Ion Antonescu – Destainuiri sub ancheta, de Marcel-Dumitru Ciuca

Maresalul Ion Antonescu tanar

Maresalul Ion Antonescu tanar

In anticamera dictaturii regale

14 aprilie 1946
Seara – 21.30

Avram Bunaciu (în continuare A.B.): Cum va simtiti?(1)

Ion Antonescu (în continuare I.A.): Este umezeala aceasta, cimentul acesta, gratiile, nu este soare si lumina. La rusi, în fiecare zi ne plimba la soare 30 de minute. Nu numai pe noi, dar pe toti prizonierii. Sateam, la început, în case speciale.

A.B.: Dar, în conditiile date, zgomotul a disparut?

I.A.: Da, a disparut. Am trecut prin 4 revolutii si trei razboaie, dar asemenea lucruri nu s-au întâmplat. Soldatii de pe sala parca ostentativ încarca si descarca armele. Alaturi de mine sunt si 2 doamne. Rusii nu faceau asta, si în tara aceasta, pe care am servit-o 45 ani, sa se întâmple asa ceva! Cred ca nu este frumos.

A.B.: Cu mâncarea? Aveti oarecari nemultumiri?

I.A.: Mâncarea este mai buna, ar fi bine sa o aduceti de la „Continental”, costa tot atât si mi se pare ca este mai bine preparata.

A.B.: Aveti preferinte în privinta mâncarii? Regimul e multumitor?

I.A.: Eu nu manânc carne, ci numai vegetale. Dar nu am nici o pretentie. Imi dau seama ca, pentru fiecare în parte, nu se poate face regim special.

A.B.: Daca însa medicul recomanda, puteti capata.

I.A.: Eu am nevoie de vitamine. Asta-seara mi-a dat. Am cerut nuci sparte; ce poate fi mai simplu? Am capatat o data si apoi a încetat. Daca s-ar putea, putina dulceata, lapte cu orez; carne nu manânc decât la gratar. Daca s-ar putea sa capat fructe si brânza de toate categoriile.

A.B.: Trebuie sa ne spuneti anumite probleme, care trebuiesc lamurite. Acestea trebuie sa în ceapa cu legatura dv. prima, pe care ati avut-o cu legionarii. Când ati avut prima legatura cu legionarii, înainte de 6 septembrie [1940]?

I.A.: De mult, dar nu legatura politica. Eram un om care jucam un rol oarecum preponderent în viata româneasca, politica si militara. Desigur ca legionarii vroiau sa aibe legaturi cu mine.

Nu stiu daca stiti, eu am fost atasat militar în strainatate. M-am întors în 1926. In timpul acela auzisem de legionari si de un asasinat pe care îl savârsisera ei, nu stiu exact unde, la Focsani, la Iasi.
Eu am fost, întotdeauna, contra crimelor, mai ales contra crimelor politice. Aveam un resentiment contra oamenilor cari recurg la astfel de mijloace. Nici ei n-au mai facut nimic pâna în 1933, când regele Carol al II-lea ma chemase sa-mi încredinteze sefia Marelui Stat Major.
Eram la Geneva, când mi s-a propus Ministerul de razboi. Am refuzat.

A.B.: De ce ati refuzat?

I.A.: Partidul Liberal, în a carui formatie trebuia sa intru, nu venea cu reforme. Eu ceream libertati depline în departamentul meu.
Am fost chemat de Duca, m-a chemat în ianuarie 1933, mi-a propus Ministerul de razboi; am refuzat de atunci. El mi-a spus: „Curând vom veni la putere”. Am discutat punctele de program si am afirmat ca locul meu este la Statul Major daca se pune un ministru de razboi cu care sa ma pot întelege […] (2).

A.B.: Care au fost parerile regelui Carol II fata de legionari?

I.A.: Ostilitate completa. Am refuzat Statul Major. In decembrie 1933, regele îmi propusese sa fiu sef de Stat Ma jor si sa fiu fac-totum în tara. Am spus: „Maiestate, mie nu-mi trebuiesc galoane, mie îmi trebuiesc garantii ca voiu putea lucra, trebuie reorganizata armata, caci altfel vom strica ceea ce am construit. Eu stiu ca regalitatea fara armata puternica nu poate exista; de asemenea, garantia ca granitele României Mari vor fi pastrate nu se poate fara o armata puternica, bine organizata”.

