Cine se aduna se asemana: Sectarii Asociatiei Oastei Domnului l-au colindat pe “Patriarhul” Danila

Corala Asociaţiei Oastea Domnului din Sibiu l-a colindat pe Patriarhul României

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost colindat la 19 decembrie 2012 de Corala Asociaţiei Oastea Domnului din Sibiu. Membrii acesteia au interpretat colinde tradiţionale transilvănene şi o urare de An Nou.

În cuvântul de învăţătură Patriarhul României le-a vorbit despre importanţa păstrării tradiţiilor strămoşeşti.

„Ne bucurăm că am ascultat şi că aţi venit de la o distanţă mare pentru a ne colinda aici şi a arăta o diversitate de colinde şi sensuri noi duhovniceşti încât ne bucurăm că Sibiul păstrează tradiţia creativităţii. Sunt şi colinde tradiţionale şi altele mai noi. Suntem bucuroşi că în Arhiepiscopia Sibiului se dezvoltă o activitate deosebită din punct de vedere pastoral misionar şi între toate forţele duhovniceşti ortodoxe se află şi Asociaţia Oastea Domnului care este fidelă tradiţiei ortodoxe şi care continuă viaţa creştină, mai ales o viaţă creştină stabilă în familie. Familia are o importanţă deosebită în organizaţia aceasta a Oastei Domnului ca şi valorile duhovniceşti ale rugăciunii, ale cumpătării şi ale frăţietăţii care este numită acum într-ajutorare sau frăţietate. Vă felicităm pentru elanul tineresc, pentru râvna spirituală, pentru zelul misionar şi vă dorim Sărbători fericite, un Crăciun binecuvântat, un An Nou fericit pe care îl aduce numai Dumnezeu ca fericire şi Sfânta Sărbătoare a Botezului Domnului să fie lumină în casele dumneavoastră, în sufletele dumneavoastră şi în jurul dumneavoastră”, a spus Preafericirea Sa, după cum informează Radio TRINITAS.

La final, membrii Coralei au primit daruri din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române.

19.12.2012 |

sursa: http://www.basilica.ro/stiri/corala-asociatiei-ioastea-domnuluii-din-sibiu-l-a-colindat-pe-patriarhul-romaniei_2210.html

Sfintii Parinti ai Ortodoxiei despre secta Oastei Domnului:
Părintele Cleopa despre «Oastea Domnului»

Credinciosul: Dar despre „Oastea Domnului” ce-mi puteţi spune?
Preotul: Grăitorul de Dumnezeu, gura lui Hristos şi marele vas al alegerii, dumnezeiescul Apostol Pavel, în multe locuri din epistolele sale ne arată că toţi creştinii care s-au botezat în numele Sfintei Treimi sunt ostaşi ai lui Hristos. Având în vedere acest lucru, el sfătuieşte pe ucenicul său, Timotei, să se lupte ca un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos şi îi zice: Ia-ţi partea ta de suferinţă, ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos (II Tim. 2, 3). Apoi, arătându-i că adevăratului ostaş al lui Iisus Hristos nu i se cade a se amesteca cu lucrurile şi deşertăciunile lumii, îi zice: Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste (II Tim. 2, 4).

Ba şi mai mult, marele Apostol Pavel arată şi care sunt armele cele duhovniceşti ale ostaşilor lui Iisus Hristos şi-i îndeamnă pe efeseni să le ia asupra lor: Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare… Îmbrăcaţi-vă cu platoşa dreptăţii şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu (Ef. 6, 13–17).
Şi iar îi spune lui Timotei: Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat… (I Tim. 6, 12). Apoi arătându-i că şi el singur, ca un bun ostaş a lui Iisus Hristos, s-a luptat în viaţă, îi zice: Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea (a judecăţii de apoi), El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui (II Tim. 4, 7-8). Deci înţelege, frate, din mărturiile acestea ale Sfintei Scripturi că toţi creştinii sunt ostaşi ai lui Iisus Hristos şi dacă vor duce lupta cea bună şi după lege, vor lua cununa vieţii veşnice.

