Etapele legalizarii pedofiliei

 

Codul Penal al României, adoptat în 1968, conţinea un articol despre relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex (articolul 200). Acest articol, modificat în 1996 şi abrogat în 2001, avea patru aliniate. Redau aici art. 200 integral (sublinierile îmi aparţin).

1. Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.

2. Fapta prevăzută în alin. 1, săvârşită asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apăra, ori de a-şi exprima voinţa, sau prin constrângere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

3. Dacă fapta prevăzută în alin. 2 are ca urmare vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

4. Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării faptei prevăzute în alin. 1 se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5ani. (sursa:aici)

Aliniatele doi şi trei vorbesc despre relaţiile sexuale cu un minor de acelaşi sex. Aliniatul următor (despre îndemnare şi ademenire) se referă în mare parte la minori întrucât ei pot cădea mai uşor victime unor asemenea acţiuni, neavând discernământ.

Art. 200 a fost modificat în 1996, înainte de alegerile generale, la presiunea Consiliului Europei şi a unor asociaţii ale societăţii civile. România devenise membru al Consiliului în 1993, iar monitorizarea îndeplinirii obligaţiilor asumate la aderare a continuat până în mai 1998, unul dintre motive fiind eliminarea prevederilor contrare drepturilor fundamentale, în speţă art. 200. Acum acest articol nu mai incrimina relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex, dacă erau săvârşite în intimitate şi nu produceau scandal public, şi adăuga un aliniat mai specific referitor la acţiunile de ademenire. Redau art. 200 modificat (sublinierile îmi aparţin).

1. Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, săvârşite în public sau dacă au produs scandal public, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.

2. Fapta majorului de a avea relaţii sexuale cu un minor de acelaşi sex se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

3. Relaţiile sexuale cu o persoană de acelaşi sex în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

4. Dacă fapta prevăzută în alin. 2 şi 3 are ca urmare vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

5. Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, precum şi propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârşite în acelaşi scop se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani. (sursa: aici)

La sfârşitul lui 1996 se înfiinţează Asociaţia Accept, prima organizaţie din România care “apără şi promovează drepturile minorităţilor sexuale”. Accept propune un proiect de lege pentru abrogarea articolului 200 (modificat) din Codul Penal şi reformularea altor articole din capitolul “Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală”, astfel încât pedepsirea violului şi relaţiile cu minorii şi pedepsirea molestării sexuale să nu mai depindă de orientarea sexuală a infractorului.

Art. 200 a reprezentat nodul gordian pentru modificarea Codului Penal, care a fost respinsă de trei ori la votul din legislativ, începând cu 1994. Societatea civilă creştină a reacţionat de mai multe ori şi a depus petiţii la Parlament. În dezbaterea publică publică de atunci, când exista doar presa scrisă şi televiziune, nu s-a vorbit de legalizarea pedofiliei ca scop ascuns al propagandei aşa-zise pentru drepturile omului.

Un raport al Human Rights Watch, din 1998, numit Scandaluri publice. Orientarea sexuală şi legea penală în România, conţine informaţii preţioase despre agenda reală a propagandei gay – legalizarea pedofiliei. Aliniatul 5 din art. 200 este interpretat „ca incriminând exprimarea legată de identitatea homosexuală sau sprijinind această identitate”. Pedepsele mai mari pentru relaţiile homosexuale cu minori⁄viol homosexual decât cele pentru relaţiile heterosexuale săvârşite prin forţă sunt considerate o formă de discriminare. Câteva citate sunt revelatorii:

„Din moment ce homosexualitatea a fost, în cel mai bun caz, dezincriminată parţial în România, nu se poate vorbi de o “vârstă de consimţământ” pentru relaţiile homosexuale. Cu toate acestea, alineatul 2 al articolului 200, care pedepseste fapta “majorului de a avea relaţii sexuale cu un minor de acelaşi sex” cu închisoare de la doi la sapte ani şi “interzicerea unor drepturi” este discriminatoriu din două puncte de vedere.