Regele îmi spusese ca voi fi fac-totum în tara. Dv. stiti, cred, ca regele venea [la Statul Major] si lucra cu mine câte 5-6 ore zilnic. Discutam împreuna chestiuni militare si politice. In timpul acesta s-a întâmplat omorârea lui Duca, catastrofa aceea. Atunci a fost un moment de panica. Regele a vrut sa-mi treaca statul [conducerea guvernului]. Nu mi-a spus direct, dar am aflat-o ulterior, ca regele ma cautase la telefon, la Bucuresti, la Predeal, la Constanta.
Mi-am dat seama ca a fost o crima legionara, în care se spunea ca Nae Ionescu ar fi fost sfatuitorul, si ca a avut un rol preponderent.
Pe scarile Ateneului, unde fusese depus corpul lui Duca, m-am întâlnit cu [Ion Manolescu] Strunga si Inculet, cu care am avut o discutie si carora le-am spus: „Sunteti raspunzatori de moartea lui Duca, pentru ca sunteti slabi”. De la cimitir, d-nii Tatarescu, Inculet si Strunga au sters-o la Sinaia.
Mi s-a propus sa fiu ministru de razboi. In vremea aceea, ministrul de razboi era un om slab generalul [Nicolae] Uica.
Si Titulescu a spus ca sa intru în guvern. El a spus ca numai daca intra Antonescu în guvern, va avea o siguranta. El era condamnat de legionari. Am refuzat. Eugen Cristescu si Hârjeu au fost la mine sa-mi vorbeasca în aceasta directie.

A.B.: Ce rol avea Eugen Cristescu?

I.A.: Era om al Sigurantei.

A.B.: Din partea cui venea Eugen Cristescu, din partea Palatului, a ministrului de interne, din partea vreunui partid politic?

I.A.: Nu pot preciza. Si atunci am refuzat, nu am acceptat Ministerul de razboi. […] Am ramas sef de Stat Major, pâna a intervenit un mic incident pe chestiunea d-nei Lupescu.
La Statul Major vine, într-o zi, generalul [Constantin] Ilasievici, cu care eram prieten de mult, ne si ziceam pe nume. El ma invita, pentru o zi de miercuri, cu doamna, la el la masa. Cu toate ca nu ma duceam nicaieri, invitatia aceasta, având în vedere ca era prieten cu mine, am acceptat-o si am facut imprudenta sa nu-l întreb cine va mai fi la masa. In dimineata de miercuri a venit, din nou, g-ralul Ilasievici si a repetat invitatia, insistând ca nu cumva sa lipsesc. Mi-a spus apoi ca vine si d-na Lupescu la masa. Eu m-am revoltat si i-am spus ca sunt anumite principii care ma împiedica, pe mine, ca sef de Stat Major, sa iau parte la aceasta masa si, ca sef de Stat Major, voi pierde autoritatea si în functia în care ma gasesc îmi impune o atitudine corecta.

Ilasievici mi-a spus ca regele i-a cerut aceasta. Atunci am spus ca merg, pentru ca nu vreau sa ofensez pe rege, dar ca regele sa-si aleaga alt sef de Stat Major. D-na Lupescu a stat la masa în dreapta mea si tot timpul încerca sa discute cu mine. Contrar uzantelor, eu am plecat, cu nevasta, înaintea d-nei Lupescu. Aceasta s-a întâmplat în februarie 1934. I-am spus lui Ilasievici sa spuie ceea ce îi comunicasem, regelui. Si, de atunci, am avut raporturi din ce în ce mai rele cu regele; am facut eforturi sa plec de la Marele Stat Major. Am scris d-lui Tatarescu ca plec.

Intre timp, eram invitat la Conferinta Micii Intelegeri, la Praga, si, apoi, la o conferinta la Paris, de unde am adus material de 2 miliarde de lei [corect, 2 mili oane], pe care g-ralul Gamelin le daduse României. Si g-ralul Gamelin a spus ca aceasta nu o face pentru România, ci pentru g-ralul Antonescu, a carui persoana prezinta încredere.
In tara, în timpul acesta, iesise Garda de Fier, care facea progrese.

