Criminalitatea juvenila: cercetarea fenomenului si modele de prevenire

Lect.univ.dr.Ion M. ANGHEL

Pentru prevenirea criminalitaţii juvenile este foarte importantă cunoaşterea relaţiei dintre mediul familial, influenţa şi dezvoltarea personalităţii copilului, influenţa pe care acest mediu o poate avea în apariţia actelor delincvente a copiilor, deoarece aceste relaţii se reflectă la nivelul întregii comunităţi.
Ponderea importantă a tineretului în structura socială actuală, ca şi contribuţia lui tot mai marcantă în diverse domenii ale vieţii economice, sociale şi spirituale, revigorează discuţiile şi controversele, mai vechi şi mai noi, privind statusul şi rolul acestei categorii de vârstă extrem de mobilă şi de creatoare. Privit fie cu circumspecţie, fie cu ostentaţie şi reticenţă, tineretul începe să fie considerat ca o grupare importantă, comparat cu un „seismograf” social, care declanşează sau înregistrează cele mai imperceptibile transformări şi mişcări din domeniul social şi politic.
Confruntaţi cu oportunităţi diferenţiate, care nu permit accesul relativ şi egal spre valorile şi bunurile sociale, o parte din tineri nu reuşesc să surmonteze exigenţele impuse de normele sociale, deviind uneori de la ele şi încercând să îşi suplinească frustrările prin mijloace nelegitime.
Fără îndoială, este dificil de evaluat şi, mai ales, de prognozat evoluţia dinamicii şi intensităţii fenomenului de criminalitate juvenilă în ţara noastră, în următorii ani. Abandonând definitiv concepţia dispariţiei delincvenţei prin educarea conştiinţei tinerilor, ca şi cea a „importului” sau a „influenţei exterioare” a infracţionalităţii, trebuie semnalat faptul că datele statisticilor penale (care au început să fie date publicităţii după o tăcere de o jumătate de secol) atestă o intensificare şi o agravare a infracţiunilor comise de minori şi de tineri. Ele cresc de la o zi la alta, de la o lună la alta, sporind în gravitate şi periculozitate. Ne confruntăm deja cu infracţiuni ca prostituţie, pornografie, trafic de droguri, atacuri înarmate, pe care le consideram „străine” societăţii noastre cu puţin timp în urmă.
Principala problemă care se pune este de a preveni proliferarea acestor infracţiuni în rândul tinerilor, dar nu prin instituirea unui „cordon sanitar”, ci prin măsuri elaborate ştiinţific, care să fie aplicate numai dacă există garanţia că au fost receptate, înţelese şi urmate de către tinerii cărora le sunt adresate. Se cuvine deci să pledăm mai degrabă pentru un program de „terapie socială” a fenomenului de criminalitate juvenilă, pornind de la cunoaşterea şi combaterea cauzelor şi a condiţiilor care îl generează sau favorizează la nivel macrosocial, microsocial şi individual.
La nivel macrosocial, măsurile de prevenţie şi profilaxie sunt mai dificil de elaborat şi aplicat. Trebuie însă evitată pe cât posibil multiplicarea textelor legislative care să includă norme prohibitive pentru tineri. La nivel microsocial se impune revitalizarea funcţiilor de bază ale instituţiilor sociale cu rol educativ şi de control social – familia şi şcoala.
Întrucât şcoala reprezintă factorul primordial al socializării morale şi al integrării adolescentului în societate, se impune adoptarea unor măsuri de stimulare economică a familiilor cu dificultăţi financiare, care au în creştere sau întreţinere copii minori.
La fel de importantă mi se pare revitalizarea serviciilor de asistenţă socială – mai degrabă timidă acum – care se pot implica benefic în protecţia şi ocrotirea familiei şi a adolescentului cu probleme de adaptare şi comportare socială. De asemenea, salutară s-ar dovedi şi multiplicarea cabinetelor de consultanţă familială.
La nivelul şcolilor se poate organiza o bună profilaxie a manifestărilor predelincvente în rândul elevilor, prin utilizarea unor instrumente de predicţie, ca şi prin folosirea unor „scale de evaluare” a stării educaţionale şi morale a acestora. Legătura dintre părinţi şi cadrele didactice ar trebui diversificată şi permanentizată.
În viziunea acestei gândiri, aplicarea soluţiilor amintite şi a altora prezentate continuare trebuie să pună accent pe latura educativ-preventivă de dezvoltare şi stimulare a autonomiei morale a tinerilor şi de evitare a constrângerii şi a supravegherii juridice a acestora, facilitându-le adaptarea la cerinţele normelor sociale şi participarea la exigenţele vieţii sociale.
Prefigurarea naturii delincvenţei
Un program responsabil trebuie să cuprindă o descriere cât mai exactă a naturii delincvenţei în comunitate. De asemenea, este necesară o analiză etiologică amănunţită, fiecare cauză implicată trebuind raportată la numărul de cazuri în care este întâlnită.
Nu este deloc simplu să descrii natura delincvenţei într-o comunitate ori, mai ales, incidenţa unei cauze anume în rândul tinerilor, în general. Comunitatea este cea care trebuie să hotărască ce tip de devianţă consideră a fi cea mai periculoasă. A fost testat în SUA cu mult succes, un proiect numit CAPER (Crime Analysis Project Evaluation Research) care, pe baza a 33 de itemi (modele), converteşte faptele în puncte, realizând astfel o ierarhizare a acestora în funcţie de pericolul pe care i-l acordă comunitatea.
Itemii sunt analizaţi şi primesc puncte în funcţie de o serie de criterii, precum: locul faptei, ora faptei, tipul faptei, nivelul de violenţă folosit, valoarea pierderilor etc. Aceste date pot măsura la fel de bine gradul de delincvenţă într-o comunitate, oferind în acelaşi timp o descriere exactă a infracţiunilor săvârşite, funcţie de multiple criterii.

