Ioan Galdea – Octavian Goga – „poetul pătimirii noastre”

Mama poetului, Aurelia Bratu, născută la 2 octombrie 1856, învăţătoare şi scriitoare, s-a căsătorit cu preotul Iosif Goga la 27 ianuarie 1880. Iosif Goga, născut în 1851, fiul lui Natanail Goga din Crăciunelul de Sus, fostul judeţ Târnava Mică, unde bunicul poetului după tată „a fost, în 1848, revoluţionar în tabăra lui Axente Sever”. Aurelia, mama poetului, a publicat versuri în Familia şi cunoaşte bine, pe lângă limba română, maghiara şi germana. O. Goga îşi trăieşte anii copilăriei la Răşinari, pe Uliţa Popilor. A crescut efectiv în umbra Mausoleului lui Şaguna, înconjurat de mormintele strămoşilor. Cu ajutorul mamei, Goga învaţă primele slove încă înainte de a merge la şcoală. Octavian Ioan Goga a mai avut patru fraţi: Victor Iosif (1882-1883), Victoria (1883-1904), Claudia (1886-1961) şi Eugen (1888-1935). O. Goga va cunoaşte de timpuriu viaţa şi munca oamenilor, le va şti universul lor spiritual aşa cum se afirmă el în folclor şi în toiul şezătorilor, în cadrul cărora a trăit aievea, căci ecouri din duhul şi atmosfera lor vor răzbate puternic în poeziile sale, în care se încheagă toată lumea basmelor de la noi. Din copilărie, Goga se identifică cu universul rural, îmbrăţişându-i aspiraţiile: „De la început m-am pomenit într-un mediu pe care am căutat să-l pătrund dus de mână de părinţii mei cărturari. Eu n-am fost ţăran, dar am priceput păsurile satului şi m-am contopit cu toate durerile lui”, avea să scrie mai târziu în „Mărturisiri”.

După ce urmează primele clase la Răşinari, trece la gimnaziul şi liceul unguresc din Sibiu în anii 1890-1899. referitor la anii petrecuţi la Sibiu, la liceul unguresc, mai târziu, O. Goga este obligat să se apere în faţa curţii cu juraţi din Cluj pentru articolul „Generaţia nouă”, în care descrie spititul detestabil al sistemului de educaţie pe care l-a trăit când era elev. Goga arăta că un bun şi cinstit profesor maghiar, l-a lămurit că „noi trebuie să învăţăm carte şi să vă facem unguri: pe tine trebuie să te învăţ matematicile şi tot prin rostul meu să te maghiarizez”, arătând care era esenţa nenorocitului dualism. În clasa a VIII-a e silit să părăsească Sibiul în urma unui conflict cu profesorul de istorie Tompa Arpad, care îi umilea pe elevii majoritari români şi istoria românilor şi ţinea cu tot dinadinsul să-i deznaţionalizeze pe elevii români. Nemaiputând răbda această situaţie umilitoare, împreună cu Ion Lupaş, O. Goga, cu sufletul răscolit, se mută la liceul românesc de la Braşov.