In timpul când eram sef de Stat Major, a venit la mine dl. [Nicolae] Mares si mi-a spus ca Codreanu vrea sa ma vada. Am spus ca, fiind sef de Stat Major, nu pot lua legaturi politice; l-am vazut dupa aceea.

A.B.: Ati putea sa ne spuneti continutul acestei întrevederi?

I.A.: Codreanu vroia sa ma vada. El era un nationalist. Am crezut si eu ca era sincer în aceasta privinta […]
M- am întâlnit cu el în casa lui Nicolae Mares. Nu mi-a facut impresie buna. Era un om cu putina cultura politica, un mistic.
El facuse o declaratie, ca a doua zi dupa ce va veni la putere, va orienta politica externa a României numai spre Germania si va omorî pe acei cari vor fi contra lui. Am spus ca aceasta declaratie nu este o declaratie a unui om politic, ca aceasta declaratie a lui însemneaza sinucidere politica. I-am spus ca în tara aceasta sunt multi oameni care gândesc altfel decât el; i-am mai spus ca sunt contra: „Daca vrei sa ma împusti, împusca-ma” […]

A.B.: Care a fost raspunsul lui Codreanu la afirmatia dvs.?

I.A.: N-a raspuns. I-am spus: „Ai sa ma împusti?” N-a avut nici un raspuns.

A.B.: Ati avut impresia ca glumeste? Nu v-a spus motivele?

I.A.: El era mistic. Era ferm convins. L-am vazut de 2 sau 3 ori, la Predeal. M-am întâlnit la sportul de iarna. Niste tineri care aveau un aparat de fotografiat ne -au prins, fotografia aceea a fost publicata prin ziare.

Pe chestiuni de politica interna am discutat în 1938, când a fost catastrofa în alegeri a lui Tatarescu. Pe rege nu-l mai vazusem. Intre timp fusesem numit la Corpul teritorial si aceasta a fost o umilire. Regele ma declasase prin aceasta. Mi-am dat demisia. Nu a fost primita si am reînnoit-o. Inainte de Craciun, m-am pomenit cu Goga, care a venit la mine si mi-a spus sa nu plec la Predeal, ca vine la putere si are nevoie de mine. Eu i-am spus: „Cum vii la putere? Cu 10 deputati pe care-i ai?” „Viu la putere – a spus el – ce ti pasa?” Si mi-a cerut concursul. Am refuzat. A avut loc o lunga discutie pe chestiunea programului de politica interna si externa. Am plecat totusi.

Dimineata, a venit d-na Goga la mine si a spus ca ma cheama regele la Palat. Eu n-am vrut sa plec. A intervenit Mares, insistând sa plec, si am plecat la Palat; am avut o discutie cu regele si am spus: „Maiestate, îti multumesc ca ai reluat relatiile cu mine”; i-am spus ca nu pot sa fiu într-un loc unde nu se face nimic. I-am mai spus: „Maiestate, nu pot sa primesc, mi-ai dat garantii, odata, în trecut, si nu te-ai tinut de cuvânt”. „De data aceasta o sa ma tin de cuvânt, a spus regele. Acum va fi mai usor, am desfiintat partidele politice”.

A.B.: Nu v-a speriat politica aceasta? Fac eu ce vreau?

I.A.: Nu m-a speriat, fiindca regele Carol nu era un om perseverent si nu se tinea de cuvânt.

A.B.: Nu vi se parea un teren periculos?

I.A.: I-am spus ca un rege „se sprijina pe armata si pe partidele politice”, adaugând: „Când va veni furtuna, pe ce te vei sprijini?” El a dezorganizat partidele politice, a ramas singur si a facut ceea ce a facut. Am refuzat colaborarea în acel guvern, am spus regelui ca formatiunea nu e serioasa si nu se va putea mentine si i-am spus ca acesta este primul guvern nationalist.

A.B.: Ce întelegeti printr-un guvern nationalist?

I.A.: Un guvern care sa pazeasca granitele. Ungaria, la Geneva, câstigase toata Europa de partea ei. Eu mi-am dat seama ca procesul nostru era pierdut acolo.
A.B.: Care era plângerea Ungariei în defavoarea noastra?

I.A.: Spunea ca noi suntem o tara de tigani, eram prezentati ca oameni care nu stiu sa-si administreze tara…

A.B.: Ei nu puneau problema nedreptatilor din punct de vedere national, al oprimarii natiunilor conlocuitoare?

