Penticostalii

Penticostalismul este gruparea sectară pentru care experienţa creştină fundamentală este aceea a Botezului cu Duhul Sfânt al cărui semn incontestabil este vorbirea în limbi. Numele de penticostali vine de la cuvântul grecesc πεντικοστα: = cincizeci – şi este în relaţie cu evenimentul Cincizecimii şi pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, moment esenţial în istoria mântuirii pe care însă penticostalii îl înţeleg într-un mod specific. O altă denumire pentru penticostalism sau Biserica lui Dumnezeu apostolică este cea germană de „Pfingstbewegung”, iar această mişcare în ansamblul său are ca trăsătură caracteristică trăirea evenimentului de la Rusalii care se manifestă cel mai elocvent prin vorbirea în limbi şi profeţie (Fapte 2, 4; 2, 17).

Originea penticostalilor este în America, mai exact începutul acestei secte poate fi identificat în acele „Holiness Movements”. Astfel, în 1879 predicatorul baptist B. M. Irwin, în nou înfiinţata „Iowa Holiness Association” a început să predice, ca o a treia experienţă după convertire şi mântuire, „Botezul Cu Sfântul Duh şi cu foc”. Mai marii comunităţii, respingând această „erezie”, Irwin a întemeiat în 1895 „Asociaţia sfinţilor din Iowa botezaţi cu foc”. În 1900 predicatorul metodist A. B. Crumpler a întemeiat o asociaţie asemănătoare. Ambele s-au unificat în 1911 sub denumirea de „Penticostal Holiness Church”.
„Totuşi, începutul propriu-zis al mişcării penticostale este legat de numele lui Charles F. Parham, pastor metodist, care a deschis o şcoala biblică la Topeka în Kansas în 1900, unde programul de studii era dedicat integral cunoaşterii Bibliei. Celor 40 de cursanţi, Parham, care credea în Botezul cu Duhul Sfânt, le-a cerut să cerceteze Biblia şi să descopere dacă există vreo evidenţă fizică, materială, concretă a Botezului cu Duhul Sfânt. Aceştia au ajuns la concluzia că evidenţa sigură a primirii Botezului Duhului era faptul că cel botezat începea să vorbească în limbi. Prima persoană care a avut această experienţă a fost domnişoara Agnes Ozman, care la 1 ianuarie 1901 a pretins că a vorbit în limbi.

Această dată este considerată ca începutul mişcării penticostale. Experienţa s-a extins şi la ceilalţi membri ai şcolii biblice, Parham susţinând că Biserica modernă ar trebui să posede toate darurile „Cincizecimii, că fiecare creştin ar trebui să primească un al doilea Botez şi că fiecare creştin botezat ar trebui să dea mărturie despre acest fapt prin vorbirea în limbi”. „Parham şi adepţii săi au început să-şi răspândească ideile mai întâi în Kansas şi Missouri.
Un alt moment important legat de începuturile penticosta-lismului este acela al activităţii pastorului de culoare metodist, W.J.Seymour, orb de un ochi şi şchiop, invitat să predice la Los Angeles de către predicatoarea Neeley Terry, în 1906. La 9 aprilie, acelaşi an, W.J. Seymour pretindea că a experimentat pentru prima dată „revărsarea Duhului”, experienţe repetate apoi în Azusa Street, într-o biserică metodistă care a devenit, astfel, centru mondial al penticostalismului la începuturile acestuia. Aceste experienţe se concretizau în aşa zisele vorbiri în limbi, profeţii, minuni”.
„Beneficiari ai acestor experienţe erau, în general, oamenii aparţinând unor categorii marginalizate ale societăţii, care astfel îşi depăşeau frustrările: negri, emigranţi. Aceasta a determinat pe un bun cunoscător al penticostalismului să spună despre acesta că este „creştinismul primitiv al celor mai puţini educaţi”, deşi, ulterior, au aderat la acest curent creştin şi oameni reprezentând profesii însemnate pe plan social precum profesori sau chiar milionari. De la Los Angeles, misionarii penticostali „au implantat această nouă religie extatică” în alte centre importante americane, New York, Chicago, aceasta cu o deosebită repeziciune datorată mai ales exotismului şi dimensiunii vitaliste, emoţionale a noii mişcări religioase în contrast cu raţionalismul protestant. Se ajungea în adunările penticostale până la manifestări dintre cele mai exuberante, transă, dans sacru ce eliberau de rigiditatea unui anumit cod religios specific Occidentului creştin şi care erau mai aproape de alte spaţii culturale precum Africa sau India. Aceasta, de fapt, explică impactul penticostalismului actual asupra unor largi categorii de populaţie precum ţiganii din Franţa, diferite comunităţi umane din Brazilia, recent şi ţiganii din România”.