În cadrul societăţii de lectură se aud cu ecouri prelungi versurile sale îndrăzneţe în care pătrunde spiritul protestatar al lui George Bariţiu, Andrei Mureşanu, Vasile Goldiş, Gavril Munteanu, figuri strălucite ce au ilustrat de-a lungul vremii viaţa culturală a Braşovului. În 1899, Goga înfruntă energic în coloanele ziarului Tribuna pe calomniatorii marelui revoluţionar de la 1848, Avram Iancu. După terminarea liceului se înscrie ca student la Universitatea din Budapesta, în urma examenelor pe care le-a trecut cu succes. O. Goga făcea eforturi susţinute pentru a repatria de la Budapesta arhive, documente, bunuri de artă, valori culturale şi spirituale aparţinând Transilvaniei româneşti care, de-a lungul secolelor fuseseră înstrăinate din patrimoniul autohton, luând calea străinătăţii. Cu toate eforturile şi cu toate intervenţiile făcute de O. Goga, autorităţile maghiare au refuzat să predea românilor patrimoniul ce i se cuvenea de drept. Toate acestea se întâmplau când încă Armata Română era în Budapesta iar după plecarea ei nimic nu s-a mai rezolvat. În aceste luni de intensă frământare şi autoritate politică, pe plan familial, afectiv, O. Goga are de înfruntat unele probleme de maximă importanţă pentru viitorul său, întemeierea unui nou cămin. Pentru aceasta a trebuit să rezolve problema divorţului dintre el şi Hortensia, dar şi cea a divorţului dintre Veturia şi Lazăr Triteanu. La 15 ianuarie 1921 O. Goga s-a căsătorit cu Veturia şi s-au stabilit la castelul Ciucea, lângă Cluj, ce a aparţinut poetului Ady Endre, bun prieten cu poetul, aici trăind adevărate clipe de fericire.

O. Goga „figură reprezentativă a generaţiei sale”, având în mâinile sale tot ce îşi dorea pentru a putea rămâne mare poet, dramaturg, publicist şi orator nepereche, toate acestea a început să le preschimbe într-un loc de deputat, fotoliu ministerial, apoi prezidenţial de partid şi de guvern, ajungând în vârful piramidei dar să vedem cu ce preţ. A dorit foarte mult ca un ardelean să se impună şi să ajungă un politician respectat pe meleagurile dâmboviţene. În calitate de membru al Academiei Române participă în perioada 15-17 octombrie 1922 la Alba Iulia la încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, eveniment care trebuia „să consfinţească pentru vecie unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui Ferdinand”. În ultimele zile ale lunii noiembrie 1922, la Satu-Mare, se stingea din viaţă părintele Vasile Lucaciu. La înmormântarea sa O. Goga a rostit o tulburătoare cuvântare. Tot în această perioadă, când era în Guvern, se confruntă cu unele critici. Liviu Rebreanu declara: E absurd şi nemaipomenit ca abia la trei ani după Unire, un guvern român să se îngrijească mai mult de propăşirea culturală şi naţională a minorităţilor decât a românilor.

În august 1924, O. Goga participă alături de personalităţile vremii la centenarul naşterii lui Avram Iancu pregătind un număr special al revistei „Ţara noastră”. A avut o bogată corespondenţă cu Petru Groza, Mihail Sadoveanu, Silviu Dragomir, Onisifor Ghibu, Iuliu Maniu şi avocatul Zaharia Munteanu din Alba Iulia. Referitor la colaborarea cu Iuliu Maniu, O. Goga a declarat: „Ne desparte o prăpastie şi ca suflet şi ca judecată politică. Iuliu Maniu nu se poate încadra în resurecţia morală a tranşeelor româneşti, iar politiceşte D-sa rămâne încercuit în găoacea unui regionalism îngust cu toate consecinţele”.

În mai 1931 Universitatea din Cluj, la propunerea prof. Sextil Puşcariu, îi acordă titlu de „Doctor honoris causa”, iar în 1932 devine, Cetăţean de onoare al Clujului, primind felicitări de la Rege, toţi colegii şi colaboratorii săi, inclusiv de la răşinăreanul Emil Cioran. La începutul lunii februarie 1934, la Arad se sfârşea din viaţă unul dintre fruntaşii luptei naţionale a românilor din Transilvania, făuritor al Marii Uniri, Vasile Goldiş. Fost profesor al lui O. Goga mai târziu prieten şi coleg de luptă politică naţională, poetul a fost prezent la funeraliile de la Arad. Vasile Goldiş fusese cel ce-l numise pe O. Goga „poetul pătimirii noastre”.