I.A.: In Anglia, când am fost acolo, mi s-a spus ca România nu este condusa de oameni democrati si ca singurul om democrat din tara noastra era numai Maniu.

A.B.: Acesta era obiectul acestui guvern?

I.A.: I-am spus Maiestatii Sale: „Armata este o celula din unitatea celulelor care formeaza statul”. Armata pe care o organizasem pe când eram seful Statului Major era o celula într-adevar sanatoasa. Organismul întreg al tarii era putred si se stie ca o celula sana toasa într-un organism putred, putrezeste si ea. Un stat puternic nu va putea exista decât daca va fi bine organizat.

A.B.: De ce, pentru aceasta idee, era nevoie de un stat nationalist?

I.A.: Stat nationalist… Dar ce a fost Revolutia Franceza?

A.B.: Notiunea de nationalist completata. Ceea ce cuprindea ea în ultimul deceniu era un caracter de înecare a calitatilor celorlalte popoare, o negare completa a existentei lor. La noi nu se pune problema pe social, ci mai mult pe national. Cel mai democrat stat este si un stat national.

I.A.: Era un secol al nationalitatilor. Noi intram în seria statelor democratice. Se facuse Sfânta Alianta. Reactiunea mare a fost contra Revolutiei Franceze. Pecetea acestui raspuns a fost Sfânta Alianta, facuta de tarul Alexandru al Rusiei. Liga Natiunilor, care s-a creat, ar fi dat rezultate daca ar fi fost într-adevar o liga a natiunilor.

A.B.: Prin Tratatul de la Versailles, România si-a largit granitele. Caracterul tarii noastre a fost antinational si antipopular.

I.A.: In tara la noi, Armata, Magistratura si Scoala erau nationaliste.

A.B.: Ideea nationala la noi s-a confundat cu ideea sovina.

I.A.: Eu am trait o bucata de vreme în Anglia. Am calatorit foarte mult, aproape în toata Europa, si am studiat caracterele popoarelor în tarile în care am locuit. Am fost în Franta, Anglia, ale caror caractere le-am studiat. De asemenea, am aprofundat si caracterul tarilor nordice; în Germania n-am fost. Eram un om care nu cunostea altceva decât casa si cartea. Am citit cartea lui Hitler, Mein Kampf, pe marginea careia am facut o seama de adnotari. In timpul acela, Henderson a tiparit o carte, alba sau albastra. Aceasta carte este adnotata de mine si veti putea vedea care e parerea mea. Aceasta carte se gaseste în biblio teca mea din Predeal, o puteti gasi si vedea.

A.B.: Asa s-au conturat lucrurile, în 1938, în guvernul Goga.

I.A.: Da, am spus ca nu pot reface armata, daca nu se reface statul. Am discutat împreuna toate problemele, probleme financiare, economice, militare, caci eu, cu toate ca sunt militar, am studiat aceste probleme. Militarii, în general, nu cunosc aceste chestiuni. Eu am studiat toate acestea, stiind ca voiu avea un rol în stat.
Am fost, într-o zi, de patru ori la Palat si am discutat, am cerut largirea bazelor nationaliste. Regele mi-a spus sa fiu chiar eu presedinte [de Consiliu de Ministri]. Or, acest lucru nu puteam sa-l primesc, Goga îmi era prieten si nu puteam, în spatele lui, fara sa-i aduc si lui la cunostinta, sa fac acest lucru.

A.B.: Pe Goga unde l-ati cunoscut?

I.A.: Pe Goga l-am admirat ca orice bun român, ca poet si nationalist. In timpul razboiului mondial, l-am cunoscut personal. L-am cunoscut mai bine în 1919, când eram atasat pe lânga regele Ferdinand, în prima sa calatorie în Ardeal. In timpul calatoriei, eu tocmai eram în curs de a scrie o carte, care a avut mare succes de librarie în vremea aceea, a fost chiar tradusa în limba engleza, se numea Românii, originea si drepturile lor.(3) Cu Goga m-am mai întâlnit de multe ori, la Predeal, unde aveam vila.
A.B.: De când aveati vila la Predeal?

I.A.: Din 1933. Goga era un visator, el nu era un organizator. Era nationalist si foarte democrat, s-a ridicat de jos, deci nu putea fi decât democrat.
A.B.: In 1938 îl cunosteati bine pe Goga?

