptivitate şi a împietririi inimii evreilor manifestate prin respingerea învăţăturilor creştine. Reţin de la pastor că în tradiţia lor scrisă au consemnat următorul fapt, petrecut după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Într-o noapte, un rabin, nu-i mai ştiu numele, cerceta scripturile Vechiului Testament carese refereau la venirea lui Mesia. Deodată apare, în camera sa Iisus Hristos în carne şi oase,şi-i spune: «Bătrânule – şi-i zice numele – de ce nu vrei să crezi că Eu sunt adevăratul Mesia, pe care voi îl aşteptaţi? Scriptura despre Mine vorbeşte». Atunci bătrânul rabin i-atras o palmă şi pe loc i s-a uscat mâna de la cot.

„Gafencu îşi petrecuse întreaga viaţă de om matur în închisoare, dar, ca şi alţi deţinuţi la care credinţa creştină prevalase, nu ştia ce fapte să mai săvârşească pentru a-şi răscumpăra greşelile din trecut. În fiece zi făcea gestul pilduitor de a pune deoparte cevadin puţinul lui pentru a ajuta la refacerea celor mai slăbiţi dintre noi. Avea oroare de antisemitism şi, când venea să-l vadă în camera 4 vreunul din tagma aceasta, trântea câte o remarcă şocantă:
– Mi-ar plăcea să văd ţara guvernată în întregime de evrei.Camarazii lui îl priveau cu oroare.
– Da, zicea calm Gafencu, primul-ministru, legiuitorii, funcţionarii publici -toţi să fie evrei! Aş pune o singură condiţie: să fie asemenea vechilor cârmuitori evrei,Iosif, Moise, Daniel, Sfântul Petru, Sfântul Pavel şi Iisus Însuşi. Fiindcă, dacă ne vor mai conduce unii evrei ca Ana Pauker, atunci s-a zis cu România.

Mi-a spus într-o zi:
– Tatăl meu a fost deportat din Basarabia de ruşi. N-am mâncat niciodată pesăturate. M-au băgat la închisoare fiindcă am devenit legionar. Nu întâlnisem în viaţă nicio singură persoană bună, credincioasă, iubitoare. Mi-am zis în sinea mea că Iisus nu-I decât o legendă, că azi, nu există nimeni în lume care să-I semene şi cred că nici nu aexistat vreodată. Dar, mai târziu, am întâlnit unii dintr-ăştia. Mai ales la închisoare atrebuit să recunosc că mă înşelasem. Am întâlnit oameni bolnavi care se lipseau de ultimalor coajă de pâine pentru alţii. Am stat în aceeaşi celulă cu un episcop care era atât de plinde bunătate, că şi numai atingându-i straiele te puteai vindeca.Gafencu a rămas în camera 4 un an şi în tot acest timp nu a putut sta culcat pespate, îl durea mult prea tare. Trebuia să fie mereu ridicat. Din multele aspecte ale gândirii legionare, Gafencu păstrase la urmă numai simpla credinţă creştină. Bolnavi mai zdraveni din afară preluau îndatorirea de a spăla în locul aceloradintre noi care erau neputincioşi, frecând la cămăşi, lenjerie de corp, feţe de pernă, uneoridouăzeci de cearşafuri pe zi, cu toate că trebuiau să spargă gheaţa din curte ca să ajungă la apă. Lucrurile mele, îmbibate cu puroi şi sânge, erau întotdeauna scorţoase. Dar, când amîncercat să opresc pe un prieten să mi le spele, s-a supărat.Gafencu nu se plângea niciodată. Şedea foarte liniştit în pat, dând uşor din capca să afirme sau să-şi exprime mulţumirea. Când era evident că nu mai avea mult de trăit, prietenii lui vechi şi noi s-au strâns în jurul patului său, cu lacrimi în ochi.
Ultimele sale cuvinte au fost:- Dumnezeu, gelos pe noi, ne cheamă la El!După ce a închis ochii, ceilalţi s-au rugat.
Eu am zis:- Iisus ne spune că, dacă o sămânţă nu cade pe pământ şi nu moare, nu poateda rod şi, după cum sămânţa renaşte într-o floare frumoasă, tot aşa trupul material,murind, este înlocuit de unul spiritual. Iar inima lui Gafencu, nutrită cu idealurilecreştinătăţii, va da cu siguranţă rod.Un preot a rostit o rugăciune, apoi Gafencu a fost înfăşurat într-un cearşaf şidus în camera mortuară, în timpul nopţii a fost înmormântat într-o groapă comună, decătre deţinuţi condamnaţi pentru crime, cărora le revenea întotdeauna această sarcină” [Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Ed. Casa şcoalelor, Bucureşti, 1993, pag. 90-91].