Inventarierea resurselor comunităţii
Iniţiatorii planului de prevenire şi combatere a delincvenţei trebuie să se asigure că în comunitatea ţintă a planului există suficiente resurse, care pot fi folosite în efortul comun. La luarea oricăror decizii este necesară o evaluare exactă a acestor resurse disponibile.
Prin resurse înţeleg atât resursele financiare (fie ele alocate de bugetul central sau local, sponsorizări, colecte, donaţii), cât şi resurse umane – atât de necesare în implementarea efectivă a acestui program. Este indicată atragerea tinerilor în aceste eforturi şi mai ales a studenţilor la ştiinţe sociale (drept, sociologie, psihologie), cărora acest program le oferă şi un excelent material de studiu.
După cum am subliniat, este absolut necesară implicarea tuturor instituţiilor publice şi private a căror activitate implică un impact asupra vieţii copiilor. Pentru o integrare eficientă a acestora în program trebuie cunoscută şi descrisă activitatea instituţiilor şi măsura în care înţeleg să se implice, pentru a evita pericolul fragmentării programului, ori dublarea funcţiilor acestora.
Selectarea instituţiilor participante trebuie făcută după criterii de genul: aşezare în teritoriu, tipul de servicii oferite, acoperire teritorială, profesionalism, rezultate anterioare etc. Sunt, bineînţeles, necesare şi informaţii despre costul programului, implicarea voluntarilor putând reduce aceste costuri.

Implementarea programului naţional în comunităţile locale
Iniţierea şi derularea unui program naţional de prevenire şi combatere a delincvenţei nu exclude în nici un mod aplicarea programelor de prevenţie locale. Existenţa acestora este salutară, delincvenţa cunoaşte forme specifice şi particulare fiecărei comunităţi în parte. Pentru unitate de scopuri, însă, este recomandată integrarea acestor programe locale în programul naţional, cu respectarea unor criterii de convergenţă:
1. scopul şi mijloacele asumate de cele două programe;
2. natura populaţiei ţintă căreia îi este adresat programul;
3. măsura în care scopurile planului de prevenţie local sunt satisfăcute de cel naţional;
4. existenţa unor metode alternative de îndeplinire a scopului;
5. informarea reciprocă despre experienţa şi rezultatele obţinute.

Evaluarea
Programul trebuie cu grijă evaluat, iar rezultatele folosite pentru îmbunătăţirea şi/sau redefinirea conceptuală a planului de prevenire. Aş spune că evaluarea este parte integrantă a efortului de prevenire. Importanta sa este dată de faptul că prin evaluare se stabilesc criteriile de măsurare a performanţelor planului şi se furnizează informaţii folositoare pentru corectarea eventualelor neconcordanţe.

Organizarea şi coordonarea programului
Tema centrală a acestei scurte dezbateri este reprezentată de modul în care organizaţiile şi instituţiile (deopotrivă guvernamentale sau neguvernamentale) pot fi aduse să lucreze împreună în scopul creării unor structuri organizaţionale care să opereze cu succes în domeniul prevenirii delincvenţei. De altfel, atingerea scopurilor propuse de un asemenea program de anvergură presupune o mare dorinţă şi putere de persuasiune, pentru a găsi o cale într-un labirint de măsuri legale, interese locale şi prejudecăţi. Lucrând cu diferite legi şi regulamente mereu în schimbare, foarte multe agenţii şi instituţii interesate în prevenirea delincvenţei au eşuat în demersurile lor. Acest lucru s-a întâmplat nu din cauza unei rele intenţii, ci mai degrabă a unei lipse de informaţii, datorată unei planificări defectuoase a programului şi a naturii limitarii comunicării cu alte instituţii similare.