Credinciosul: Aţi arătat din Sfânta Scriptură că toţi creştinii sunt ostaşi ai lui Iisus Hristos. Dar eu vă întreb: Când au devenit ei ostaşi ai lui Iisus Hristos?
Preotul: De la Sfântul şi Dumnezeiescul Botez, căci atunci fiecare creştin botezat s-a îmbrăcat cu Hristos şi a devenit ostaş şi fiu al lui Dumnezeu după har (I Cor. 6, 11; Tit 3, 5; Gal. 3, 27). Aşadar înţelege, frate, că Biserica este mama noastră duhovnicească, ea ne-a născut pe noi la dumnezeiescul botez din apă şi din duh (Ioan 3, 5) şi de atunci suntem fii după har ai lui Iisus Hristos şi ostaşi ai Lui. Iar cum că de la Sfântul Botez am devenit ostaşi ai lui Iisus Hristos, arată şi rugăciunea cea de la Sfântul Botez, care, printre altele, zice: „Şi-l fă pe acesta (copilul care se botează) ostaş ales al lui Iisus”.
Iar pentru a te încredinţa şi mai puternic în această privinţă, ascultă pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care vorbind către creştinii care se botezaseră la Sfintele Paşti, zice: „Te-ai făcut ostaş al lui Iisus Hristos, ai luat mare putere, sabie ascuţită; cu ea împunge şarpele”. Apoi, arătând că Dumnezeu îngăduie ca şi după Sfântul Botez să se înfrunte creştinul cu ispita, spre a se încununa din luptă, zice: „Într-adevăr, Domnul putea să îndepărteze pe duşman (care ne luptă după botez), dar ca să cunoşti tu bogăţia darului şi măreţia puterii ce ai primit la botez, îl lasă pe el să se lupte cu tine, oferindu-ţi ţie multe prilejuri de a te încununa din lupte” .

Credinciosul: Dar Oastea Domnului de azi, cum a apărut?
Preotul: „Oastea Domnului” a fost o asociaţie creştină ortodoxă, la început aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cât timp această asociaţie a avut conducători buni, ea a adus folos Bisericii, căci foarte mulţi creştini părăseau imoralităţile, beţiile, fumatul, înjurăturile, desfrânările, hoţiile şi alte feluri de răutăţi care periclitau moralitatea publică.
După ce însă a rămas fără povăţuitori buni şi învăţaţi, cei ce au rămas adevăraţi ostaşi ai lui Iisus Hristos şi bunii creştini s-au împuţinat. Mulţi din ei, din cauza lipsei de povăţuitori luminaţi şi necunoscând Sfintele Scripturi, dogmele, Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe, nici învăţăturile Sfinţilor Părinţi, s-au rătăcit de la adevăr.
Marele Apostol Pavel arată că ostaşii lui Iisus Hristos, dacă vor să se încununeze, trebuie sa se lupte după lege (II Tim. 2, 5). Iar dacă sunt ostaşi numai cu numele şi au părăsit practica tradiţională a Bisericii lui Hristos, apoi aceştia nu mai sunt «ostaşi» ai lui Iisus Hristos, ci dezertori şi oameni nelămuriţi în credinţă, care, în loc de folos, aduc pagubă Bisericii.
Aici la noi vin preoţi de pe la multe parohii din diferite părţi ale ţării noastre şi se plâng de greutăţile pe care le fac unii din cei ce-şi zic „ostaşi ai Domnului”, deoarece – spun preoţii –, unii din „ostaşii Domnului” au trecut la sectari; alţii se adună singuri fără voia şi ştirea preoţilor din parohia respectivă; alţii defaimă cântările Bisericii şi zic că sunt greceşti şi vechi şi de aceea nu mai sunt bune azi, şi că numai cântările de la „Oastea Domnului” sunt bune. Alţii, din aşa-zişii „ostaşi ai Domnului”, vin în biserică dar nu fac semnul Sfintei Cruci, nu vor să ia sfânta anaforă, nu vor să se închine şi să sărute sfintele icoane şi alte multe abateri pe care nu le mai spun aici.
Din aceste plângeri ale multor preoţi, vedem că mulţi din cei ce se socotesc că fac parte din „Oastea Domnului” se opun Bisericii Ortodoxe şi credinţei strămoşeşti a poporului nostru românesc, pe care noi am păstrat-o de la întemeierea Bisericii şi a neamului nostru. Noi nu trebuie să închidem ochii faţă de aceste abateri ale acelora care le place să se cheme „ostaşi ai Domnului”. Noi, cu credinţa noastră ortodoxă, pe care au păstrat-o din veac strămoşii noştri în frunte cu voievozii lor, am biruit toate necazurile şi furtunile vremurilor grele prin care a trecut neamul nostru şi de aceea trebuie să ţinem cu sfinţenie la dreapta noastră credinţă cea de totdeauna.
De aceea rugăm stăruitor pe fraţii noştri preoţi, care au în parohiile lor „ostaşi ai Domnului” să se ocupe cât mai de aproape de ei şi să-i înveţe, când vin la biserică, rânduiala, dogmele, Liturghia şi toată Sfânta Tradiţie apostolică şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Numai aşa vor putea să-i facă pe ei adevăraţi ostaşi ai Domnului şi să-i aibă ca pe nişte adevăraţi creştini şi ajutători în misiunea lor preoţească.

