Laszlo Tokes: „Am proclamat anul 2013 – anul autonomiei”

Europarlamentarul Laszlo Tokes a anunţat, vineri, 4 ianuarie, că în acest an Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania vor organiza o serie de acţiuni menite să promoveze „autonomia şi federalismul”. „Am proclamat anul 2013 – anul autonomiei, care este o valoare europeană, o instituţie democratică. Autonomia în cadrul federalismului, pleacând de la existenţa sa deja în Europa”, a spus Laszlo Tokes. Fostul episcop reformat a precizat că şi-ar dori ca aceste obiective să fie discutate de toţi reprezentanţii comunităţii maghiare”, a spus Laszlo Tokes. Afirmaţiile sale au fost întărite de preşedintele PPMT, Toro Tibor, care a anunţat că, în momentul de faţă, se lucrează la un calendar al acţiunilor din acest an menite „să promoveze autonomia şi federalismul”.

sursa: TelegrafOnline.ro

Cititi si:
De ce nu intervin autorităţile statului pentru a stopa acţiunile maghiaro-secuieşti îndreptate împotriva integrităţii teritoriale a României? (Partea I-a)

De ce nu intervin autoritaţile statului pentru a stopa acţiunile maghiaro-secuieşti îndreptate împotriva integrităţii teritoriale a României? (Partea II-a)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s