Rolul autorităţilor centrale şi locale
Aşezarea în teritoriu, populaţia, modul de organizare, aspectele culturale, temporale şi spaţiale – diferenţele dintre diferitele comunităţi din aceste puncte de vedere – toate au efect asupra modului de organizare şi a structurilor operaţionale care aplică acest program. Un astfel de program de combatere şi prevenţie a delincvenţei, organizat la nivel central, nu este susceptibil de succes, dacă nu răspunde valorilor specifice comunităţii. Această lipsă de înţelegere a problemelor caracteristice comunităţilor s-a constituit în trecut într-o barieră în calea reuşitei unor astfel de programe.
Este deja acceptată ideea conform căreia problemele legate de infracţionalitate şi delincvenţă pot fi rezolvate cel mai eficient la nivel local prin implicarea directă a celor care sunt cel mai aproape de comportamentul definit ca inacceptabil sau ilegal. Aceste persoane sau instituţii nu numai că ştiu cel mai bine care este natura specifică a delincvenţei în regiunea lor, dar sunt mai în măsură să prevadă eventualul impact al unui asemenea program şi să aleagă cea mai bună strategie de implementare. Controlul local asupra operaţiunilor şi serviciilor oferite de program dă, în acelaşi timp, comunităţii un mare impuls şi încredere că părerea lor este importantă, încurajând participarea la efortul de prevenire. Este importantă deci crearea unor Birouri de Prevenire a Delincvenţei, care să monitorizeze eforturile locale de prevenţie.
Pe de altă parte, este adevărat că autorităţile centrale au o viziune mai amplă asupra fenomenului, deţinând în acelaşi timp resurse mai importante. De aceea, este important contactul permanent între autorităţile centrale şi locale, contacte materializate în schimbul de idei şi oameni, alocări de resurse financiare de la buget etc. Autorităţile centrale n-ar trebui să îşi asume rolul principal în furnizarea de servicii în cadrul programului. Este rolul autorităţilor locale să acţioneze pe baza programului şi să găsească în teritoriu agenţiile şi instituţiile cele mai potrivite în aplicarea programului. În concluzie, rolul autorităţilor centrale în prevenirea delincvenţei trebuie să se limiteze la a furniza asistenţă financiară şi de specialitate (consilieri), precum şi cadrul legislativ care să faciliteze activităţile locale.
Cum se poate realiza o astfel de asistenţă? Modul cel mai la îndemână pare a fi o Agenţie de Stat pentru Copii şi Tineri, care să aibă drept unică responsabilitate dezvoltarea unor astfel de servicii. Organizarea sub forma unor agenţii de acest tip furnizează mari avantaje:
• un singur buget – ceea ce presupune o cunoaştere exactă şi detaliată a resurselor financiare;
• posibilitatea de a controla alocarea resurselor şi folosirea lor eficientă;
• dezvoltarea de servicii uniform repartizate acolo unde este nevoie;
• capacitatea de cercetare şi evaluare globală – care poate lipsi la nivel local;
• posibilitatea de a coordona şi asigura continuitatea serviciilor;
• conştientizarea la nivel central a nevoilor copiilor şi tinerilor.
Fără o asemenea agenţie, centralizarea datelor, schimbul de experienţă şi conştientizarea rezultatelor ar fi dificil de realizat.

Participarea instituţiilor specializate
Una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă organizatorii unui asemenea plan este determinarea şi alegerea instituţiilor de profil, care vor participa la program. Crearea unei structuri care să acţioneze eficient în atingerea scopului propus presupune integrarea mai multor agenţii şi instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, care au posibilitatea şi resursele necesare rezolvării unei părţi a problemei.
După cum se observă în ţara noastră, foarte multe programe de angajări sau recalificări a tinerilor, programe şi şcoli de vacanţă pentru copii sunt oferite de către organizaţii neguvernamentale, cu fonduri provenite din sponsorizări. Aceste organizaţii sunt, însă, cel mai adesea excluse din programele de prevenţie locale, de către organismele guvernamentale care au un veritabil monopol în desfăşurarea acestor programe. Mai mult chiar, deşi O.N.G.-urile solicită de foarte multe ori ajutorul agenţiilor de stat, acest ajutor, atunci când este oferit, este condiţionat şi nesistematic.
Prevenirea delincvenţei presupune însă angajarea colectivă şi participarea activă a tuturor agenţiilor şi instituţiilor specializate, care pot oferi resurse umane şi financiare. Aceste structuri trebuie aduse să lucreze împreună pentru a avea o reală înţelegere a fenomenului, soluţii eficiente şi capacitate puternică de a răspunde provocărilor.
Procesul de planificare, organizare şi coordonare a programului de prevenire a delincvenţei presupune, deci, îmbunătăţiri majore în ceea ce priveşte:
1. Implicarea organizaţiilor specializate.
2. Întărirea şi cooperarea organizaţiilor.
3. Intercomunicarea organizaţiilor.