Mare plată vor avea acei preoţi care se vor osteni să ducă pe drumul cel bun al Ortodoxiei noastre pe aceia dintre „ostaşii Domnului” care se abat de la rânduiala unor buni fii ai Bisericii.
Credinciosul: Am auzit că unii din cei ce-şi zic „ostaşi ai Domnului” fac adunări şi predică prin casele oamenilor, fără să ştie preoţii şi fără să rămână în legătură cu ei. Este un lucru bun acesta?
Preotul: Nu este bun, fratele meu. Căci sfintele şi dumnezeieştile canoane nu dau voie mireanului şi nici chiar preotului să predice în public, fără de porunca episcopului locului. În dreptul canonic al Bisericii de Răsărit se scrie aşa: „Cu împuternicirea episcopului, şi preoţii pot să predice în biserică, dar episcopul le poate lua acest drept, când nu va fi convins sau va avea o îndoială asupra curăţiei credinţei lor”. Şi iarăşi zice: „Fără de împuternicirea episcopului, nimeni nu poate predica în biserică”.
Credinciosul: Au fost cazuri în istoria Bisericii când episcopii au oprit pe preoţi să predice în biserică?
Preotul: Au fost. În acelaşi Drept Canonic arătat mai sus, citim: „În urma ereziei lui Arie, în Biserica Alexandriei li s-a interzis preoţilor de a mai predica” .

Credinciosul: Dar de ce episcopii îi opreau uneori chiar pe preoţi să predice în biserică?
Preotul: Din cauză că mulţi dintre preoţi erau îmbolnăviţi de blestematele învăţături ale lui Arie. De aceea i-au oprit episcopii ca să nu strecoare în popor erezia care a tulburat Biserica dreptmăritoare a lui Hristos.
Credinciosul: Dar creştinii mireni au voie să predice în public?
Preotul: N-au voie nicidecum, fără de aprobarea episcopului locului şi a preotului.
Credinciosul: Nici misionarii mireni nu pot predica în public şi prin biserici fără voia episcopului?

Preotul: Nu au voie, deoarece, după cum ai auzit mai sus, atât preoţii cât şi misionarii laici nu au voie să predice, să înveţe în adunări pe creştini, fără aprobarea verbală sau scrisă a episcopului locului. Iată ce spune Dreptul Bisericesc în această privinţă: „Misionarii sunt totdeauna dependenţi de episcopul locului şi sunt obligaţi ca, la anumite intervale, să prezinte anumite rapoarte asupra activităţii lor”. Numai aşa se menţine unitatea credinţei şi a Bisericii.
Credinciosul: Dar sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe ce zic în această privinţă?
Preotul: Iată ce zic: „Nu se cuvine creştinului mirean să ţină cuvântare sau să înveţe în public, însuşindu-şi prin aceasta dregătorie de învăţător, ci a urma rânduielii celei predate de Domnul şi a deschide urechea la cei ce au luat darul învăţătorescului cuvânt şi să înveţe de la dânşii cele dumnezeieşti. Căci în Biserica cea Una, osebite mădulare a făcut Dumnezeu, după glasul Apostolului (I Cor. 12, 27) pe care Grigorie Teologul, tâlcuindu-l, zice aşa: «Pe această rânduială să o cinstim, fraţilor, şi pe aceasta să o păzim. Un oarecare să fie ureche, altul, limbă, altul, mână, iar altul altceva. Acela să înveţe, iar acesta să se înveţe». Şi iarăşi zice: «Şi cel ce se învaţă să fie întru supunere, iar cel ce învaţă, întru blândeţe, şi cel ce slujeşte, întru osârdie. Să nu fim toţi limbă, lucrul cel mai cu înclinare; căci au doară toţi sunt Apostoli? Au doară toţi Prooroci? Au doară toţi sunt învăţători? (I Cor. 12, 29–30)». Iar apoi adaugă: «Ce te faci pe tine păstor, oaie fiind? Ce te faci cap, picior fiind? Ce te apuci a comanda oşti, fiind rânduit între soldaţi?» şi în alt loc: «Înţelepciunea porunceşte: nu fi grabnic în cuvinte, nu te întinde împreună cu bogatul, sărac fiind; nici nu căuta să fii mai înţelept decât cei înţelepţi».Apoi, spre încheierea acestui canon spune: „Iar de se va prinde cineva strămutând acest canon, acesta patruzeci de zile să se afurisească”.
Credinciosul: Deci nicidecum nu poate predica mireanul în biserică şi în adunări?
Preotul: Numai dacă va avea autorizaţie scrisă sau învoire verbală (blagoslovenie) de la episcopul locului sau de la preotul parohiei unde vrea să predice. Atunci, atât clericul, cât şi mireanul, poate să predice în biserică şi la adunări publice; dar şi atunci va fi sub directa supraveghere a episcopului şi a preotului din acea parohie şi eparhie.

