Bunicii sunt partea cea mai vizibila din Dumnezeu

Autor necunoscut

Aseara cautam un loc virtual unde sa-mi adun mintile imprastiate peste zi, in timp ce-l adormeam pe d-nul Petru. Am dat peste Stela Popescu si m-am grabit s-o sar, iar cand falanga se pornea s-apese, mi s-a parut ca o vad plangand. Asa am aflat ca era din Basarabia, unde tatal ei – invatator in sat, a intrat cu ochi caprui in lagarul rusesc si a sarit gardul peste 20 de ani cu ochi albastri. Si nu de la vreo clinica. De la atatea lacrimi.Partea feminina a familiei s-a refugiat in Ardeal, unde, in pragul sarbatorilor de iarna, mama Stelei a vrut sa cumpere 2 kg de carne pentru fete. Cucoana de Ardeal i-a spus asa: „Eu nu am carne de vanzare! Ce ti-a trebuit sa pleci de-acasa?” Iar mama Stelei, i-ar fi spus: „Sa nu dea Dumnzeu sa stii vreodata de ce a trebuit sa-mi parasesc eu casa !”Ei, si aici, vorba moldoveneasca si incarcatura m-au dus fara escala la dimineata-n care, odata cu bunica, a coborat din pod si bomba ca cineva ne-a luat toti sacii de faina.Am revazut-o pe bunica plangand mocnit, duios, ca o fetita smochinita sub un gheb. Bunicul a lansat in deschidere un „inchinarea mamii lor”, si-a inceput sa-si razuiasca spatele de urs de lemnul usii.

Ma asteptam sa fie un ritual de incalzire – luptase in razboi cu rusii si mai avea si-o gaura de glont in suncile din spate. Il priveam fix, ca nu cumva sa-l scap cand rupe usa-n doua si fuge dupa hot. Bunicul s-a frecat de usa ca un motanoi, apoi a obosit, pe urma a uitat si s-a pornit alene catre pat.In ring s-a ridicat bunica, care s-a invartit dupa batista cu trei noduri. A luat un ban si-a dat o fuga la „parintili” cu un bilet. Si-un nume. Avea o banuiala despre casa sutului iar, dupa 7 zile, pedeapsa a lovit in grajdul lui: i-a murit vaca! Dosarul „Faina” s-a clasat cand insusi sutul a carat faina inapoi in pod, cu scuze la bunica si cu ruga sa-i lase macar porcu-n pace!Asa de frumos si de repede raspundea Dumnezeu batranilor rugatori in copilaria mea. Doi bunici si o maimuta ingenuncheau mereu sub trei icoane, in fata unui verde dulapoi, modelul cu „saltare”. Fiecare zi incepea si se sfarsea cu „Tatal nostru” si cu „Imparate ceresc” + trei matanii. Dupa ruga de dimineata, bunicul se spala pana la brau, se imbraca curat si se pierdea in papusoii cei inalti de dupa casa. Il auzeam cum murmura si cum ofta, si daca-s fi avut statura de acum si sufletul de-atunci, poate vedeam cum arata si celalalt batran de taina. Erau vremuri cand Dumnezeu se odihnea pe patul de la geam, si punea umarul la framantat intr-o casuta cat o turta dulce.Bunicii mele dragi ii datorez tot ce e bun in mine, la fel cum fetei ei nu-i multumesc pentru ce-a rupt.

Daca linistea se aseaza ca o binecuvantare dupa orice incercare, si daca nu iau masa inca la salonul „avocati” este pentru ca batrana m-a crescut cu pace. Si-atat de multa dragoste, incat stiam ca soarele nu rasarea pe cer, ci-n casa ei de lut.Pe cat de inumani au fost ai mei, care ma delegau sa pun un nou afis la bloc ca vand si se despart si saptamana asta, despre bunicii mei aflam ca au ceva doar cand bunicul nu venea la masa. Bunica era asa de amarata ca nu-i manca mosneagul, ca nu-i mai trebuia vreo firmitura-n barba. Bunicul meu pleznea de gras, asa ca n-ar fi fost niste clienti pentru o terapie de cuplu.Am stiut cat s-au iubit doar cand batranul a ramas la casa lui din deal. Am vazut-o covrigita in caruta, lipita de sicriu, scancind ca vietatea nimanui. Dupa ce ne-am intors acasa, mesele de pomana s-au umplut in curte. Sarmalele alunecau pe gat si tuica in pahare, ca ce-i placea batranului: sa mance si sa bea, nu? Bunica s-a ascuns ca un copil de noi si poate de durerea ei, dupa o soba. Empatica ca-ntotdeauna, fata cea mare si natanga nu s-a lasat pana nu i-a gasit cuibul; a incercat amuzata s-o scoata pe pisichera de baba in mijlocul satului din mijlocul curtii, unde credea ca-i era locul.Prima limita la care stiam ca ma termin s-a dovedit elastica in noaptea in care am depasit usa dupa care ma astepta intepenita. Am stat in curte o ora, cu un copac in brate, in zapada, inghetata, refuzand sa o vad moarta.

Ma astepta cuminte, ca o vrabiuta de lemn, intr-o cutiuta de brad. In cas’ cea mare, unde nu faceam foc decat pentru musafiri si unde mirosea iarna a prajituri de Craciun si racituri. Familia, in frunte cu fata cea mare si natanga, se amuzau in camera cu soba, la caldura. Viii cu viii, mortii cu mortii. Din casuta de martipan plecau mainile noduroase sub care fetita cat o sticla de lapte se facuse om mare.Imi este dor de ei asa cum imi este dor de Dumnezeu uneori. Dor sa ma ia putin in brate cand picioarele au ispasit prea mult, ori sufletul s-a rupt prea tare.Acum nu-mi vine sa mai rad de Stela Popescu; un alt om cu bunici de uitat si parinti de tinut minte. Si iarasi ma intorc la sfantul parinte si la vorbele lui: „radeti unii de altii si dracu’ de voi toti!”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s