La începutul lunii iunie 1935, o nenorocire s-a abătut asupra familiei Goga, moartea lui Eugen Goga, fratele poetului. Eugen Goga, prozator, ziarist şi politician, autor al lucrării „Două Siberii”, în 1916 şi romanul „Cartea facerii”, în anii 1928-1931, inspirat din luptele duse de ardeleni pentru realizarea unităţii naţionale. Activitatea politică din Partidul Poporului al mareşalului Averescu a continuat-o la Partidul Naţional Agrar, iar la 14 iulie 1935 la Partidul Naţional Creştin al căror preşedinte a fost, dar îi apar şi unele semne neplăcute de sănătate. În această perioadă colaborează intens cu Al. I. Cuza şi face mai multe vizite în Austria, Italia şi Germania, având întâlniri cu ducele Mussolini şi cu Adolf Hitler.

În ziua de 29 decembrie 1937 începe guvernarea Goga-Cuza – în care O. Goga a fost prim-ministru. La după 43 de zile, la 10 februarie 1938, guvernarea s-a prăbuşit şi a început dictatura regală, apoi cea militară şi cea comunistă. Guvernarea Goga-Cuza n-a funcţionat de la început datorită frecuşurilor şi a neînţelegerilor, componenţa fiind neomogenă, având pe Armand Călinescu la Interne, I. Micescu la Externe, I. Lupaş la Culte şi Arte, I. Antonescu la Apărare, mai erau Silviu Dragomir, Lucian Blaga, Al. Hodoş, E Savu şi alţii. Petru Groza i-a scris lui O. Goga „vremurile sunt atât de tulburi şi mari, încât prevăd răsturnarea tuturor itinerariilor”. La orizont au apărut zorii celui De-al Doilea Război Mondial.

La 1 aprilie 1938, O. Goga îşi rosteşte ultimul discurs la Academie sub titlul „Prăbuşirea Austriei”, atunci împlinea 57 de ani. Starea sănătăţii sale se înrăutăţeşte, iar la 7 mai 1938, ora 14.20 a încetat din viaţă la Clinica Medicală din Cluj. Ştirea morţii lui Goga a lovit ca un trăznet opinia publică din ţară şi toţi cei care l-au născut au rămas consternaţi. A fost decretat doliu naţional, corpul neînsufleţit a fost transportat cu un tren mortuar la Bucureşti, i s-au organizat funeralii naţionale, iar în ziua de 14 mai 1938 este înmormântat în cripta umedă din Cimitirul Bellu din capitală. Genialul poet a adăstat la Bellu, la ceas de taină şi de sfat cu prietenii de o viaţă ce-şi dormeau somnul de veci aici: Caragiale, Coşbuc, Delavrancea, Vlahuţă, I. Chendi, Şt. O. Iosif, Aurel Vlaicu, precum şi înaintaşul său pe care mult l-a apreciat şi iubit, Eminescu. La 26 august 1938 corpul regretatului Goga a fost transportat şi depus şi depus în cimitirul de la Ciucea, lăsând în urmă amintirea celui mai torturat, a celui mai clocotitor şi pătimaş ardelean.

Misterul în care a fost învelită moartea „poetului cu ochii de azur” s-a dovedit a fi extrem de prielnic suspiciunilor de „asasinat politic”. Aşa s-a mai stins o stea, a lui Goga, „după o viaţă plină de goană şi de chinuri în slujba altora”, după cum însuşi poetul afirma. Această ultimă perioadă a vieţii lui Goga, pe plan politic, a fost marcată de jocul diabolic de culise al Regelui Carol al II-lea, care l-a sacrificat pe poet, în folosul propriilor interese meschine, sacrificând în acelaşi timp şi ţara, care a avut cel mai mult de suferit. O influenţă nefastă asupra poetului şi ţării a avut-o şi Elena Lupescu. Temperament vulcanic şi pasionat, de o uimitoare disponibilitate, Goga nu s-a închis niciodată în perimetrul culturii naţionale, a cunoscut de mic literaturile maghiară, germană, apoi pe cea latină, franceză, engleză, spaniolă, rusă, a făcut numeroase călătorii în ţările respective. Şi ca politician Goga a fost echilibrat şi apreciat de toţi liderii politici ai vremii din ţară şi de afară, inclusiv de Regele Carol al II-lea, mai puţin de Elena Lupescu.