„Mai înainte de a arăta expansiunea penticostalismului în lume este de evidenţiat faptul că în spaţiul american, centrul penticostalismului mondial, acesta s-a structurat într-o diversitate de denominaţiuni între care amintim următoarele: Adunările lui Dumnezeu (Assemblies of God) cu centrul în Springfield, statul Missouri, unde funcţionează un aparat birocratic de aproape 1000 de persoane, cu colegiul. „Evangel College”, cu editura „Central Biblic Institute” şi „Gospel Publishing House” ce editează 7 reviste, precum şi postul de radio „Revivaltime” cu mii de misionari în America şi în toata lumea. „Adunările lui Dumnezeu” reprezintă în America cel mai numeros grup penticostal. O altă grupare penticostală este cea intitulată Bisericile lui Dumnezeu (Churches of God) al căror întemeietor a fost pastorul baptist Richard Spurling (1886) şi cărora le-a dat o orientare penticostală A. J.Tomlinson, numindu-le astfel începând cu 1907. Centrul acestei grupări penticostale este Tennessee, Cleveland. În această grupare un rol important l-au avut şi femeile între care s-a remarcat Aimee Semple Mc Pherson Hutton care a făcut misiune în Australia, China şi Anglia, şi a construit templul Angelus din Los Angeles cu 5500 de locuri.

Indiferent de momentul apariţiei lor, ei se cred „martorii” Cincizecimii, posesorii şi transmiţătorii, aleşii celei de a treia ere a mântuirii, era Sfântului Duh. Având de partea lor destui deliranţi şi halucinanţi, găsim în Biserica Apusului atâtea teorii şi concepţii „teologice”, aducând „la Domnul” nenumăraţi adepţi baptismali, advenţi, iehovi, nazirei, metodişti şi pietişti, „spiriţii” moderni au reuşit într-o jumătate de secol să aibă adepţi pe toate continentele”.

Penticostalismul îşi are originea în iudeo-creştinism, în gnosticismul alexandrin şi se justifică prin erezia pnevmatologică. Ei au reformat baptismul, „simbolul” botezului lui Ioan Botezătorul, înlocuindu-1 cu „botezul duhului”; au renunţat la „calcule” advente şi menţin un mileniu sui-generis; încurajează activitatea feminină în predica Evanghelici şi justificarea femeii ca un mediu propice al „descoperirii” duhului. Unele secte consideră pe „duhul” principiul feminin al Sf. Treimi?!. Nu este de mirare că femeile – îndeosebi bigote, halucinante, delirante, cuprinse de vise, apocaliptice şi „vorbitoare” în limbi îngereşti, isterice sau lipsite de căldura căminului şi responsabilităţii sociale – sunt cele care populează şi difuzează „posedarea” duhului…