I.A.: Da. Regele mi-a spus: „De ce nu faci d-ta chestiunea aceasta?”, adica sa deviu sef de guvern. Eu i-am spus regelui: „Datorita lui Goga sunt astazi în fata Maiestatii Voastre”.

Lui Goga i-am spus sa nu-si slabeasca situatia, propunându-ma pe mine. Eram în lupta cu regele. Eu am propus lui Goga ca, pentru mai multa siguranta, sa-si lar geasca baza guvernului cu oameni de ai lui Codreanu si Gheorghe Bratianu. Gh. Bratianu capatase multa popularitate, se prezentase singur în fata tarii, în alegeri, rupt de Partidul Liberal. Spuneam sa fie împreuna cu Codreanu, Gh. Bratianu si nu mai stiu cine. Am spus ca eu sunt un om de caracter si nu pot lua locul lui. Am trimis dupa Codreanu si Gheorghe Bratianu, pentru ca sa se discute cu ei largirea bazei guvernului natio nalist. Acesta era primul guvern nationalist în tara noastra.

A.B.: De unde cunoasteti pe Mihai Antonescu?

I.A.: Este ruda dupa tata cu mine, tatal lui era var de al doilea cu tatal meu. Era profesor universitar de drept international, era un avocat cu mare vaza. Apoi ne-am cunoscut mai bine cu ocazia procesului meu de bigamie. Acest proces mi-a fost intentat pentru ca sa fiu discreditat. Principalul avocat a fost Mihai Antonescu. Nevasta mea fusese casatorita în Franta si, cum legile franceze sunt aspre la pronuntarea divorturilor, procesul nu era terminat când eu ma casatorisem cu dânsa. La sfârsit, când s-a dovedit nevinovatia mea, procurorul a terminat discutiile procesului meu de bigamie cu un elogiu adus mie, ca om si ca militar, asa cum rar mi-a fost dat sa fiu elogiat.

Mihai Antonescu era un conferentiar foarte apreciat, avea o asistenta foarte numeroasa, era un avocat de mâna întâia.

Mihai Antonescu l-a chemat pe Gheorghe Bratianu, care înainte însa de a se pronunta, a spus ca vrea sa se consulte cu Dinu Bratianu. Desi nu era în Partidul Liberal al lui Bratianu, el se consulta foarte des cu Dinu Bratianu.

La 5 m-am dus la Palat; Gheorghe Bratianu mi-a spus ca se duce sa se consulte cu Dinu; a dat un telefon la Palat, chiar în biroul regelui, unde ma aflam eu, si a dat raspunsul ca nu poate colabora. Prin acest raspuns, eu ma gaseam degajat de aceasta însarcinare. Atunci, regele mi-a luat mâinile si mi-a cerut insistent concursul. Eu i-am spus: „Maiestate, cu sinuciderea mea”.

Mi-a propus comunicatiile. Am refuzat. […]
Am discutat, în timpul noptii, si s-a decis sa capat Ministerul de razboi. Aceasta, înainte cu 5 minute de a pleca de la Palat.
(Va urma)

1) Atunci când a revazut dactilograma, la începutul textului maresalul Anto nescu a scris, cu cerneala, urmatoarele: „Nu corespunde [cuvânt indescifrabil] cu ce am spus. Nu apar întreruperile numeroase care au fost, care fac ca declaratia sa fie confuza. Rog sa fie reconstituita, sa mi se puna întrebari si sa nu fiu întrerupt în timpul declaratiei cu alte întrebari si cu [indescifrabil]”.

2) Urmeaza patru paragrafe taiate de Antonescu si peste care a scris: „Incoerent. Eu am întrerupt cu noi întrebari cari nu apar aci. Trebuie sa dictez din nou toata aceasta idee”.

3) Titlul corect: Românii. Originea, trecutul, sacrificiile si drepturile lor. O carte despre aventura umanismului românesc.

sursa: Memoria.ro

Un comentariu la “Ion Antonescu – Destainuiri sub ancheta, de Marcel-Dumitru Ciuca

  1. Pingback: 1 iunie 2012 – 66 de ani de la uciderea Maresalului Ion Antonescu « Institutul Naţional Pentru Analiză Istorică "Octavian Goga"

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s