O Europă schizofrenică, obsedată, în care separatismul e la modă

1,5 milioane de spanioli din Catalonia și-au manifestat independența la Barcelona în urmă cu două zile. O veste deloc bună pentru Spania, un stat puternic încercat de criza economică și care are de a face cu mișcarea separatistă bască de zeci de ani. Pentru că e un trend actual, această știre nu a șocat pe nimeni, ba poate chiar încântat niște turiști care au fost la Barcelona și li s-a părut „frumos”. Tâmpenia, pusă în context, e o tâmpenie și mai mare. O fi Catalonia cea mai bogată regiune a Spaniei, dar este totodată și una dintre regiunile care au cerut ajutor financiar guvernului de la Madrid. Dar care pot fi atunci considerentele reale ale acestor tendințe separatiste? Și nu vorbim aici de mișcări separatiste care există de sute de ani și au la bază un drept natural și etnic, cum este în cazul Irlandei sau al Țării Bascilor, ci un nou val separatist care ține mai mult de situația economică actuală a unei anumite regiuni.

Totul are la origine un model de gândire medieval, finanțat perfid de superputerile care își doresc o Europă schizofrenică, obsedată să să auto-fărmițeze până la extincție. Să luăm Catalonia, de exemplu. Această regiune are deja statutul de regiune autonomă. Această regiune iberică a fost colonizată și condusă în istorie de greci, vizigoți, mauri, franci, până în Evul Mediu când identitatea catalană a început să ia naștere. Regatul Aragonului s-a unit dinastic cu Regatul Castiliei în 1469. Autonomia Cataloniei ia sfârșit în anul 1715, când regele Spaniei Filip al V-lea pune capăt autonomiei politice a regatelor care alcătuiesc Coroana Aragonului. Tendințele separatiste au revenit în forță în timpul războiului civil spaniol și s-au manifestat în principal prin acțiunile anarhiștilor și comuniștilor, urmărea fiind o politică dură a generalului Franco de restrângere a manifestărilor catalane care au durat până în anii 1970.

Istoria medievală a acestei regiuni nu este cu nimic diferită de cea a statelor medievale românești, iar cultura catalană care se bazează pe un dialect al limbii spaniole are aceleași caracteristici regionale pe care le are regiunea Bucovina, de exemplu. Cu toate acestea, milioane de catalani doresc independența față de Spania. Adevărul este undeva la mijloc, probabil, și mitingul de acum două zile din Barcelona poate fi pus și în contextul economic din Spania. Este fără îndoială și faptul că Barcelona este un focar al acțiunilor anarhiste și comuniste din Spania, care susțin independența Catalaniei cot la cot cu naționaliștii catalani. Bizar, nu? Chiar deloc.

Toate aceste mișcări separatiste recente din Europa, cum ar fi Lega Nord in Italia care militează pentru idependența Padaniei nu fac altceva decât jocul noilor puteri economice din Asia sau a statelor arabe care sunt prin tradiție inamici ai Europei Occidentale. Este un lucru probat de diferitele dezvăluiri legate de finanțarea acestor partide sau mișcări. Este notoriu deja cazul Jobbik din Ungaria, care militează pentru autonomia așazisului Ținut Secuiesc, care este finanțat de Iran și alte state arabe. O Europă formată din cât mai multe state mici, fără vreo reală putere economică, este o țintă sigură în fața unei Chine puternic financiar sau a unui Iran care dorește să se impună că o putere militară în Orientul Mijlociu. Nu degeaba KGB-ul finanța în anii 1970 și 1980 grupările anarhiste din Germania, Italia și Spania, nu degeaba toți scriitori cu vederi liberale din Europa post-război făceau parte din asociații care promovau libertatea, democrația sau iubirea între popoare, făsă să știe că sunt de fapt, oficine ale Rusiei Sovietice. Orice măsură care putea duce la slăbirea Europei Occidentale, ideologic sau economic, era finanțată și organizată de KGB, cu susținerea unor state arabe.

Astăzi războiul rece a luat forme mai perverse. Catalanii care ies pe străzi cred că se manifestă liber pentru un drept istoric al lor, pentru independență. De fapt, pun umărul fără să știe la slăbirea Europei statale. Cine sunt cele mai puternice state din Europa? Germania, Franța și Marea Britanie, state mari, cu o populație mare, care s-au manifestat în trecut într-un mod colonialist, susținute de resurse umane și financiare apreciabile. Puternici Europei sunt statele mari, nu Lituania sau Muntenegru. Ce importanță strategică sau politică ar putea avea o Catalonie cu o populație de 8 milioane de locuitori într-un context global? Dar o Padanie muntoasă sau un ținut secuiesc înconjurat de România, cu un nivel de trai scăzut, cu o economie veșnic subvenționată?

Se urmează în mod schizofrenic modelul medieval, cu multe state mici, unde fiecare e stăpând pe destinul său. Urmează ca Europa să devină un furnicar de orașe-stat, unde doar câteva state puternice, cele care acum conduc și Uniunea Europeană, vor mai avea un cuvânt de spus.

George Bara

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s