Episcopul Irineu (+202) de Lugdunum – Lyonul de azi – este singurul dintre scriitorii bisericeşti care aminteşte existenţa acestui dar. În cartea sa, „împotriva ereziilor”, spune: „mai avem câţiva fraţi în biserică ce au daruri profetice şi prin duhul vorbesc tot felul de limbaje”… Când Sf. Ioan Gură de Aur explică capitolul XIV din 1 Corinteni, arată deschis că „acest dar descris de Pavel este necunoscut în biserică în zilele noastre. Fericitul Augustin (comentând textul I Ioan III, 24) consemnează: „Acestea au fost semnele cerute de împrejurările timpului de atunci. Căci a fost necesar să se recurgă la acea exprimare a Duhului Sfânt în toate limbile, pentru ca să se arate că Evanghelia lui Dumnezeu trebuie să fie propovăduită în toate limbile pe întreg pământul. Lucrul acesta s-a făcut ca un fapt al trecutului”…

Ca orice mişcare sectară şi penticostalii au un minimum doctrinar ce îi identifică şi-i separă de puzderia neoprotestantă a sec. XX. În afara punctelor comune ale neoprotestanţilor împotriva Bisericii, penticostalii se remarcă prin:

Biblia, (traducere penticostală), singura normă de credinţă. Biserica Penticostală crede ca Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, dat omului prin inspiraţie divina. Inspiraţia este fenomenul supranatural prin care Dumnezeu a dirijat scrierea Scripturii în aşa fel încât acesta sa poarte pecetea autorităţii şi aprobării divine. Fiecare cuvânt al Bibliei este inspirat. Oamenii au comunicat cuvântul sfânt „mânaţi de Spiritul Sfânt”. Biblia este fără greşeala, aşa cum a fost scrisa ea în manuscrisele originale şi este singura normă de credinţă şi comportare creştina. Inspiraţia se refera în primul rând la manuscrisele originale. Copiile şi traducerile corecte sunt inspirate într-un sens derivat. Sunt mii de manuscrise ale Cuvântului lui Dumnezeu, manuscrise venind din locuri şi vremuri diferite, dar marea lor majoritate concura la susţinerea faptului că ceea ce avem noi în mâini este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Biblia nu are nevoie de verificare externă, ci se auto-dovedeşte; este clara, nu are nimic obscur în natura ei. Omul nu poate înţelege semnificaţia Scripturii, dar cei ce o primesc în credinţă, vor beneficia de adevărul ei etern. Una din lucrurile Spiritului Sfânt este să mărturisească credinciosului despre veridicitatea acestor Scripturi şi de a-i dezvolta abilitatea de a înţelege însemnătatea adevărului revelat. Canonul Scripturii este închis şi este constituit din 66 cărţi. Procesul revelaţiei şi al inspiraţiei au încetat odată cu încheierea canonului. Adevăraţii creştini sunt acei care adoptă lozinca Reformei: Sola Scriptura (Scriptura şi nimic altceva)

Sf. Treime, un singur Dumnezeu cu atributele cunoscute. Sf Duh constituie baza (fundamentul) doctrinei penticostalilor. Duhul are 9 daruri principale acordate adepţilor şi poate fi identificat în diferite „simboluri”. Pentru penticostali, Duhul constituie „revelaţia” deschisă. Biserica penticostală crede într-un singur Dumnezeu, care este Spirit infinit şi perfect, în care toate îşi iau sursa, suportul şi sfârşitul. Existenţa lui Dumnezeu nu este demonstrată direct în Biblie, ci subînţeleasă. Revelaţia generala îl descoperă pe Dumnezeu întregii omeniri prin creaţie şi prin conştiinţa. Revelaţia prezintă pe tot cuprinsul Bibliei un Dumnezeu plin de iubire, mila şi indurare. Dumnezeu nu este o putere cosmică sau o forţă impersonală, ci este un Dumnezeu personal.
Personalitatea lui este demonstrată prin calităţile ce le posedă: conştientă de sine, auto-determinare, viaţă, inteligenţă, scop, acţiune, libertate, sentimente, voinţă.