Sute, mii de pagini scrise, n-ar putea să strângă şi să exprime la un loc toată risipirea de geniu şi de patriotism fierbinte a aceluia care este O. Goga, un adevărat simbol naţional. Nicolae Iorga spunea despre O. Goga „S-a ars pe sine prin flacăra nestinsă care ardea în el”. Mama poetului, Aurelia, a suferit foarte mult, iar după trei săptămâni, la 28 mai 1938, a încetat din viaţă. Se spune că în momentul congestiei celebrale a lui Goga, la 4 mai 1938, ora 19.00 a leşinat. Într-o discuţie între N. Iorga şi Mircea Goga, N. Iorga a întrebat „Al cui rând va fi acum?”. Destinul marelui istoric avea să fie crud, căci cel dintâi dispărut, după Octavian Goga, a fost, din nefericire, chiar el, N. Iorga în 27 noiembrie 1940. Aşa s-a dorit, eliminarea lui Octavian Goga, Nicolae Iorga şi Nicolae Titulescu, genii care puteau schimba şi destinul României în anii tulburi ce au urmat.

Speculaţii privind moartea lui O. Goga au apărut imediat. O mărturie interesantă o aflăm de la Corneliu Blaga (nepot al lui Lucian Blaga), fost şef de cabinet în timpul guvernului Goga-Cuza. Acesta, discutând cu dr. Iuliu Haţiegana, a spus „Tavia a fost otrăvit”, mai multe detalii a aflat de la Veturia Goga privind otrăvirea. Dan Brudaşcu în articolul „Otrăvit din ordinul lui Carol al II-lea”, scrie că misiunea a fost încredinţată lui M. Maruzov, şeful Serviciilor Secrete. Multe detalii nu se cunosc întrucât M. Maruzov va muri ulterior în condiţii suspecte. De curând s-a descoperit în arhivele germane privind cel de-Al Treilea Reich un memoriu depus personal, în anul 1938, la Bertechsgaden de către Veturia Goga. Textul redactat în limba germană cuprinde dovezile privind otrăvirea lui O. Goga (între altele şi constatările renumitului dr. Iuliu Haţieganu, medicul sosit prea târziu şi inutil la căpătâiul victimei, declaraţiile făcute de Simion Socaciu ca şi „aranjarea” ca Veturia să sosească la Ciucea abia după ce poetul decedase). Memoriul a fost citit de Hitler şi l-a însărcinat pe dr. Geebels să verifice pe teren faptele reclamate. Aşadar, memoriul Veturiei, ca şi concluziile cercetărilor, confirmă faptul că O. Goga a fost otrăvit la cererea şi din dispoziţia Regelui Carol al II-lea.

Studiind arhiva personală a lui Carol al II-lea s-a constatat că tocmai însemnările şi notele suveranului privind moartea lui O. Goga lipsesc. Doar prin găsirea acestor însemnări pot apărea multe clarificări privind moartea poetului. Iată că la întrebarea „a murit otrăvit O. Goga?” nu s-a găsit răspunsul cert până azi, cu toate că s-au emis diferite teorii, ipoteze, legende.
Moştenirea ce ne-a rămas de la O. Goga este de o valoare culturală, materială, spirituală inestimabilă. Despre O. Goga s-au scris atâtea lucrări, poezii, articole, şi acum după 75 de ani de la moartea poetului, această activitate continuă cu acelaşi interes. În acest context se înscrie şi lucrarea distinsului istoric clujean, dr. Gheorghe I. Bodea, care ne-a dăruit după vaste investigaţii documentare o monumentală apariţie „Octavian Goga – o viaţă, un destin”.

sursa: Art-Emis.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s