Atât descrierea cât şi pedeapsa pentru acest act sunt inechitabile. În România, orice persoană care nu a implinit vârsta de 18 ani este minoră. Însă prevederea corespunzătoare pentru actele heterosexuale, articolul 198 Cod Penal, pedepseşte “raportul sexual cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani”. Pedeapsa în acest caz, închisoarea de la unu la cinci ani, este cu mult mai mică decât cea prevazută în alineatul corespunzător din articolul 200.”

„De asemenea, Codul Penal pedepseşte relaţiile homosexuale cu minori mult mai sever şi stabileşte vârsta de consimţământ cu patru ani mai târziu decât în cazul relaţiilor heterosexuale de acelaşi gen; în fine, articolul 200 permite ca relaţiile sexuale prin constrângere între persoane de acelaşi sex să fie pedepsite prin interzicerea complementară a unor drepturi, spre deosebire de violul heterosexual.”

De altfel raportul prezintă o serie de abuzuri la adresa homosexualilor, comise de autorităţi sau presă, în care au fost implicaţi şi minori; ei sunt consideraţi de autorii raportului persoane care nu au avut posibilitatea să-şi exprime identitatea sexuală proprie, precum un adult.

Recomandările raportului cuprindeau:

– eliminarea în întregime a art. 200 şi „orice altă menţiune explicită a “relaţiilor sexuale între persoane de acelaşi sex”. Infracţiunile incriminate în alineatele 3 şi 4 ale articolului 200 se cer contopite, într-o formulare care să nu depindă de sexul faptaşului, cu prevederile relevante ale articolului 197, care incriminează violul.”

– „alineatul 2 se cere contopit cu articolul 198, care reglementează “raportul sexual cu o minoră”, astfel încât să fie formulată o singura prevedere care incrimineaza toate raporturile sexuale cu minori, indiferent de sexul faptaşilor sau al victimelor şi care să prevadă o vârstă de consimţământ şi o pedeapsă uniforme.”

Articolul 200 a fost abrogat în 2001. El este considerat, deocamdată, ultima lege românească care discrimina pe baza orientării sexuale. Aliniatele referitoare la relaţiile sexuale cu minori şi la propagandă nu se regăsesc altundeva în Codul Penal.

Asociaţia Accept îşi schimbă obiectivul; ea nu mai apără o „minoritate discriminată”, ci urmăreşte schimbarea mentalităţii privind persoanele LGBT. În 2002 Asociaţia Accept începe orele de educaţie pentru diversitate în şcoli, iar din 2013 are chiar un program cu ministerul învăţământului. Este doar unul dintre efectele abrogării art. 200, aliniatele 4 şi 5.

Sistemul judiciar acordă pedepse mai blânde pentru infracţiuni sexuale şi relaţii sexuale cu minori – de cele mai multe ori închisoare cu suspendare, nu închisoare cu executare, cum spune Codul Penal. La o simplă căutare pe internet a sentinţelor de condamnare în asemenea cazuri găsim afirmaţii despre “atitudinea imorală” a victimei, care nu împlinise 15 ani, despre închisoare cu suspendare pentru viol asupra unui minor de 12 ani şi despre închisoare cu suspendare pentru un caz de pedofilie. Sunt cazuri reprezentative, nu izolate, care ne transformă într-o “piaţă liberă” pentru exploatarea sexuală a minorilor, pentru traficul de copii şi pentru pedofili care îşi pot cumpăra uşor libertatea, în cazul în care sunt prinşi.

Legislaţia foarte permisivă şi pedepsele blânde pentru infracţiuni sexuale, adoptate la presiunea unor asociaţii şi organizaţii cu bugete de milioane de dolari, constituie o legalizare de facto a pedofiliei. Ea a fost posibilă pe fondul indiferenţei societăţii, în mare parte descreştinată după 45 de ani de regim ateu. De Alina Ioana Dida – Rost

sursa: FrontPress.ro

Un comentariu la “Etapele legalizarii pedofiliei

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s