Biserica Penticostală crede că omenirea este condamnată şi că are nevoie de mântuire din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu a pregătit mântuire prin Iisus Hristos. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu şi nu poate fi meritat prin nici o virtute sau activitate omenească. Mântuirea se primeşte prin credinţa personală şi încredere în Iisus Hristos pe baza sângelui vărsat ca singura jertfa pentru păcat. Mântuirea este sigură şi veşnică în Hristos, deoarece mântuirea este de la Dumnezeu

Simboluri: Botezul şi Cina.
Botezul în Duhul Sfânt este o îmbrăcare cu putere. Puterea se poate primi şi prin „punerea” mâinilor… Botezul cu apă oficiat de pastori se săvârşeşte cu o singură afundare… Se admit la botezare şi copiii conştienţi de credinţa lor. Cina Domnului se oficiază duminica, precum şi în alte zile, folosindu-se azimă şi must După ceremonie are loc oficiul „spălării” picioarelor. Corpul spiritual îl constituie pastorii şi diaconii… Căsătoria are loc numai între adepţii sectei.

Există îngeri-plinători ai voii divine – şi diavolul sau satana: „Luceafărul aurorei”. Biserica Penticostală crede ca toţi îngerii au fost creaţi direct de Dumnezeu în primele momente ale primei zile de creaţie. Îngerii sunt fiinţe spirituale limitate, ce poseda putere şi inteligenta supranaturala. Ei au conştienţă de sine şi autodeterminare. Sunt diferite ranguri şi ordine de îngeri: heruvimi, serafimi, arhangheli şi un mare număr de îngeri simpli. Ei sunt fără de păcat, nemuritori şi incapabili de procreare. Îngerii pot fi clasificaţi în două mari categorii: a) cei ce şi-au păstrat vrednicia şi b) cei ce si-au pierdut poziţia iniţială de sfinţenie şi l-au urmat pe Satana în rebeliunea împotriva lui Dumnezeu. Cei ce l-au urmat pe Satana sunt activi în activitatea de a frâna activitatea lui Dumnezeu şi de a lovi pe copiii lui Dumnezeu cu necazuri. Seful trupelor demonice este Satana, o persoana cu mare putere. El este autorul păcatului, fiind vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al copiilor lui. Este condamnat să piardă bătălia cu Dumnezeu. Va fi aruncat în Abis (Adâncuri) pentru o mie de ani în timpul Mileniului. după aceea, va fi dezlegat putina vreme, iar apoi va fi aruncat în iazul de foc cu toţi îngerii lui, pentru toata veşnicia261.

Izbăvirea este numai cu harul lui Dumnezeu, fără faptele legii ca în V. Testament (predestinaţie, hazard-destin…).

„Darul” glossolaliei şi a „tâlcuirii limbilor”: extazul şi delirul (transa).
Biserica Penticostală crede că biserica este trupul lui Hristos, alcătuită din toţi credincioşii botezaţi cu Spiritul Sfânt, fie în cer, fie pe pământ, mântuiţi între ziua Rusaliilor şi răpirea bisericii. Biserica este distinctă faţă de mozaism şi de Împărăţia lui Dumnezeu. Biserica locala este un grup de credincioşi botezaţi prin cufundare, care se întâlnesc pentru evanghelizare, edificare, părtăşie şi închinare. Hristos este capul bisericii şi singurul conducător în materie de practică şi credinţă. Bisericii i-au fost date câteva privilegii de Dumnezeu: botezul cu Spiritul Sfânt, a fi în Hristos şi Hristos a fi în Biserica, Biblia, preoţia credincioşilor, o părtăşie universala în Trup. Privilegiile pe care are încă să le primească sunt: Noul Ierusalim şi o poziţie speciala în împărăţia lui Dumnezeu. Noi credem în forma congregaţionalistă de guvernământ în biserică. Biserica locala este autonomă. Slujitorul bisericii sunt pastorul şi diaconii. Biblia este clară cu privire la calităţile acestor slujitori. Deşi există în unele pasaje din Biblie pluralitate de pastori, nu se găseşte niciodată inegalitate între ei.

