Spion contra spion: activitatea de contraspionaj

Dintre toate ramurile activităţii de informaţii, activitatea decontrainformaţii este, probabil, cel mai greu de definit. În linii mari,contrainformaţiile se referă la informaţiile culese şi analizate, precum şi laoperaţiunile întreprinse pentru a proteja un stat (inclusiv activităţile propriului serviciu de informaţii) împotriva atacurilor venite din partea serviciilor de informaţii adverse. Conform acestei definiţii, activitatea decontrainformaţii are aceleaşi obiective ca şi cea de informaţii în sine, devreme ce trebuie să preîntâmpine orice fel de acţiuni ale serviciilor deinformaţii adverse.

Totuşi, într-un sens mai restrâns, activitatea decontrainformaţii se referă de cele mai multe ori strict la prevenirea culegeriide informaţii de către un serviciu advers, fapt ce i-ar oferi un avantaj. Vom studia mai întâi acest concept de activitate de contrainformaţii.Pentru a înţelege ce implică prevenirea culegerii de informaţii decătre un serviciu advers, trebuie să facem mai întâi de toate distincţia întremăsuri active şi măsuri pasive. Cele mai importante măsuri pasive, ce au cascop împiedicarea adversarului de a culege informaţiile dorite, pur şi simplu prin blocarea accesului său la acestea – construind un zid în jurul lor – poartăde obicei denumirea de “măsuri de securitate”. Despre natura acestui zid – împiedicarea accesului la informaţii sensibile unor persoane care nu sunt deîncredere, protecţia documentelor şi comunicaţiilor prin criptare şidepozitare în locuri sigure etc. – vom discuta mai târziu în secţiunea despresecuritate. Totuşi, în primul rând, guvernul şi diversele sale departamente şiagenţii trebuie să hotărască ce informaţiile sunt suficient de importante pentru a fi protejate – ce informaţii trebuie ţinute în interiorul zidului.

Dacă vor fi clasificate multe documente inofensive, importanţa interdicţiilor privind divulgareaneautorizată a informaţiilor clasificate se va reduce.Este greu de spus dacă există o supraclasificare generală în guvernul SUA. Deşi orice sistem care gestionează milioane de documente în fiecarean poate produce rezultate nesigure, principala sursă de dezacord estereprezentată de existenţa unor puncte de vedere diferite referitoare la standardele care ar trebui aplicate atunci când se hotărăşte gradul declasificare. Părerea celor care susţin faptul că supraclasificarea este exagerată este aceea că documentele sunt deseori clasificate pentru a-i scuti pe oficialii guvernamentali de complicaţii sau de critici. Aceste persoane susţin, cu alte cuvinte, că de fapt clasificarea îi scuteşte pe oficiali de justificarea acţiunilor întreprinse. Deşi acesta este un motiv inacceptabil înceea ce priveşte clasificarea, de cele mai multe ori situaţia este maicomplicată; criticile sunt îndreptate adesea nu doar către un oficial care agreşit faţă de public, ci şi către guvernul însuşi în raport cu puterile străine.

După cum s-a menţionat la analiza acţiunilor secrete, secretizarea seimpune de cele mai multe ori din motive diplomatice, şi nu operaţionale.Acest lucru este valabil şi pentru activităţile de politică externă în general.Cu toate acestea, ca şi în cazul acţiunilor secrete, guvernele au avut tendinţa,în ultimii ani, să fie mai deschise cu privire la multe aspecte ale politiciiexterne şi să fie mai puţin preocupate de detaliile diplomatice. Există o probabilitate mai mare în prezent decât înainte ca guvernele să recunoascăderularea unor acţiuni de spionaj şi a altor operaţiuni secrete. În acest fel,guvernul nu mai poate fi criticat. Cu toate acestea, există posibilitatea camotivele diplomatice să fie întemeiate. De exemplu, în 1977, Washington Post a susţinut că regele Hussein al Iordaniei ar fi primit unele subvenţii din partea CIA, afirmaţie ce nu putea decât să-i creeze acestuia uneledezavantaje în plan politic.

Păstrarea secretului unei astfel de relaţii pentrua evita criticile şi periclitarea poziţiei politice a unui şef de stat prietenosreprezintă un motiv întemeiat pentru secretizare, deşi, din punct de vedereoperaţional, acest lucru nu este obligatoriu.

Subclasificare?

Deşi se afirmă frecvent că guvernele au tendinţafirească de a supraclasifica, merită studiat dacă în anumite domenii nu seîntâmplă exact opusul. Acest lucru poate fi valabil în cazul informaţiilor generate în afara guvernului, care sunt suficient de importante pentrusecuritatea naţională, iar astfel se justifică clasificarea şi controlarea lor. Celmai concludent exemplu în acest sens sunt informaţiile legate de tehnologia armelor nucleare. Se presupune că aceste informaţii care ar ajuta la proliferarea armelor nucleare ar fi supuse unui control riguros, indiferentdacă provin din interiorul sau din afara guvernului.În Statele Unite, această problemă a făcut obiectul Legii privindenergia atomică din 1954, care a definit datele secrete ca fiind “toate informaţiile privind proiectarea, fabricarea sau utilizarea de armenucleare; producţia de materiale nucleare speciale; sau utilizarea unor materiale nucleare speciale pentru producerea de energie.”