Credinciosul: După câte am înţeles, totuşi, cineva din rândul creştinilor mireni, dacă are darul cuvântului, poate să predice cu aprobarea episcopului şi a preotului în biserici şi în adunările creştinilor. Dar vă rog să-mi spuneţi unde se scrie că mireanul are voie să predice în biserică sau în unele adunări creştineşti, cu voia episcopului locului sau a preotului din acea parohie?
Preotul: Iată unde: În Pidalionul de la Neamţ, citat mai sus, la fila 183, pe verso, scrie aşa: «De va fi vreun mirean iscusit în cuvânt şi cu chip cucernic, nu se opreşte de a răspunde şi de a învăţa îndeosebi pe cel ce îl întreabă, precum zice Zonara în cap. 32 al cărţii a opta, din Apostoleştile Aşezăminte. Că vor fi, zice, toţi învăţaţi de Dumnezeu. În acest chip a vorbit Apollo şi învăţa cele pentru Domnul, cu toate că numai botezul lui Ioan ştia (Fapte 18, 25); la fel Acvila şi Priscila, care l-au învăţat pe Apollo, mai cu scumpătate, calea lui Dumnezeu».
Credinciosul: Din cele de până aici am înţeles că fiecare creştin este ostaş ales a lui Iisus Hristos, de la Sfântul Botez şi că oricând poate să se mântuiască, chiar de nu s-ar înscrie în „Oastea Domnului”, numai să facă cele făgăduite la Sfântul Botez prin martorul său (naşul de botez). Am mai înţeles că nici un creştin mirean şi chiar nici un preot nu poate să predice în biserică sau în vreo adunare fără voia scrisă sau verbală a episcopului locului sau a preotului respectiv. Dar care ar fi după Sfânta Scriptură motivul de a nu predica cineva din creştini sau chiar din preoţi fără voia episcopului locului?
Preotul: Ţi-am arătat mai sus destul de clar, că în Biserica lui Hristos nu toţi sunt apostoli; nu toţi, dascăli; nu toţi, tâlcuitori (I Cor. 12, 29–30); şi de aceea nu toţi pot să fie predicatori. Iar pricina pentru care cineva are voie să predice numai cu voia episcopului locului, este, după Sfânta Scriptură, că el trebuie să meargă pe calea ascultării de cei ce sunt puşi de Dumnezeu în Biserică episcopi (Fapte 20, 28) şi numai de aceştia să fie trimişi la predicarea cuvântului lui Dumnezeu. Auzi ce zice Sfânta Scriptură: Cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? (Rom. 10, 15). Deci cel ce predică fără să fi fost trimis de episcopul sau preotul său, acela este pe calea neascultării şi ştim cu toţii că neascultarea lucrează moarte (Fac. 3, 6–16; Rom. 5, 12).
Credinciosul: Dar care a fost intenţia celor ce au înfiinţat la început asociaţia „Oastea Domnului” şi ce au urmărit prin organizarea ei?

Preotul: Intenţia celor ce au înfiinţat la început asociaţia „Oastea Domnului” a fost bună şi cu scopul bun de a aduce pe creştini la cele ce au făgăduit la Sfântul Botez, când au zis: „Mă lepăd de satana şi de toate lucrurile lui!” Şi cum am spus mai sus, această asociaţie creştină, cât a avut la cârmă conducători buni, duhovniceşti şi bine orientaţi în Ortodoxie, a fost de mare folos Bisericii noastre şi moralei publice a poporului român. Dar acum destul de mulţi din ei au deviat de la adevărul dreptei credinţei şi s-au rătăcit, ducându-se la secte.
Credinciosul: În acest caz ce este de făcut?
Preotul: Cred că toată sarcina de îndreptare a celor ce au luat calea greşită şi s-au depărtat de adevărata şi Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe stă numai şi numai pe seama fraţilor noştri preoţi de la oraşe şi sate, unde sunt creştini „ostaşi”. Ei trebuie să-i adune prin biserici, să-i lămurească, să le citească din învăţăturile de credinţă ortodoxă, din catehisme, din colecţiile de canoane şi din învăţăturile sfinţilor şi dumnezeieştilor părinţi, spre a-i lămuri în credinţa ortodoxă, ca să devină cu adevărat ostaşi ai Domnului, aşa cum au făgăduit la Sfântul şi dumnezeiescul Botez. Preoţii care se vor osteni cu lămurirea şi îndreptarea celor ce au luat calea greşită, aducându-i pe ei la făgaşul dogmelor şi al rânduielilor canonice ale Bisericii noastre Ortodoxe, vor avea mare plată de la bunul Dumnezeu, ca adevăraţi păstori de suflete şi adevăraţi povăţuitori sufleteşti ai poporului nostru românesc. Iar cei ce nu se vor îngriji de îndreptarea lor şi a altor fii sufleteşti, vor da seama în ziua Judecăţii de Apoi.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s