Părintele profersor Petru I. David spune că: „Prozelitismul penticostal este activ pe toate continentele. Se manifestă prin mass-media, instituţii de învăţământ seminariale şi superioare, prin cărţi, reviste, edituri, muzică (instrumentală şi vocală), grija pentru bolnavi, asistenţă socială în toate compartimentele, ajutor în comunitate şi pentru forurile internaţionale (în cazuri de necesitate, îndeosebi)”.
Secta penticostală se referă la experienţa primilor creştini din Ierusalim în ziua de Rusalii: „Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.” (Fapte 2,4). Această experienţă este în legătură cu speranţa milenaristă: apostolul Petru o înfăţişează ca pe împlinirea profeţiilor după care Dumnezeu şi-ar pogorî Duhul „peste tot trupul” în zilele de pe urmă (Fapte 2,16—21). Penticostalii moderni se declară convinşi de apropiata reîntoarcere a lui Hristos, pe care-o socotesc unul dintre „adevărurile lor esenţiale”; celelalte trei sunt: mântuirea întru Hristos, tămăduirea dumnezeiască şi botezul întru Sfântul Duh. Toate acestea rezumate într-o formulă celebră: Iisus mântuieşte, Iisus tămăduieşte, Iisus botează, Iisus se reîntoarce.
„Botezul întru Sfântul Duh este o experienţă ce urmează convertirii. Pentru un penticostal, este o experienţă prin care o persoană, stăpânită de Duh, vorbeşte într-o limbă pe care n-a învăţat-o niciodată (…) şi, prin Duhul ce sălăşluieşte în el, primeşte puterea de a depune mărturie şi pavăza necesară pentru a sluji cauzei lui Hristos” (George R. Stotts). Vorbirea în alte limbi (sau glossolalia) este întâiul semn că cineva a primit botezul întru Sfântul Duh. Adesea, cuvintele întrebuinţate nu aparţin nici unei limbi cunoscute.

Duhul suflă încotro vrea; în paralel cu neîncrederea în ecumenismul „instituţional”, neîncredere ce merge mână în mână cu o direcţie doctrinară în general conservatoare, există în avântul penticostal o tendinţă de a depăşi graniţele confesionale. Alături de mişcarea penticostală „clasică”, a apărut în sânul „marilor Biserici” o mişcare charismatică (charisme = daruri spirituale), sau neopenticostală. Departe de a se despărţi de Biserici, aceşti creştini doresc să contribuie la reînnoirea lor. Curentul s-a dezvoltat în protestantismul american, la începutul anilor 1960. Cât despre „reînnoirea charismatică” catolică, ea începe în 1967, în mijlocul unui grup de studenţi americani, influenţaţi de experienţa penticostală. În schimb, în Bisericile ortodoxe, în ciuda interesului arătat de către anumiţi preoţi, în special în Statele Unite, şi a organizării câtorva conferinţe ortodoxe charismatice în această ţară, mişcarea charismatică a fost întâmpinată cu mult mai multă rezervă şi n-a produs un curent asemănător celui pe care-l putem observa în Biserica romano-catolica.

Disidente penticostale:

Frank S. Mead enumeră care sunt principalele disidenţe penticostale. El spune că astăzi, în SUA, sunt 256 grupări penticostale, (din care 23 ale negrilor), cele mai active misionar fiind:

The Apostolic Faith Mission of Portland , înfiinţată în 1906 de o laică metodistă L.Crawford, care a descoperit că avea darul de a vorbi în chineză. Şi-a stabilit cartierul la Portland, Oregon, începând o activitate misionară deosebită. Punctul central doctrinar este botezul cu Duhul Sfânt. Astăzi secta are misiuni în 32 de ţări, cea mai puternică fiind cea din Nigeria care dispune de 5.ooo de misionari.

