Extremistii din UDMR raman afara din Guvern. PNL si multi lideri ai PSD s-au opus

Uniunea Democrată Maghiară din România, nu va face parte din viitorul guvern, a declarat luni, premierul desemnat Victor Ponta, preşedintele PSD şi copreşedinte al USL, după o serie de discuţii ale liderilor Uniunii Social Liberale cu reprezentanţii UDMR.

„Decizia finală este UDMR-ul să nu facă parte din Guvern”, a spus Ponta, la Palatul Parlamentului, într-o declaraţie susţinută alături de preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al USL.
Premierul desemnat a arătat că USL doreşte în continuare să aibă un dialog cu UDMR în privinţa revizuirii Constituţiei, modificării sistemului electoral, reorganizării administrativ-teritoriale.
„Am discutat cu cei de la UDMR. Decizia finală este ca UDMR să nu facă parte din Guvern. Eu imi menţin decizia, ca premier şi lider politic şi USL işi reafirmă această decizie – să păstreze un dialog cu UDMR care e singurul reprezentant politic al minorităţii maghiare, in toate schimbările referitoare la Constituţie, sistemul electoral, drepturile minorităţilor şi descentralizare si dezvoltare regională”, a adăugat Ponta.

„Să nu înțelegeți că eu am luat această decizie, este o hotărâre luată în urma consultărilor din alianță. Eu sprijin decizia pe care au luat-o colegii mei de la USL, poate că au dreptate, poate că societatea nu este încă pregătită pentru ceea ce eu am considerat că trebuie să fie un proiect de unificare a societății românești. Mă voi bate în continuare și încet-încet îl vom face”, a completat Victor Ponta.

Conducerea PNL a decis că nu doreşte ca UDMR să participe la guvernare, a anunţat luni vicepreşedintele PNL, Daniel Chiţoiu, care a spus că hotărârea a fost luată în urmă cu două zile.

„E o poziţie a PNL că nu dorim ca UDMR să facă parte. Din punct de vedere al PNL, s-a luat o decizie în BPC încă de acum două zile, că nu dorim ca UDMR să participe la guvernare”, a declarat Daniel Chiţoiu.

sursa: RGNPress.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s