După cum se poate vedea, Wurmbrand nu pomeneşte nimic despre faptul căValeriu l-a salvat cu preţul vieţii sale, cedându-i streptomicina. În plus, pare a-i fi uitat şi prenumele. Pe de altă parte Wurmbrand nu spune nimic de controversele teologice avute cu Valeriu, de care amintesc ceilalţi deţinuţi.Mai adăugăm la aceasta şi câteva exagerări şi inexactităţi.E greu de crezut că Valeriu ar fi făcut o afirmaţie de genul „n-am mâncatniciodată pe săturate”, din moment ce familia sa avea în jur de 100 ha de pământ, dupăcum mărturiseşte una din surorile lui. Nu văd de ce ar fi căutat să-l impresioneze cu sărăcia sa pe Wurmbrand, minţind.De asemenea, Valeriu nicăieri nu spune că în tinereţe l-ar fi socotit pe Hristos„o legendă”, iar faptele bune le săvârşea nu ca „să-şi răscumpere greşelile”, ci pentru căaşa porunceşte Hristos şi pentru a-şi curăţa sufletul de patimi.Afirmaţia „nu întâlnisem în viaţa mea nici o persoană bună, credincioasă,iubitoare” iarăşi mi se pare îndoielnică, ţinând cont de exemplele de dragoste din casa părintească şi de spiritul de moralitate în care a fost crescut Valeriu.Un alt aspect la fel de ciudat este legat de „episcopul plin de bunătate” cu careValeriu ar fi stat în celulă. Virgil Maxim sau Ianolide, care au fost în preajma lui Valeriucât timp acesta a stat la Aiud, nu amintesc nimic în acest sens. La Piteşti erau doar studenţi, iar la Târgu Ocna ceilalţi deţinuţi nu amintesc de nici un episcop. De altfel, dacă episodul cu episcopul ar fi avut loc la Târgu Ocna, Wurmbrand ar fi trebuit să-l cunoască direct.Pe de altă parte însă, în cartea sa, pastorul nu uită să spună că, la rândul său, acedat streptomicina trimisă de soţie altui bolnav. Numai că şi aici strecoară nişteinexactităţi. Wurmbrand povesteşte că s-a hotărât să dea streptomicina lui Ion Sultaniuc,care era grav bolnav. De menţionat că, înainte de acest episod, lui Sultaniuc familia îitrimisese streptomicină, dar nu a primit-o pentru că a refuzat să devină informator alofiţerului politic. Wurmbrand spune că Sultaniuc ar fi refuzat streptomicina oferită de el pentru că venea de la un evreu şi Sultaniuc era atât de antisemit, încât refuza să fie salvat de un evreu. Din mărturiile supravieţuitorilor de la Târgu-Ocna, am aflat că lucrurile nu au stat chiar aşa. Sultaniuc a refuzat să primească medicamentul de la Wurmbrand nu pentru că era antisemit, ci pentru că pastorul făcuse nişte afirmaţii care l-au deranjat. În discuţii, pastorul afirmase că toţi conducătorii de partide din perioada interbelică, inclusiv Corneliu Zelea Codreanu, erau cumpăraţi de comunişti, primind bani de la Internaţionala roşiecomunistă.
Sultaniuc, care avea un adevărat cult pentru Codreanu, a refuzat să mai stea devorbă cu pastorul care se dovedise fără caracter făcând astfel de afirmaţii absurde. Dealtfel, nu a fost singurul. Mai mulţi deţinuţi, deranjaţi de ceea ce pastorul susţinea desprelegionari, răciseră relaţiile cu el. Refuzul ajutorului oferit de Wurmbrand nu avea deci drept cauză antisemitismul, ci atitudinea lipsită de tact a pastorului.

fragment din „Sfantul Inchisorilor – Valeriu Gafencu”

Un comentariu la “Jertfa Martirului VALERIU GAFENCU pentru salvarea pastorului iudeu RICHARD WURMBRAND

  1. Pingback: “Domnii” de la INSHR-EW nu pot accepta infrangerea | I.N.P.A.I. Octavian Goga

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s