Church of God, Cleveland, întemeiată la sfârşitul secolului trecut de pastorul baptist R. Spurling, dar denumirea actuală o primeşte în 1907. Predică revenirea la Biserica primară. Are misiuni în 27 de ţări şi trei institute de educaţie şi o casă de presă God Publishig House.

International Pentecostal Holiness Church, Oklahoma City-cunoscută sub acest nume din 1975 este o continuare a curentului de sfinţire de la sfârşitul secolului trecut prin “botezul foculfii” şi botezul dragostei arzătoare, iniţiat de B. Irwin şi John Fletcher. Ei consideră că botezul cu Duhul Sfânt aduce vorbirea în limbi. Au în frunte un episcop şi un comitet general. Agenţia de misiune este World Mission Broad (1904)care coordoneză misiuni în peste 72 de ţări. Casa de presă este Lifespring Resources.

Assemblies of God este cea mai activă din punct de vedere misionar dintre bisericile penticostale. În 1997 avea 2,4 milioane de membrii în SUA şi 25,3 milioane în lume. Au unul din cele mai mari case de presă din lume, Gospel Publishing House, institute de educaţie( Assemblies of God Theological Seminary, Central Bible College-Springfield, Trinity Bible College-Dakota, Valley Forge Christian College-Pennsylvania).

Biserica Penticostală
Multe dintre aceste grupuri au fie un fundament metodist sau baptist şi sunt preocupate în primul rând de perfecţiune, sfinţenie şi experienţa penticostală. Declaraţiile lor de credinţă sunt adesea lungi, complicate şi foarte repetitive, dar în structura lor se regăsesc anumite tendinţe şi elemente comune. Majoritatea cred în Sfânta Treime, păcatul originar, mântuirea prin Sângele răscumpărător al lui Hristos, naşterea din Fecioară şi dumnezeirea lui Iisus, inspiraţia divină de infailibilitate textuală a Scripturii, manifestările şi „binecuvântările” lucrării Duhului Sfânt- botezul de foc al Duhului Sfânt-premilenialism şi răsplăţi şi pedepse viitoare. Două ritualuri se găsesc în majoritatea grupurilor: botezul, de obicei prin scufundare şi Cina Cea de Taină. Spălarea picioarelor este adesea observată în legătură cu Cina Cea de Taină. Mulţi practică vindecarea divină.
Variind în dimensiune de la grupuri mici la întâlniri uriaşe, biserici penticostale se găsesc în fiecare stat al uniunii, cu precădere în Sud, Vest şi în partea central-vestică. Ele poartă o mare varietate de nume care nu includ întotdeauna cuvântul penticostal- de exemplu, cel mai mare grup, Adunările lui Dumnezeu, cu mai mult de două miloane de membri şi majoritatea grupurilor aparţinând Bisericii lui Dumnezeu. Nu este posibilă o contabilizare exactă a tuturor membrilor, deoarece unele grupuri nu emit niciodată raporturi statistice.

Consiliul General al Adunărilor lui Dumnezeu
Al doilea ca mărime dintre grupurile penticostale, cu 2.257.846 de membri şi 11.689 de biserici, Consiliul General al Adunărilor lui Dumnezeu este de fapt un grup de biserici şi adunări care s-au unificat la Hot Springs, Arkansas în 1914. Fondatorii erau foşti pastori de convingere evanghelică care au dorit să se unifice pentru o predicare mai eficientă şi pentru o cruciadă misionară sporită. A fost un membru fondator al Asociaţiei Naţionale a Evangheliştilor (1943), în care este cea mai mare denominaţie.

sursa: Manual – Fenomenul sectar crestin

Adevaruri şocante despre secta penticostală. O sectă prin care duhul Antihristului lucrează, ducând oameni în pierzanie.

Un comentariu la “Penticostalii

  1. Pingback: PENTICOSTALII fura o asociatie ORTODOXA interbelica: RUGUL APRINS | Institutul National pentru Analiza Istorica "Octavian Goga"

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s