Conform prevederilor legii, acest tip de informaţii sunt supuse controalelor indiferentdacă datele provin din interiorul sau din afara guvernului. (Aceeaşi legeinterzice şi diseminarea de informaţii neclasificate privind proiectarea şimăsurile de securitate în cazul diverselor centre de producere sau utilizare amaterialelor nucleare.)

Cu toate acestea, în Statele Unite există foarte multeinformaţii despre materiale şi arme nucleare la dispoziţia publicului – de aicişi povestea conform căreia un absolvent de fizică strălucit, lucrând cu sursedeschise la o bibliotecă publică, a realizat planurile pentru o bombă nucleară, pe care nişte experţi al căror nume nu a fost precizat le-au confirmat ca fiindviabile.Printre alte informaţii care nu pot fi clasificate, dar care ar putea, înanumite situaţii, să beneficieze de protecţie, se numără:

Informaţii financiare care ar putea facilita câştiguri ilicite pe pieţele decapital sau de mărfuri

•Informaţii tehnologice care nu trebuie dezvăluite inamicilor

•Informaţii personale care ar putea permite unui serviciu de informaţiiadvers să recruteze oficiali guvernamentali fie prin oferirea unor sumede bani celor cu probleme financiare, fie prin şantajarea lor.Protejarea acestui gen de informaţii a implicat asigurarea securităţiicomunicaţiilor, despre care vom discuta în continuare. Câteodată, însă, poateimplica şi alte aspecte. De exemplu, în Statele Unite s-au făcut eforturi învederea aplicării reglementărilor privind exportul de tehnologie şi în cazuldiseminării lucrărilor ştiinţifice legate de aceste tehnologii; cu toate acestea,nu a fost elaborată nicio strategie practică în vederea realizării acestui lucru.În 1982, directorul adjunct al CIA, amiralul Bobby Ray Inman, a menţionataceastă problemă într-un discurs adresat Asociaţiei Americane pentru Progres Ştiinţific. Vorbind despre cercetarea criptologică teoretică şiaplicată, el şi-a manifestat îngrijorarea faţă de faptul că “publicarea laîntâmplare a rezultatelor studiului respectiv va trezi interesul guvernelor şientităţilor străine şi, prin aceasta, va produce daune ireversibile şi inutileintereselor de securitate naţională ale SUA.” Dintre domeniile care ar puteaaduce atingere securităţii naţionale prin punerea în circulaţie a informaţiilor tehnice, Inman a amintit “echipamentele şi programele informatice, altetehnici şi mecanisme electronice, lasere, planurile agricole şi metodele defabricaţie.”

În anii de după 1982, extinderea criptografiei publice a dat naştereunei controverse majore în Statele Unite cu privire la controlul programelor informatice care conţin algoritmi complicaţi de criptare. După cum s-amenţionat în capitolul 2, se fac din ce în ce mai multe studii criptologice însectorul privat, datorită utilizării din ce în ce mai mult a comunicaţiilor electronice în scopuri comerciale. Deşi acest lucru aduce beneficiiimportante din punctul de vedere al securităţii naţionale (de exemplu,comunicaţiile criptate pot contracara încercările de furt tehnologic prin
“pătrunderea frauduloasă” în e-mailul sau în alte sisteme de comunicaţii aleunor companii), a generat îngrijorare cu privire la posibilitatea ca teroriştii,grupările de crimă organizată, de spălare de bani, etc. să obţină acces lafuncţiile de decriptare, ceea ce va zădărnici eforturile de monitorizare a lor întreprinse de organele de aplicare a legii.În ciuda avantajelor recunoscute ale criptării, am susţinut demult timp că proliferarea criptării indestructibile – având învedere capacitatea sa de a împiedica total organele deaplicare a legii din ţara noastră să înţeleagă fişiere pe cares-a pus sechestru şi comunicaţii interceptate referitoare laacţiuni ilegale, care au fost criptate, iar apoi să poată acţiona prompt pentru a combate activităţile periculoase criminale,teroriste şi de spionaj şi a declanşa urmărirea penală – ar reprezenta o ameninţare serioasă şi radicală împotrivaacestor interese centrale şi de o importanţă deosebită laadresa siguranţei publice.

O modalitate propusă de reducere a acestui pericol a fost controlul exportului de software criptografic ce necesita algoritmi de criptare caredepăşeau o anumită “putere” (măsurată în funcţie de dificultatea de rezolvarea cifrurilor rezultate).

În replică, producătorii americani de software aususţinut că acest tip de controale asupra exportului din SUA nu făceau decât să le permită competitorilor străini să pună mâna pe o cotă de piaţă şi mai mare, în detrimentul firmelor americane.

sursa: CONTRASPIONAJUL for Shulshy & Schmitt – Razboiul Tacut, Pg 115

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s