Implicarea tinerilor
Se spune despre tineri că sunt iresponsabili, nerăbdători, leneşi, idealişti, intoleranţi, instabili şi naivi. La fel se spune despre adulţi că sunt materialişti, manipulativi, restrictivi, rigizi, neînţelegători, autoritari. Asemenea stereotipuri creează conflicte majore între valorile tinerilor şi cele ale adulţilor. Soluţia acestor conflicte rezidă în mai multă onestitate şi deschidere între diferitele grupuri şi poate fi oferită de implicarea deopotrivă a tinerilor şi adulţilor în efortul de prevenire a delincvenţei. Există multe oportunităţi de creştere a participării tinerilor la viaţa socială, economică şi politică, pornind de la activităţile care le sunt destinate (cum este şi aceasta) şi până la implicarea acestora la dezvoltarea unei legislaţii naţionale în ceea ce-i priveşte. Cu puţină pregătire, tinerii pot dobândi abilitatea de a participa la toate nivelele la care operează un asemenea program. Sigur că implicarea tinerilor nu va fi uşoară. Ei aduc o perspectivă diferită asupra lucrurilor şi, de cele mai multe ori, soluţiile nu ţin seama de modul tradiţional de rezolvare a problemelor. Această prospeţime a gândirii face însă participarea acestora de nepreţuit şi tocmai de aceea tinerii trebuie să fie participanţi deplini în programul de prevenţie care, în ultimă instanţă li se adresează.

Finanţarea programului de prevenire
Conceptul de prevenire a delincvenţei a câştigat foarte mult sprijin în ultima vreme, cel puţin la nivel de suport verbal. Ar fi timpul ca acest suport să se concretizeze, cu atât mai mult, cu cât, până acum, aceste programe au fost out-sideri în competiţia pentru resurse, ce-i drept, limitate. Multe programe au eşuat însă, datorită lipsei de finanţare la un nivel care să permită respectivelor programe să îşi dovedească eficienţa.
Multe probleme de finanţare apar datorită incapacităţii agenţiilor responsabile de prevenirea delincvenţei, de a-şi administra resursele şi de a-şi publicita reuşitele. Pe de altă parte, ne confruntăm şi cu ezitarea finanţatorilor de a aloca bani unui program care nu poate permite reuşite rapide sau spectaculoase.
Tradiţional, Guvernul este principalul susţinător şi finanţator al programelor de prevenire a delincvenţei juvenile. Din păcate, însă, în mod asemănător programelor locale, şi cele guvernamentale suferă de o lipsă de definire a termenilor şi stabilire a obiectivelor ţintă, cauzând o investire a banilor în programe variate dar care, de multe ori au o legătură cel mult indirectă cu comportarea delincventă. În condiţiile în care, în România, statul este în continuare principalul finanţator al acestor programe, este de recomandat asigurarea unei continuităţi în finanţarea organizaţiilor şi agenţiilor ce administrează asemenea programe, cu obligaţia acestora de a stabili cu mare acurateţe priorităţile de alocare a fondurilor şi rezultatele aşteptate.

BIBLIOGRAFIE :
Sorin Rădulescu, Dan Banciu, „Introducere în sociologia delincvenţei juvenile”, Ed. Medicală, Bucureşti, 1990, Pag. 178;
Doru Luminosu, „Sociologie juridică” Ed. Negotium, Bucureşti, 1996, Pag. 22;
Ana Rodica Stăiculescu – Brezeanu, „Sociologie Juridică. Metodologie, Metode şi tehnici de cercetare”, Ed. Libri Maris, Constanţa, 2001, pag. 16;
Bernard Berelson, „Content Analysis In Comunicaţion Research Apud R. Stănoiu, Criminologie”, Casa de Editură şi presă Şansa, Bucureşti, 1998, pag. 36-37;
Petre Andrei, „Opere Sociologice”, Ed. Academiei, Bucureşti, 1978, pag. 95;
„A Program management System for Youth Development: Implicaţion for the Human Services”, Prepared by the Youth Development Program, University of Colorado, 1994;
„A Statewide Program for Children and Youth Services – A Paper Prepared by the Depertment of the California Youth A authority”, Sacramento, California, 1992;
„Information Needs and Plans to Meet Them” , Prepared by the American Institutes for Research for Office of Juvenile Justice and Delinquency Prevention;
White House Conference of Youth, 1990.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s